Tentația și buzele ei pline

CAPITOLUL 9

Nu există o femeie mai frumoasă decât femeia căreia îi place să te călărească. Dacă stau bine să mă gândesc, îmi place să joc și rolul unui armăsar pentru Marie.

- Jurnalul matrimonial al lui Wine Cardinham (1796)

*

Paris Maxwell își deschise ușor ochii, conștientă că era încă noapte afară, că barca se legăna plăcut cu ei și că prin hubloul deschis adia o briză marină sărată și îmbietoare. Își mișcă ușor corpul, apoi, când simți mica usturime dintre picioare, își dădu seama că se întâmplase. Ea, femeie măritată acum, nu mai era fecioară. Ea o făcuse! Își întoarse capul într-o parte și privi la chipul lui Felix care, se părea, încă dormea. Cum putea dormi cineva acum când tot ce simțea ea era energie chinuitoare prin tot trupul.

Își mișcă puțin fundul, dându-și seama că nu era nimic de nesuportat la ce i se întâmplase. Nu fusese nici înainte. Fusese cea mai delicioasă mișcare pe care o experimentase vreodată, cea mai îmbietoare. Numai amintirea modului în care trupurile lor se uniseră nemiloase îi făcu corpul să se înfierbânte din nou. Privi în jos la locul în care trupul gol al lui Felix se lipea de mâna ei și își dădu seama că amenințătoarea lui masculinitate era aproape trează. Cum putea ceva de dimensiuni atât de mari să pară atât de inofensivă acum, când se golise în ea? Dar nu era chiar așa inofensivă. Se încruntă și își dădu seama că roșeața pe care o zărea nu era nimic altceva decât sângele ei de fecioară. Ar fi trebuit să simtă emoționată, rușinată, poate puțin mândră, dar sigur pudică, totuși Paris se simți amuzată. Asta o făcu să chicotească apoi din ce în ce mai tare.

Felix se trezi auzind acel râs feminin. Era râsul lui Paris, ar fi putut să-l recunoască într-o mie. Deschie ochii buimac și își dădu seama că lângă el, soția goală, senzuală, ademenitoare, care făcuse dragoste ca o cadână într-un harem, râdea. Dumnezeule! Dacă o rănise atât de tare, încât o făcuse să-și piardă mințile? Era măcar posibil așa ceva?

— Ce este?, o întreabă confuz și o privi cum se ridică ușor într-un cot. Privi mai degrabă spre sânul ei decât în ochi, dar tot aia consideră că era.

— Asta a fost toată virginitatea mea, marea durere, marea sângerare, marea umilință.

Indicând spre mădularul lui, Felix își dădu seama că roșeața sângelui ei se diluase cu mult în umezeala excitatției amândurora. Râdea de ceea ce însemnase deflorarea sa? Ah, la naiba, poate că nu ar fi trebuit să bea atât. Deși se simțea mai puțin beat acum, plutea încă pe un nor euforic, dar își dădea seama că nu așa ar fi trebuit să reacționeze o mireasă în patul conjugal. Nu?

— Te-a... te-a durut?, o întrebă precaut.

— Nici măcar puțin! Veselă, ca și cum ar fi fost un alt om, Paris se sprijini de pieptul lui. Numai simțindu-i pielea pe a lui îl făcu să strângă îngrozit de propria reacție din dinți. Era irațional pentru că mintea lui nu mai avea niciun pic de sânge în ea, ci, din contră, se golise pentru a pompa cât mai mult în mădular. La naiba! A fost minunat. Glasul lui Paris sună atât de visător, încât Felix se simți de-a dreptul mândru de el, deși nu făcuse mare lucru, ba chiar fusese brutal. Mă bucur că nu m-ai lăsat să închei prostia aia de înțelegere cu fără atingeri. Doamne, vreau să te ating din nou!

Și el voia să fie atins din nou. Îi prinse totuși mâinile când își dădu seama că Paris voia să sară la propriu pe el și o întoarse pe spate, așezându-se într-o parte pentru a imobiliza.

— Cred că ar trebui să aștepți ca să nu... Paris își ridică buzele și îl dărută pe obraz, apoi mai jos, pe maxilar. Te poate durea, Paris, mai ales mâine-dimineață.