Tentația și buzele ei pline

CAPITOLUL 2

Îmi place să mă joc cu Marie de-a doctorul și pacienta. Ea nu știe însă că este pacientă într-o casă de nebuni.

- Jurnalul matrimonial al lui Wine Cardinham (1800)

*

Nu mai primise niciodată o cerere în căsătorie, iar Paris era sigură că ea nu mai ceruse niciodată pe nimeni în căsătorie, nici măcar când era mică și își folosea păpușile în calitate de mesageri ai emoțiilor ei. Totuși, chipul lui Felix era de necitit. Ar fi trebuit oare să îl roage? Să îl implore? Nu, acestea erau tactici de adoptat doar în cazul în care situația devenea disperată. Paris nu era încă atât de disperată. Se afla pe corabie și avea să plece departe de logodnicul ei, indiferent de calitatea cu care va pleca. Dacă Felix nu avea să îi accepte cererea... Ah! Trebuia să găsească o altă soluție. Era exclus să aștepte până în America din moment ce s-ar fi împlinit condiția contractului odată cu trecerea timpului. Ducele ar fi avut toate drepturile să o reclame atunci, iar ea să fie ținută răspunzătoare. Măcar de-ar fi avut mai mult timp... Dar Paris aflase de contract atât de târziu și când o făcuse trebuise să vină cu o soluție potrivită. Atât putuse găsi, deși bărbatul dinaintea ei nu era deloc de lepădat. Felix îi plăcuse de când era adolescent, iar acum, în calitate de adult, contele îi plăcea și mai mult. Brunet, cu ochii atât de frumoși și o musculatură evidentă prin cămașa descheiată, era un mister pentru ea motivul pentru care nu era încă însurat.

— Vei îngenunchea?

Întrebarea lui Felix o luă prin suprindere, dar imediat ce își dădu seama că era serios, luă o gură mare de aer și se supuse acelei pretenții. Îngenunche în fața unui bărbat, iar asta o făcu să se simtă... Își ridică privirea spre înălțimea evidentă a acestuia, se coapsele pline, evidente în pantalonii mulați, poate prea mulați. Îi simțea mirosul puternic de săpun de aici. Dacă și-ar fi ridiact mâinile și i-ar fi cuprind gambele probabil că i-ar fi simțit căldura corpului. Apoi, dacă ar fi ridicat mâinile spre coapse, ar fi luat contact cu protuberanța – fusese acolo și înainte? – care știa că ascunde organul masculin. Paris nu era complet neștiutoare. Crescută în casa lui Wine, alături de gemenii acestuia, văzuse suficient. Perioada adolescenței și-o petrecuse alături de explicațiile atente și minuțioase ale lui Anne. Știa că acolo trebuia să fie ceva măreț după forma pe care o luaseră pantalonii, ceva impresionant, ceva care înnebunea femeile. Prin urmare, să stea în genunchi în fața lui o făcu să se simtă ciudat. În interior, în corpul ei, se aprindea o flacără periculoasă, în timp ce zonele ei intime fremătau dureroase. O făcea să se simtă ca o destrăbălată, iar asta nu putea fi un lucru chiar atât de rău din moment ce o făcea să se simtă atât de liberă.

— Nu am vorbit serios, Paris..., îi spuse Felix. Însă, pentru conte, să o vadă așa, cu buzele ei pline și roșii ușor depărtate, numai bune pentru a-l dezmierda, pentru a-l gusta... Își închise o clipă ochii și îi dădu mâna, refuzând să privească spre ea. Ah, ridică-te, copilă! Ai un logodnic din câte îmi amintesc, Paris.

— Nu am consimțit să mă mărit cu el! Mâinile lui Paris se împlântară în brațele lui, iar privirea ei păru de-a dreptul disperată în aceste momente. Nu am consimțit să mă mărit cu ducele de Albany!

Felix se abținu să-și ridice mâna și să îi atingă chipul palid și plăcut, să îi mângâie o buclă întunecată. Fata era prea frumoasă pentru binele sănătății lui mintale.

— Chestia interesantă în lumea noastră e că nu trebuie să consiimți chiar tu o alianță, îi spuse. Se dădu un pas înapoi și încercă să scape de parfumul ei.