Volodya

Capitolul 12

    — Ce? am întrebat nedumerită.

— Haide, Aaron, ia loc. O să mănânci cu noi până pleci cu Greya.

Tânărul a încuviințat din cap și s-a apropiat.

— Ce petrecere? s-a interesat și Sophie.

Brunetul se așezase față în față cu mine.

— Am decis să organizez o mică activitate de bun-venit. Poate așa se va simți mai confortabil aici.

— Adică... o petrecere adevărată? Aici? l-am privit confuză.

— Da, aici, unde altundeva? s-a amuzat Dominic de descumpănirea mea.

— Pai nu ai mai ținut vreodată vreun eveniment.

— Atunci lasă să fie ăsta primul.

— Cu invitați? s-a mirat și Sophie.

— Cu invitați și tot tacâmul, da. Ce e așa de necrezut? a întors capul de la una la alta.

— Poate tocmai ceea ce am menționat anterior?

— Ești sigur că vrei să faci asta? a intrat în discuție și Heywood.

— Bineînțeles. Vreau ca Vladimir să vadă casa asta și dintr-o alta perspectivă și să se acomodeze. Poate dacă va vedea că nu-i așa pustiu precum și-a creat impresia...

— Dar ție îți dăunează agitația și aglomerația. În plus detești mulțimile de oameni, te enervezi și îți crește tensiunea, iar acest lucru trebuie evitat pe cât posibil, știi bine, i-a explicat Aaron cu răbdare.

— Important e ca nepotul meu să se simtă bine și să rămână alături de mine. Restul e o bagatelă peste care voi trece bucuros dacă așa reușesc să-i schimb lui părerea.

— Și cam pe cine vei chema? s-a uitat femeia sceptică la el. Din câte țin eu minte, nu ai prea multe cunoștințe de vârsta sa.

— Dar Greya da. La fel și Aaron, a gesticulat cu mâinile spre noi.

Am rămas cu gândul la ideea lui Stanford până când am urcat în mașina lui Heywood, în stânga lui.

— Pot să dau drumul la radio sau n-ai chef în dimineața asta? m-a întrebat.

— Desigur, oricum nu am mai ascultat de mult știrile.

A apăsat pe buton și a pornit o melodie plăcută în boxele mașinii.

— E totul bine?

Întrebarea lui mi-a dat o stare de confuzie.

— Hm? am murmurat, precaută.

— Cu ai tăi, acasă. Evident ai rămas la Dom peste noapte.

Aaron știa, în mare, despre problemele mele familiale.

— Așa și așa. Mai mult rău decât orice altceva, dar voi trece și peste asta.

M-am acomodat mai bine în scaun și mi-am tras centura.

Mi-am aranjat geanta în poală, sperând că aveam tot ce-mi trebuia pentru cursurile de azi.

În seara precedentă John reușise să-mi aducă lucrurile cerute, după mai multe contradicții cu mama și isterii la telefon pentru a mă întoarce acasă.

Casa lor nu se putea numi acasă. Nu pentru mine.

— Nu s-a lăsat de alcool tatăl tău vitreg?