Tentația și buzele ei pline

CAPITOLUL 6

Pentru soția care îmi citește jurnalul: Îmi pare rău că am țipat la tine!

- Jurnalul matrimonial al lui Wine Cardinham (1805)

*

Lui Anne nu îi venise să creadă că Wine nu voise să o ia cu el când în dimineața aceea plecă de acasă. Dar, pentru că se așteptase de la el la un comportament atât de prostesc, Anne își făcuse singură bagajul, îmbrăcase cea mai lejeră rochie a ei și pornise pe urmele soțului său. Știa deja cu ce corabie avea să plece din moment ce îl auzise făcând aranjamentele, așa că nu îi luă foarte mult să oprească în fața docurilor. Soțul ei era pe punte și se învârtea neliniștind, dând instrucțiuni și arătând la fel de nefericit ca în ziua în care aproape că o pierduse pe ea. Curajoasă, coborî și porni spre punte. Imediat marinarii o recunoscură, făcură o reverență și își continuare vizibil descumpăniți treaba. Nimeni nu se aștepta să fie aici, cu atât mai puțin Wine care, când o văzu, prinse culoare în obraji, enervat. Anne îl văzuse de prea puține ori în viață nervos, dar asta nu o făcea să dea înapoi. Paris era la fel de mult copilul ei pe cât era al lui și refuza să stea cu mâinile în sân cât timp fiica ei lipsea.

Cu pași mari se apropie de ea, o prinse de mână și o trase spre cabină. O băgă în cameră și închise ușa în urma lui.

— Marie, ți-am spus să rămâi acasă!

— Și am decis să nu te ascult. Privind hubloul, Anne își dădu seama că bagajul ei modest era adus la bord. Își scoase mănușile și le lăsă pe masa căpitanului. Cabina corabiei era spațioasă pentru o persoană ca ea, dar înghesuită pentru un individ ca el. Aveau să se descurce oricum. Paris este categoric dezorientată. Are nevoie de mine!

— Eu am nevoie să stai aici și să te știu în siguranță. Știi foarte bine că mările nu sunt întotdeauan prietenoase pentru o femeie.

— Am călătorit cu tine de multe ori, domnule, îl privi ea urât. Încetează să îmi spui să stau departe de Paris!

Abia atunci când își dădu seama că soția lui era prea îndărătnică pentru a scăpa de asta, Wine explodă pur și simplu:

— Marie, ăsta nu e un joc! E fiica mea, la naiba! Nu pot să o și găsesc, să îmi și fac griji pentru tine în același timp! De ea trebuie să am grijă acum!

Anne rămase încremenită în locul în care se instalase și îl privi, simțind că lacrimile îi înfloresc în ochi.

— E... ea e... e și fiica mea... Se bâlbâi neajutorată. Nu sunt mama ei, dar... Paris e... Buzele îi tremurau de furie și de durere când îl priviră: Cum poți să...?

Nu reuși să își termine propoziția, iar Wine se simți nenorocit. La naiba! Nu avusese grijă de Paris, o speriase, nu reușise să o ajute mai devreme, iar ea luase situația în propriile mâini, dând dovadă de nesăbuința-i caracteristică, și plecase, fugise Dumnezeu știe unde. Era numai vina lui tot ce se petrecea acum. Mai ales acum, când Marie a lui plângea. Nu o lovise niciodată, dar cuvintele lui, acum, erau o palmă pe obraji ei frumoși.

— N-am vrut să spun asta, șopti, chiar dacă știa că acest argument nu ar fi ajutat prea mult. Spusese deja un lucru în care nu credea cu adevărat, distrugând astfel relația dintre ei doi.

— Ba ai vrut!, îl acuză.

— Îmi pare rău. Marie, îmi pare rău!

Dădu să se apropie de ea, dar femeia se dădu un pas înapoi, înverșunată. Marie a lui fusese întotdeauna o războinică și, se părea, acum el era inamicul.