Tentația și buzele ei pline

PROLOG

Ayr, august 1792

Paris Thorne știa că este o moștenitoare; era fiica vicontelui de Cyn, tatăl ei care murise cu doi ani în urmă și care o lăsase în grija unor oameni minunați. Deși auzise că era neobișnuit ca ea să nu fie lăsată în grija unei rude, ci a unui străin, se bucura că se întâmplase astfe; Wine Cardinham și soția lui, lady Anne-Marie erau minunați! Pe Anne o cunoștea de micuță; mereu avusese grijă de ea și o tratase ca pe o fiică, dat fiind că mama lui Paris plecase printre îngeri pentru a o veghea mai bine pe ea. Cel puțin asta îi spusese Anne, iar Anne era categoric o sursă de încredere.

Paris ținea de mânuță o păpușă din lemn îmbrăcată splendid! Era păpușa pe care Wine i-o cumpărase; purta o fustă albastră, un șorțuleț roz precum bluza și o eșarfă în jurul gâtului; aproape tot costumul ei avea pe alocuri dantelă de aceeași culoare și o bonetă micuță deasupra buclelor maronii. Pe această păpușă, ca pe oricare păpușă pe care o avea Paris – și deja se strânseseră destule –, o chema Păpușă. Iar ea avusese astăzi privilegiul să iasă la plimbare cu Paris, în zona înaltă a Scoției, în Ayr.

Îi plăcea aici, în Scoția.

Acasă obișnuia să îi fie foarte cald vara, dar acum i se părea răcoare, numai bine. În plus, iarba creștea sălbatică aici, apa era rece în pâraie – Wine îi arătase un drum spre pârâu și o lăsase să atingă apa, deși îi spusese că nu avea voie să se ducă acolo singură –, iar soarele o ardea mai puțin. Își ridică ușor fruntea și încercă să privească marea minge galbenă de pe cer. Ochii începură să o usture și să îl lăcrimeze, așa că renunță. Din nou. Dacă ar fi putut măcar să îl privească o dată fără să plângă!

— Vom reuși noi!, îi spuse Păpușii și continuă să înainte cu pantofiorii firavi în iarba umedă. Nu sunt singură, nu-i așa?

Cum avea Wine să descopere mai târziu, Paris Thorne era prea inteligentă pentru prorpiul bine, în ciuda chipului frumos care promitea să fie. Deci dacă Wine – tata – îi spusese să nu vină singură la pârâu, Paris o adusese pe cea mai curajoasă păpușă a ei alături de ea pentru a nu fi singură. Plecase din grija dădacei care adormise, îl ocolise pe Silas – băiatul care era cu ei de doi ani deja și care era adesea partenerul ei de joacă –, Zy – bebelușa lui Anne și a lui Wine – era prea mică pentru a protesta, iar Anne și Wine întrețineau oaspeți. Nu veniseră în Ayr singuri, ci alături de rudele lui Anne, un conte drăguț și soția lui cea blondă care îi dăduse bomboane. Îi plăcea de conte și, cu siguranță, îi plăcea și de băiatul acestuia. Contele și fiul lui semănau leit.

— Ca noi două, Păpușă! Ridică păpușa și o sărută, apoi o lăsă din nou jos. Rochia i se pătase de iarbă, fusese vopsită cu ruj și o scăpase odată de la balcon – pentru a-i testa vitejia, bineînțeles –, dar Păpușă era perfectă încă. Sper să fiu la fel de curajoasă ca tine într-o bună zi.

Dar pentru că Păpușă nu îi răspunse, ci doar o fixă cu privire, continuă să meargă spre pârâu. Înainte de a ajunge la pârâu, câmpul o îmbie să rămână acolo, picioarele îi obosiră, ațipi o clipă și apoi își dădu seama că nu mai știa încotro să o apuce. O senzație stranie îi cuprinse burtica, așa cum se întâmplase când doctorul ieșise din camera tatei și îi spusese servitoarei că murise. Era frica. Strânse mâna din lemn a păpușii și se învârti fără rezultat câteva minute bune. Ochii o usturau, își dădea seama că avea să plângă, iar numai bebelușii se smiorcăiau. Ea nu era bebeluș! O porni hotărâtă în față până ce începu să audă un glas. Dar glasul nu vorbea cu ea, ci urla:

— Ajutooor!

Oh, deci asta era șansa ei de a arăta cât de curajoasă era! Zâmbi spre Păpușă și alergă în direcția stâncilor de la pârâu – aici era! –, din zona în care se auzea și strigătul. Se apropie de marginea stâncilor și își dădu seama că acolo, zgâriat și murdar se afla băiatul cel frumos al contelui.