Mister de Halloween

Speranţă

Trăiesc cu speranţa că sora mea va apărea. Mi-e dor de ea...vreau să o revăd, cred că şi Ray e distrus după moartea ei.
Cei doi fraţi mai mari îşi acoperă ochii cu ambele mâini. Lumina e puternică. Mă desprind cu forţă din braţele lui Damian şi alerg imediat la fereastră. Ştiu că e ea. Simt asta. Ray observă că stau la pândă şi mă trage de glugă.
- Tu,tot nu te potoleşti? Înapoi, poţi fi rănită.
- Nu,Ray. Nu voi păţi nimic pentru că e Arina. Simt asta. Nu mă poţi împiedica.
- Chiar crezi că e ea?
- Păi ,cine altcineva Einstein? Cine ar dori să ne apere în acest moment şi să îl ţină pe strigoi departe?
Ray se aşează în genunchi lângă mine, mă priveşte cu ochi dulci şi plini de speranţă. Îi sclipesc. Mă apucă de umeri şi începe să zâmbească.
- Chiar crezi că e ea? Crezi că m-a iertat?
- Sunt sigură, Ray.
Privesc pe fereastră. Creatura aleargă de unde a venit şi se uită la noi. Dean se ascunde după perdea şi eu stau jos cu Ray. Damian încă stă pe pat şi nu înţelege nimic. Lumina a dispărut. Toţi ne uităm curioşi pe fereastră, chiar şi Damian.
- Ce-a fost aia? Îmi explică şi mie cineva?
- Aia,aia a fost Arina. Iubita mea.
Ray nu îşi mai ia ochii de pe fereastră. Fericirea i se citeşte în ochi. Deodată, în dreapta lui, fereastra se abureşte. Apare ceva, un desen. E o inimă. Mai scrie ceva. " A <3 R".
- Arina, iubita mea. Nu merit aşa ceva. Nu am fost în stare să te scap din ghearele creaturii. Nu pot să cred că încă iubeşti un laş.
Mi se rupe sufletul. Încă după atât timp, el se simte vinovat. Mi-e milă de el. Încă o mai iubeşte după 7 ani. Aş vrea să îl îmbrăţişez, dar,mai bine nu. Îl privesc pe Damian. Tot nu înţelege. Aprinde lumina şi îl vede pe Ray,la pământ, plângând.
- Ray, eşti bine?
Damian a sărit direct în braţele fratelui şi îl ia în braţe. Vreau şi eu o soră, o vreau pe ea,pe Arina.
- Da,Damian. Sunt cel mai fericit. Mai fericit ca niciodată. E ea,încă mă iubeşte. M-a iertat.
Damian e fericit. Se bucură pentru fratele său mai mare. Dean e fericit şi el,dar cam îngrijorat. Mă hotărăsc să stric bucuria fraţilor. Sunt curioasă.
- Mă scuzaţi totuşi. Aş vrea să ştiu, de a vrut mama ta să minţi?
- Rish, când poliţia ne-a luat declaraţii, le-am spus tot,doar că, nimeni nu ne-a crezut şi mama le-a spus versiunea ei şi aşa a rămas. Numai că, în aceeaşi încăpere era şi un preot. El a auzit ce am spus noi şi a fost singurul care ne-a crezut şi a decis să ne ajute să îl vânăm. Dar,mereu ne scăpa.
- Serios? De când e acest strigoi în oraş? De când îl vânaţi?
- Încă de când a murit ea. În seara asta a fost pentru prima dată când am stat atât de aproape de el. Dacă ar fi fost preotul lângă noi, în seara asta era una cu pământul.
- Nu pot să cred. Şi de 7 ani trebuie să trăiţi în minciună. Ce viaţă. Lumea asta preferă numai falsul.
- Asta e realitatea. Nu ne putem împotrivi.
- Asta crezi tu. În fine, eu vreau să dorm. Sunt obosită. Unde aş putea să mă întind puţin?
- Aici,cu Damian. Noi stăm de veghe.
Cu Damian? Fratele drăguţ? Sper să nu se supere. Îmi aşează perna şi mă "invită " să mă odihnesc.
- Te rog. Hai, nu-ţi fie frică, nu te muşc.
Mă aşez pe pat şi mă învelesc. Cei doi, Ray şi Dean chicotesc.
- Porumbeii de ei. Hai,la somn.
Încep să râd şi mă ascund sub pătura roşie. Încep să casc din nou. Închid ochii. Mă simt ostenită, ca niciodată. Parcă sunt pe un nor.
- Arisha, repede,trezeşte-te!