Tentația și buzele ei pline

EPILOG

Londra, mai, 1810

În urmă cu cinci ani, Paris îi spusese lui Felix:

— Abia aștept să participăm la sezonul din primăvara anului viitor!

La care soțul ei, conștient de sarcina sa acum, remarcase:

— Nu călătorim și, cu siguranță, nu până ce nu ești întremată după naștere. Dacă am calculat bine, vom avea un copil în aprilie. Cel mai repede vom ajunge în Londra în august, dar nu aș vrea să călătorm cu bebelușul până la o anumită vârstă...

— Doamne, Felix, ești așa o cloșcă!

Lady Denborough râsese de soțul ei și uitase subiectul în săptămânilie care urmaseră, mai ales că părinții ei plecaseră, își luase adio cu lacrimi în ochi și se simțise incompletă alte câteva săptămâni. Totuși, avusese o sarcină fericită în 1805, apoi în 1806. Sărbătorise Crăciunul alături de noua ei familie, asistase la împăcarea reală dintre Felix și mama lui, consolidase o legătură cu Lilibeth, petrecuse și mai mult timp consolând-o pe micuța Nelly care deplângea plecarea iubirii vieții ei, Wine Cardinham. În ianuarie primi scrisori de la familie și auzi și de botezul lui Marcus. Se implicase într-o bătaie serioasă cu bulgări de zăpadă, se îmbătase cu lichior de ouă și, când vremea începu să se încălzească, reîncepu să înoate. Lilibeth se perfecționa, odată cu deprinderea de a citi, de a scrie. Atunci luaseră împreună decizia ca pentru Lili să petreacă o perioadă signifiantă în Franța, cum începuseră să se dezvolte sisteme pertinente de studiu pentru persoanele care sufereau de diverse afecțiuni.

Totuși, ultima lună de sarcină a lui Paris fusese îngrozitoare, anunțând nașterea infernant de lungă, agonizată, grea și dureroasă. Numai un miracol, din punctul de vedere al lui Felix, o ajutase pe Paris să trăiască după ce pe douăzeci aprilie adusese pe lume un băiețel sănătos. Din punctul de vedere al lui Francis, numai el o ajutase pe Paris. Prin urmare, planul lui Paris de a pleca imediat fu zadarnic, cu atât mai mult cu cât zăcu după naștere aproape o lună. (1)

Debutul fusese în cele din urmă făcut în 1807 și, spre surprinderea lui Felix, fusese un real succes. La acea vreme ziarele vuiau, anunțând minciuna vehiculată de fiul mort al contelui de Startford, Ian, alături de crimele și atrocitățile comise de acesta. Deși nu își dorise niciodată defăimarea lui Ian, Felix nu putu să nu se bucure de faptul că Cerul făcuse în sfârșit dreptate, chiar dacă Cerul părea a fi chiar ducele de Albany care îi ușurase drumul lui Ian spre lumea cealaltă. Abia în anul acesta își dădu seama cât îi lipsise Londra și lui, și mamei lui. Lilibeth fusese încântată să întâlnească familia Cardinham și cuceri inimile tuturor, mai ales pe ale giganților tați care o și luară sub aripa lor numaidecât.

Acum, Paris se învârtea încântată în brațele soțului ei în sezonul în care Evangeline Cardinham și Zylphia Cardinham își făceau debutul. Balul era ținut de data aceasta de contele de Denborough. Nu mai exista niciun loc liber, toată lumea voia să pună piciorul în conacul londonez, toată lumea voia să le vadă pe moștenitoarele Cardinham. Purta o rochie albastru-închis, cu un decolteu profund care îi evidenția silueta sculptată de sarcină. Felix arunca priviri constante acelui decolteu, iar ea îl dezvăluia seducătoare.

— Sunt așa de fericită!, îi șopti. Totuși, aș vrea să vedem ce face William.

— Serios? Băiețelul lor de patru dormea cel mai sigur acum la cel Lilibeth.

— Bineînțeles, îi făcu cu ochiul. Haide, Felix! Priviră amândoi spre Evangeline care zâmbea peste paharul cu limonadă unui cârd întreg de bărbați, cu un Bryght sâcâit în spatele ei, care cu siguranță nu se distra deloc în acest an. Eva se descurcă de minune. Probabil Zy e prin apropiere. Haide...