Tentația și buzele ei pline

CAPITOLUL 24

Ține-mă în brațe până se termină.

- Jurnalul matrimonial al lui Paris Maxwell, contesă de Denborough (1805)

*

Despre Silas Davis și afacerile lui se vorbea constant în marele port din Boston și, aparent, în toate porturile importante din lume, deși Wine sau Felix nu auzise niciodată de acest individ care trecea mai degrabă sub numele simplu de domnul Davis. După ce Sciopo le spuse tot ce aflase până în acel moment și pregătind un plan de rezervă pentru condițiile în care acest domn Davis se afla în cârdășie cu Niall, Wine și Felix hotărâră să îi facă o vizită bărbatului. Nu aveau prea mult timp din moment ce corabia avea să plece chiar în seara aceea. La bord se afla încărcătură pentru Liverpool și, din câte se înțelegea, chiar familia acestui bărbat.

Echipajul era cu adevărat dubios; nu ar fi putut spune nimeni că se practicau afaceri legale la bordul corabiei, dar s-ar fi temut să rostească măcar „ilegal" în condițiile în care atmosfera insufla periculozitate. Cel mult, bărbatul care le spuse să aștepte în cabină era un pirat reformat, dacă se putea spune asta, iar domnul Davis care tocmai ce intră în cabina împrejumuită de geamuri, probabil nu a căpitanului, era însăși definița unui corsar. Avea tenul măsliniu, părul creț, ochii precum mierea, era suficient de înalt pentru un bărbat, dar mai scund cu vreo zece centimetri decât Wine Cardinham, și avea în jurul a patruzeci de ani.

— Am înțeles că vreți să mă vedeți? Domnul Cardinham și lordul Denborough? Accentul lui evident eclectic indica faptul că era un nomad înnăscut. Așezându-se pe un scaun din lemn privi spre cei doi bărbați, mai degrabă îi analiză așa cum numai un fost hoț de buzunare putea să o facă vreodată. Sunteți proprietarul Companiei Cardinham, iar dumneavoastră un conte. Vedeți dumneavoastră, nu prea am timp pentru afaceri...

— Nu am venit pentru afaceri, spuse repede Felix. Grăbea întrucâtva conversația pentru că Sciopo avea ordin să se prezinte cu un ofițer dacă într-o oră nu mai ieșeau de pe corabia domnului Davis, deși lady Anne militase pentru treizeci de minute. Aveți ceva ce îmi aparține.

— Ne aparține, îl contrazise Wine.

Domnul Davis își ridică sprâncenele confuz:

— Ce anume?

— O femeie. Pe această corabie se află o femeie care nu este a dumneavoastră, soția mea și...

Sprâncenele domnului Davis se uniră într-o alură fioroasă, iar Felix înțelese că atinsese un subiect categoric sensibil.

— Singura femeie de pe corabie este soția mea și vă asigur că nu vă aparține. Încercați să spuneți contrariul și veți vedea ce se întâmplă.

— Înțelegeți greșit, îi spuse Wine. Femeia la care ne referim este lady Paris.

— Nu am auzit niciodată de ea. Vă pierdeți timpul, domnule Cardinham. Eu nu transport pasageri. Niciodată. Domnul Davis păru a cădea pe gânduri: Aproape niciodată, se contrazise.

Totuși, Felix încetase să îl asculte când întrezări chipul familiar al lui Niall. Atunci se ridică fulgerător de pe scaun, dărâmându-l, și ieși rapid pentru a-l prinde pe nenorocit. Auzi glasul alarmat al lui Wine, strigătul lui Silas Davis, porunca ce urmă și văzu mâinile marinarilor și puștile lor care se repeziră la unison pentru a-l prinde. Asta îl alarmă suficient și pe Niall care, când îl zări pe Felix, făcu cale întoarsă și o luă la fugă spre puntea inferioară.

— Stai pe loc! Felix se feri milimetric de un glonț și își coborî capul în fața unei săbii. Totuși, sabia arătase mai degrabă ca un iatagan, aspect neglijabil acum când îl avea în vizor pe Niall. Niall!, strigă furios, dar se opri imediat ce realiză că bărbatul fusese categoric mai rapid decât el, ajunsese la Paris înaintea lui și acum o amenința cu ceea ce era un cuțit. Se aflau sub punte, loc de depozit și armament, loc în care orice flacără ar fi fost letală.