Au trecut trei ani de la nunta lor. Și acum le pot vedea fericirea de pe față. Știam că am făcut bine când l-am lăsat liber. Asta era calea corectă, ea era fata care o iubea cu adevărat. Am urcat pe scenă pentru a îmi lua diploma, nu pot să cred cât de repede au trecut acești trei ani.
-Vă mulțumesc frumos domnule Hunter. Eu mă bucur că în sfârșit am scăpat. Sincer? Nici măcar în anul trei nu am înțeles denumirile materiilor, sau măcar ce se preda. Dar uite-mă într-o îmbrăcăminte decentă care nu-mi scoate deloc ochii în evidență, în fața voastră ,toți încep să chicotească, unii profesori zâmbesc.
*****
-În cinstea celor doi copii ai mei. Avocat Woods și arhitect Woods. Nu pot să cred,spune mama ștergându-și lacrimile de fericire. Folosiți-Vă imaginația, o familie de șaisprezece membrii, plângând, râzând, într-un restaurant plin. Eram pe jumătate băgată sub masă.
-Hope, pot vorbii ceva cu tine?Mă trage tata de o parte.
-Sigur tata, spune.
-Uite, știu că poate o să-mi dai cu ceva în cap, dar... Cred că îl mai ști pe Harold Moore. Ei bine, ar cam avea nevoie de puțin ajutor. Vrea să construiască o secție nouă în spital...
-Și vrea ca eu să-l ajut?Întreb uitându-ma la tivul rochiței mele.
-Știe că ești fiica mea și că ai terminat facultatea. Vrea să mai audă o părere... O să-l sun și îi explic...
-Ok, o să-l ajut. Până la urmă cât să fug, nu-i așa?Întreb ridicând ușor din umeri. Mâine este bine?
-Da iubito, este foarte bine,mă săruta pe frunte și se așează înapoi la masă, însă eu îmi iau geanta și plec. Mașina mea aflându-se parcată în apropriere.
Am acceptat să-l ajut pentru că nu vreau ca tatăl meu să cadă la mijloc. Ce a fost, a fost între mine și Matt.
Ceasul de la mână arată ora zece și puțin, însă mă simțeam atât de obosită...Atât de ...nu știu.
Nu l-am mai văzut de atunci, de la nunta lor. Nu știu de unde am avut curajul necesar să îi privesc așa, așa fericiți, așa de îndrăgostiți. Chiar și acum, după trei ani, îl iubesc, iar cea mai mare prostie a mea a fost faptul că am păstrat toate lucrurile de la el. Inclusiv brățara de la ziua mea, o port mereu la mână, îmi poartă noroc. Nu pot să renunț la aceste lucruri, la aceste amintiri cu el. Tuturor le spun că sunt bine, că mi-am revenit, însă singurul care și-a dat seama că mint a fost Jack. Știa că nu sunt bine, știa că eram îndrăgostită de Matt.
Sunny, cățelul meu în vârstă de doi ani, stătea tolănit în canapea, nici măcar n-a tresărit când am trântit ușa.
Mi-am aruncat rochița în baie, îmbrăcându-mă rapid într-o rochiță de noapte. Stăteam în pat, pur și simplu așa, stând cu privirea ațintită pe tavan, de parcă se întâmpla ceva acolo. Dacă mă ajută Domnul, mâine, poate nu am să îl întâlnesc. Poate tatăl lui va fi singur.
-Noapte bună Sunny,spun în momentul în care Sunny sării în patul meu, pe partea liberă. Se învârti de două ori în loc, apoi se așeză.
~~~~~~~
Stau în fața firmei Moore, simțindu-mi inima cât un purice. Eram îmbrăcată cu o fustă scurtă crem cu o curea neagră, o cămașă alba iar în picioare pantofii negri. Am tras ușor de fustă în jos, mi-am așezat cămașa și am intrat înăuntru.
