Mister de Halloween

Semn

   Îmi este frică, foarte frică...dar, îmi doresc să o pot vedea evaporată. Unghiile ei îmi ating gâtul firav şi rece. Îmi adun tot curajul şi vreau să o apuc de încheietura mâinii dar o forţă mă izbeşte de spătarul banchetei din spate. Dean a reuşit să pornească maşina dar vrăjitoarea sparge geamul cu unghiile ei imense. Îşi prinde părul cu mâinile şi ţipă, un țipăt asurzitor ce zguduie pământul.
- Nuuu! Te-am avut în mâna mea! Nu scapi de mine, ne vom reîntâlni.
Cu siguranţă, deşi nu vreau să am coşmaruri cu chipul ei. Are nasul încovoiat şi lung, plin de negi şi pistrui, buzele mici şi negre, părul stufos, alb, mâinile bătrâncioase cu unghii imense şi rochia ei bej, parcă sfâşiată de creaturi, îmi provoacă frică la maxim.
- Rish, ţine-te bine!
- Dean, ceilalţi vor fi bine? Ce se va întâmpla cu ei?
- Vor fi bine, sper.
Privesc cerul înnourat și o picătură de ploaie cade pe faţa mea prin geamul crăpat...vreau acasă.
- Rish, să nu spui nimănui, te rog! Dacă te întreabă cineva unde ai fost... găseşti tu ceva.
- De ce aş spune?
Mă priveşte prin oglinda retrovizoare şi îmi face din ochi.
- Să te uiţi în oglindă când ajungi în casă...vei şti.
Opreşte maşina în faţa casei mele și sper doar să nu vadă mama. Cobor şi Dean porneşte maşina într-o secundă. Tremur toată, mi-e foame. Deschid uşa casei, intru și mama mă aşteaptă în bucătărie.
- Rish, tu eşti ? Hai la masă!
Mă descalţ imediat şi îmi aşez geaca în cuier. Mă îndrept spre bucătărie, miroase a fripturică...delicios. Mă aşez la masă în timp ce mama citeşte.
- Spală-te pe mâini!
Doamne, cât de uitucă sunt. Mă îndrept spre chiuvetă.
- Cum a fost plimbarea?
- Plăcută, de ce?
- Doar am întrebat, e prima ta ieşire, cu un băiat.
- Da, ştiu...
Mă aşez din nou la masă. Apuc cuţitul şi furculiţa. Nu cred, sunt tăiată pe mâini, sunt plină de sânge și nu înțeleg de ce, nu îmi amintesc să mă fi rănit. Scap tacâmurile pe gresie şi îmi duc mâinile în faţa ochilor. Sângele curge şiroaie, dar, nu mă doare.
- Arisha, draga mea,eşti bine?
Poftim? Mă uit la mama, dar ea nu vede nimic. Închid ochii, îi deschid și îmi privesc din nou mâinile. Ce ciudat, nu am nimic. Ce naiba?
- Mamă, te superi dacă mănânc în camera mea?
- Nu, dar ce ai păţit?
- Nimic, doar că e mai comod.
- Bine, mergi.
Mă priveşte dulce, deși devine îngrijorată și se uită la gâtul meu...e foarte ciudat.
- Ce ai pe gât, Rish? Cine te-a rănit?
- Ce am? Cred că m-am lovit când m-am împiedicat.
Nu mă crede. Îmi iau farfuria de pe masă şi alerg pe scări spre camera mea. Deschid uşa, aşez farfuria pe masă şi mă duc în faţa oglinzii. Ce ciudat! Am semn, sunt vânătă, ca şi cum cineva m-ar fi sugrumat, deşi nu o făcuse nimeni. Vrăjitoarea, era pe-aproape, dar nu m-a atins. Prea ciudat, trebuie să aflu ce e de fapt o vrăjitoare şi de ce face rău. Iau cartea surorii mele şi o deschid. Capitolul 13: Vrăji şi vrăjitoare. Să vedem.