-Nu pot să cred!Afirmă Eva.
-Da! Ce nesimțit.
-Eu mă refeream la tine,spune râzând pe seama mea. Cum ai putut să îi arăți degetul și pe urmă să îi zici pace?
-Simplu! În loc să ți cu mine, ți cu el?
-Normal, ce treabă am eu cu nebune ca tine? Dacă zici că era frumos...
-Eva!
-Ce!? Nu costă nimic să visez și eu. Părinții tăi trebuie să apară, nu-i așa?
-Mda! Să vedem ce o să le spună Jack despre mașină,țip ca fratele meu să audă.
-Ți-am zis odată, o să le zic adevărul,oftează el așezându-se lângă noi, în canapea. Că tot vorbeam de lup, aia e mașina tatei,spune uitându-se pe geam.
Deja îmi pregăteam floricelele, pentru când o începe distracția pe seama fratelui meu. Merită o ceartă bună din partea a lor noștri. Părinții mei intră în casă oftând, încă o noapte grea. Se opresc în dreptul bucătăriei când ne zăresc.
-Mami, tati, v-am pregătit micul dejun,le spun arătând spre farfuriile așezate pe masă.
-Mulțumim scumpo. Apropo, mașina ta unde este?Întreabă tata uitându-se spre Jack. Deci, Jack?
-Vedeți voi...aaa... eu...se bâlbâie fratele meu, iar eu deja regret ce am să fac.
-Am făcut accident,răspund fulgerător, mai mult în speranța că nu au auzit.
-Poftim? Hope Woods! Ce ai făcut?
-Jack mi-a dat mașina pe seară, am fost la o cafenea cu Eva, în timpul ăla unu cu mașina a intrat în mașină mea. A făcut-o varză. Acum este la service.
-Slavă Domnului că voi sunteți în ordine,spune mama mângâindu-ne pe amândouă. Altfel fratele meu m-ar fi omorât.
-Cât vor costa reparațiile,oftează tata pregătind portofelul.
-Tata, Jack s-a oferit să acopere costurile. A zis că măcar atât merit și eu.
-Jack, când ai devenit atât de drăguț cu sora ta?Întreabă mama urcând scările, pentru a face un duș, cel mai sigur.
-Stiți că nu am înghițit gogoașa, nu-i așa?Întreabă tatăl meu luând o gură din cafea.
Eu și Jack mărim ochii la auzul vorbelor. Cum am fi putut crede, că tatăl nostru, va crede că tocmai eu am stricat mașina? Tata nu mai spune nimic, doar se retrage în camera lor pentru a se odihnii. Jack se trântește pe fotoliu, oftând puternic.
-Am vorbit cu Matt, îți va repara mașina în cel mai scurt timp. Am rezolvat cu banii.
-Ok. Eva, noi hai să mergem la mine în cameră,spun ridicandu-mă de pe canapea, pornind spre scări. Însă, când să urc scările, vocea fratelui meu mă face să mă opresc și să zâmbesc.
-Mersi că ai încercat să mă acoperi.
-Mda. Asta fac frații. Iar noi din păcate ,suntem chiar gemeni.
~~~~
Deja îmi lipsește mașina mea, sunt deja șase zile de când este la service. Iar mama și tata parcă mă pedepsesc, caută orice fel de motiv pentru a mă trimite, în orice parte. Învățătură de minte, să nu-i mai las mașina fratelui meu.
De data asta m-au trimis la bunica Anastasia, să iau nu știu ce acte. Acte pe care a trebuit să i le duc tatei la spital.
Am trecut prin fața service-ului, dacă am văzut lumina și usa deschisă, am intrat înăuntru. Deși ceasul era undeva în jur de ora nouă seara.
Pășesc înăuntru, sunetul provocat de tocurile mele fiind singurul care se auzea.
-Hey! Este cineva?Strig văzând că nimeni nu este pe acolo. Însă atunci iese de sub o mașină chiar băiatul de zilele trecute.
-Da. Cu ce te pot ajuta?Grozav, acum nici nu mai mă cunoaște.
-Cu un Porsche...
-Aaa! Da. Cel rosu? Făcut praf pe stânga?Mă întrerupe el.
-Da, ăla e.
-O sa fie gata mâine, poți veni după el după ora șase seara.
-Mersi frumos. Fratele meu s-a ocupat de plată?Întreb pregătind geanta să scot banii, în caz că n-a plătit.
-Fratele tău?Întreabă el ridicând o sprânceană, în timp ce se ștergea pe mâini.
-Da, fratele meu. Un tip cam atât de înalt,spun arătând cu mâna, șaten, ochii căprui. Prostul care a făcut praf mașina.
-Jack e fratele tău?Întreabă iar parcă neavând încredere.
-Da, Jack e fratele meu, repet rar, ca pentru copiii mici.
Stă puțin, se uită la mine, mă analizează din cap până în picioare, apoi întinde mâna.
-Eu sunt Matt și îmi pare rău pentru faza de atunci.
-Iar eu sunt neinteresată. Sunt puțin arțăgoasă,spun pe un ton răutăcios. O să vin mâine să iau mașina,spun plecând de acolo.
Deși este mijlocul lunii iunie, seara, racoarea se poate simți, mai ales în seara asta când adie vântul. Merg pe strada care e aproape goală, doar pe ici pe colo câteva persoane. Urăsc ca singurul drum spre casă e prin cartierul ăsta. Și urăsc faptul că nu am găsit niciun taxi. Tot simt cum cineva este în spatele meu, însă când mă întorc, nu văd pe nimeni suspect. Doar lumea care se grăbește să ajungă acasă, oarecum vremea asta anunță ploaie.
Am simțit cum ceva îmi udă fața, am ridicat privirea spre cer și am putut zări picăturile de ploaie.
Nici nu încercăm să mă grăbesc spre casă, deja eram făcută fleașcă. Încercam să mă adăpostesc în stația de autobuz. Primul autobuz care vine, va fi considerat salvarea mea. Însă, mare mi-a fost mirarea când un Ferrari California a oprit in dreptul stației. Și știam sigur că nu a oprit pentru cealaltă persoană care se afla lângă mine, avea cel puțin șaptezeci și ceva de ani. Nu am vrut să acord atenție, văzând că nu mă uit claxona, claxona într-una. Într-un final ia venit ideea minunată de a deschide geamul. Era Matt, băiatul de la service.
-Bună fata " nu sunt interesată" ai nevoie de um drum acasă?
-Bună băiatul " al cărui nume l-am uitat", nu mulțumesc. O să iau autobuzul.
-E haide. Doar nu o să-ți fac nimic rău, îl cunosc pe fratele tău.
-Exact, îl cunoști pe el. Nu pe mine.
-Nu refuza un ajutor, spune el zâmbind învingător,zâmbesc și eu la el și până la urmă urc în mașina lui. Poftim,spune întinzănd un prosop.
-Mersi frumos, pentru prosop și pentru că mă duci acasă.
-Nu ai pentru ce, măcar să mă revanșez pentru că am fost nesimțit.
-Drăguț din partea ta.
-Si... Fata "nu sunt ..."
-Hope, mă cheamă Hope. Dar este o mică problemă, eu nu stau pe aici,spun văzând locuri necunoscute.
-Nu, pe aici stau eu.
-Poftim?!
