Volodya

Capitolul 11

Vocea lui încărcată de tensiune m-a sărutat înaintea sa.

    Am anticipat ceea ce avea să urmeze, cu o emoție greu de descris și chiar de descifrat pentru mine însămi. 

    Mi-am imaginat dinainte cum avea să se simtă contactul acela, dar vocea lui caustică m-a scos cu duritate din transa aceea.

    — Atunci ai așteptat degeaba. 

    Mi-a frânt cu aceeași rapiditate aripile pe care tocmai le construise cu mâna sa.

    Nu știam cum se simțea un sărut pentru că niciodată nu mă gândisem la o asemenea intimitate cu cineva.

    Se părea că în subconștient îl așteptasem întotdeauna pe el.

    Mi-a desprins mâinile și s-a eliberat se mine.

    — Cu siguranță nici nu eram eu acela, mi-a aruncat-o pe un ton glacial, menit să mă arunce înapoi în realitatea.

    Zburasem prea sus și precum Icar, m-am apropiat prea mult de soare și arșița lui mi-a distrus aripile. 

    — Cu părerea asta despre mine ai trăit în toți anii ăștia? am vorbit cu un glas inflamat care mi-a zgâriat traheea.

    — Nu cred că vrei să afli răspunsul, mi-a tăiat-o brutal, pornind spre ușă.

    — Tu mi-ai cerut să te aștept! i-am strigat.

    — Și ce greșeală am făcut permițându-ți să devii totul, fiind convins că împreună ne vom reclădi, avându-te mereu alături. 

    — Eram totuși doar doi copii, am bombănit cătrănită.

    Dintr-odată mi se părea că parcă prea multă presiune punea pe vorbele și faptele de atunci.

    Parcă le însemna cu o gravitate ireparabilă, doar pentru a mă pune la zid și a mă judeca. 

    Întotdeauna se descurcase bine la a găsi vinovați.

    La fel procedase și cu Dominic atunci și nimic nu se schimbase nici până acum din câte se vedea.

    — Și tu încă aștepți să primești din nou tratamentul acela, mi-a aruncat părând sătul de conversația asta. 

    — Nu astept decât înțelegere și puțină răbdare. 

    S-a oprit cu mâna pe clanță.

    — Acum îl ai pe Dominic. În schimbul trădării tale cred că ai obținut tot ce ți-ai dorit, m-a învinuit fățiș. 

    — La ce te referi?

    A dat să iasă și intenționat l-am strigat. 

    — Volodya!

    A trântit ușa la loc cu zgomot.

    — Nu îndrăzni să mă numești așa! a arătat amenințător cu indexul spre mine.

    Chipul lui era desfigurat acum, deci o reacție adevărată tot smulsesem de la el.

    — Atunci poate ar trebui să-ți spun Abyss? am sugerat, fiind conștientă că întindeam coarda.

    — Te sfătuiesc să n-o faci, a rostit printre dinții încleștați, maxilarul lui stând să crape. Nu vei putea să suporți acea parte a mea. 

    — Vrei să facem pariu că da? am decis să adopt altă tactică. Cea serioasă nu funcționa. 

    Am întins deci palma pentru a sigila acordul.