Tentația și buzele ei pline

CAPITOLUL 10

Va moșteni minunatul duce R., care se întâmplă să practice și medicina, și clubul infam al Diavolului? Poate un înger să conducă Iadul? Ah, dar să nu uităm că Diavolul din St. Gils are doi îngeri pe post de fii, iar unul dintre ei va cădea, mai devreme sau mai târziu, în păcat.

- dintr-o revistă mondenă, iulie, 1805

*

— Aha. Hmm... Interesant. Mda.

De zece minute de când era consultată, Paris privea speriată spre Francis, cel care o palpa discret în cap, se încrunta metodic și trecea la un alt punct. Nu putea spune că nu o durea capul. O durea foarte tare. Dar și lovitura fusese puternică, și nimic nu atentuase asta. O secundă văzuse dublu. Acum însă, cu cât stătea, cu atât își dădea seama că i se făcea greață. Poate că era și teama, din moment ce doctorul scotea interjecții regulate și nu zicea nimic concret.

— Ce? Ce?, întreabă curioasă.

— Îhm..., fu tot ce spuse Francis, apoi reveni la geanta lui cea mare, de unde scoase o sticluță, luă o linguriță, vărsă puțin din conținut și îi băgă la propriu lingura pe gât. Paris s-ar fi înecat dacă nu ar fi fost vigilentă. Gustul medicamentului era amar, îngrozitor. Se strâmbă și tresări, apoi insistă:

— Ce se întâmplă cu mine?

— Sunteți bine, lady Denborough, spuse ușor bărbatul, ca și cum auzise în viața lui suficiente femei isterice, iar ea nu reprezenta deloc o noutate.

— Atunci ce este așa de interesant la mine?, îl repezi îmbufnată. Se dezbrăcase înainte de a urca în pat, nemaipăsându-i un moment de Sciopo care îi aranjase hainele într-o parte. Își încrucișă brațele sub sâni și se hotărî să facă pe pacienta cu adevărat: Mă doare capul. Poți, te rog, să îmi dai ceva?

— V-am dat deja. În timp ce își strângea conținutul valizei, Francis îi spuse: Nu dormiți!

— De ce?

Nu îi fusese somn până acum, dar dacă menționa asta... Își duse mâna la gură când căscă.

— E posibil să muriți.

Paris făcu ochii mari, strânse mai puternic pătura la piept și exclamă șocată:

— Ce?!

— Aveți o contuzie destul de seriosă, lady Denborough. Pentru câteva ore bune ar trebui să încercați să stați trează. Alminteri, s-ar putea să nu vă mai treziți niciodată. Ei, dar uite un medic cu adevărat franc! Paris luase contact cu doctorul Leigh în copilărie și, deși dur, bărbatul era întotdeauna un diplomat. Nu era cazul lui Francis. Unde îl găsise Felix pe omul acesta? Ar fi vrut măcar să audă o minciună, cum că era bine, cum că avea să fie bine, dar adevărul era că pe chipul lui Francis nu se citea nicio urmă de compasiune. Sper că înțelegeți de ce e mai bine să nu dormiți.

Paris nu reușea să își găsească vocea, așa că juca rolul tâmpitei. Cel care răspunse, în final, fu Felix care, în prag, spuse simplu:

— Mulțumim, Francis. Ești liber.

Doctorul ieși fără grabă din cabină. Felix închise ușa în urma lui și se apropie de pat. Se așeză pe marginea acestuia și îi prinse mâna într-a lui.

— Voi muri?, se trezi Paris că întreabă.

— Nu, evident. Francis are tendința de a exagera.