Volodya

Capitolul 6

    Vorbele lui Dominic m-au însoțit pe drum și apoi mult timp după aceea, rulând încontinuu prin creierul meu, căruia nu i se termina niciodată bateria.

Afară se întunecase și liniștea aproape striga, uneori chiar începând o bătălie cu zgomotul din mintea mea.

Pustie era planeta asta adesea, chiar dacă mulți oameni domiciliau în ea.

Adoram cum crengile copacilor de pe marginea drumului se unduiau, de parcă mă salutau de fiecare dată când treceam prin dreptul lor. Ca și cum mă așteptau, fiind bucuroși să mă vadă apărând pentru a mă întâmpina.

În doar o singură zi se întâmplaseră atâtea că nici nu mai știam cărei informații să-i acord prioritate sau care urgenta.

Oare de ce nu-mi amintisem de el atunci când accentul său rusesc mi-a atras atenția?

De ce doar cicatricea a declanșat toate acele schițe care au întregit tabloul final pentru a mă trezi mută în fața sa.

Știuse tot timpul și cu toate astea nici nu păruse surprins, nici nu avusese vreo considerație față de mine. M-a ignorat pentru a mă umili și apoi a plusat, adresându-mi-se ca unei servitoare.

Niciodată nu mă rănise intenționat în trecut.

Nici măcar atunci când mă oferisem pe mine în schimbul copacului. Doar a râs și mi-a propus un schimb cinstit. A fost dispus să lase arborele în pace dacă îi țineam numai de urât de fiecare dată când mi-o cerea el.

Și am acceptat imediat.

Pentru că, deși nu i-o spusesem vreodată, nevoia mea de el a fost superioară nevoii lui de mine.

La zece ani nu știusem aproape nimic, dar alături de el totul începuse să se simtă prea bine, mult prea real chiar dacă amândoi de abia ne familiarizam cu această lume.

Timp de trei luni de zile fugiserăm încontinuu de acasă pentru a ne refugia acolo unde puteam fi noi înșine fără să ne judece cineva.

Relația noastră a fost una atât de inocentă și de pură încât mă temeam acum că niciodată n-avea s-o mai egaleze orice altceva.

Nu uitase vremurile acelea, dar nici nu mai era aceeași persoană care îmi căuta neîncetat compania.

Bunicul său fusese convins că armata putea să-l îndrume în direcția potrivită. Dar dacă pentru această conduită fusese obligat să-și vândă inima?

Poate că se autoeducase cu maniere și cu o conduită ireproșabilă, dar cu ce preț? Cât de greu îi fusese oare să obțină toate astea?

Când am intrat în casă, le-am auzit imediat vocile răsunând din living.

Am pășit cu reticență și aș fi vrut să fiu la fel de invizibilă și pentru ei, ca să mă pot strecura în camera mea fără să mă oprească cineva pentru cine știe ce moft.

— Greys, m-a chemat mama atunci când am închis ușa cu cheia, iar zgomotul acesteia a fost inevitabil.

Exact așa cum și anticipasem.

M-am oprit în loc, închizând ochii.

Peste doar câteva zile împlineam optsprezece ani. Deși nu avusesem niciodată de gând să trăiesc pe spinarea lui Dominic, nu puteam să nu iau totuși în calcul propunerea lui.

Mai mult pentru că deja mă temeam mult prea tare pentru siguranța mea.

Cu inima grea și cu dispoziția făcută fărâme, străduindu-mă să mai rezist puțin, m-am deplasat spre ei.