Volodya

Capitolul 16

    Am rămas înmărmuriți amândoi imediat după acea răbufnire din partea mea.

Eram șocată că am avut îndrăzneala să recurg la un asemenea gest, iar el părea la fel de incapabil să reacționeze în urma tratamentului tocmai primit.

O merita, îmi repetam încontinuu în cap, dar atunci de ce mă simțeam cumva tot eu vinovată în momentul acela?

Știam cum era să fii lovit, iar eu recursesem la același comportament pentru -mi rezolva problemele.

El nici măcar nu s-a clintit, de parcă nu se întâmplase nimic, ca și cum corpul lui era din granit.

Nu mai auzeam nimic în jur, de parcă totul dispăruse, iar urechile îmi țiuiau îngrozitor.

Apoi dintr-odată l-am observat pufnind, fixându-mă cu o expresie disprețuitoare.

— Se pare că totuși simți și tu ceva.

— Habar n-ai cine sunt și ce simt! am răbufnit iarăși, strângându-mi degetele în pumni. Nu mă cunoști deloc.

— Ceea ce cunosc deja îmi e de ajuns, mi-a aruncat dezgustat.

Mi-am luat inima în dinți si m-am apropiat mai mult de el.

N-a bătut în retragere și parcă o infimă curiozitate i-a sclipit în ochi.

— Știi, pentru cineva care a luptat pentru țara sa, aș fi crezut că ești destul de familiarizat cu conceptul de empatie. Războiul lor s-a terminat, dar tu încă îl ții aprins pe cel din tine. Alimentezi încontinuu o ură absurdă față de mine și de bunicul tău pentru chestiuni pe care nu le cunoști și pe care evident n-ai cum să le înțelegi. Crezi că dacă tu ai trăit propria dramă, știi mai multe decât ceilalți, dar n-ai habar decât de realitatea ta. Oare te-ai oprit vreodată ca să te uiți măcar puțin și la a altora? Ca să vezi dincolo de aparențe și să pricepi că viața nu se învârte doar în jurul tău, că fiecare dintre noi ne purtăm în spate tragedia.

Buzele lui pline s-au întredeschis si am fost sigură că avea pregătită replica, dar tocmai atunci cineva a dat peste mine și m-a dezechilibrat de pe sandalele pe care le purtam, pentru ca mai apoi să cad în genunchi, pe podea.

— Idiot afurisit! l-am auzit pe roșcat înjurând furios.

În jurul nostru lumea își continua activitatea, profitând de atmosfera antrenantă, dacă n-ar fi fost Volodya în fața mea, probabil că nimeni altcineva nu mi-ar fi remarcat poziția în care mă aflam.

Vladimir s-a repezit la tipul cu pricina, care nu părea să mai aibă prea mult contact cu realitatea. Ținea în mână o sticlă cu bere și se clătina la rândul său pe picioare.

Pe Volodya nu l-a impresionat însă condiția sa, căci i-a prins în pumn gulerul cămășii cam largi și l-a scuturat cu putere de câteva ori.

Cu cealaltă mâna i-a luat sticla și a aruncat-o pe jos.

— Vezi ce ai făcut, cretinule?! l-a prins de ceafă cu palma lui mare și i-a împins capul înainte, în direcția mea. Ar trebui să te calc în picioare, nemernic inutil ce ești!

— Greya? am auzit vocea lui Aaron venind din spatele meu.

Brațul lui s-a înfășurat în jurul mijlocului meu, ajutându-mă să mă ridic.

— Ești bine? m-a analizat îngrijorat.

— Da, am aprobat din cap. Dă-i drumul, i-am cerut rusului. A fost doar un accident.

— Un accident pe care ar fi putut să-l evite dacă n-ar fi fi fost beat și probabil drogat, a ripostat el. Ar merita să...

— Nu! am țipat, punându-mi mâna pe brațul lui.