-ÎMI este foame, mă plâng pentru a șasea oara, în ultimele zece minute.
-Iubito, mai sunt zece minute,spune exasperat.
-Așa spui de ultimele cincisprezece minute, dacă nu oprești mașina să iei ceva, îți jur că deschid geamul și țip că sunt răpită.
-Unu la mână dacă nu observi, suntem într-un sătuc aproape uitat de lume. Ce vrei să îți cumpăr de aici?
-Bine,zic nervoasă apoi scot capul pe geam, îi simt mâna trăgându-mă de rochie înapoi în mașină, însă degeaba. Trag aer puternic în plămâni apoi țip. Sunt răpită, sunați la..
-Gata, gata. Opresc acum,se lasă păgubaș oprind mașina.
-Multumesc. Vreau un sandwich și o apă.
-Fie. Mă întorc repede, să nu cumva să încerci să fugi fiindcă nu o să găsești niciun autobuz. Iar cel mai apropriat oraș este la treizeci de minute, cu mașina, zâmbește superior apoi pleacă, nu înainte de a lua cheile mașinii. Caut prin toată mașina nenorocitul ăla de telefon, al lui, că al meu zace călcat de vreo mașina. La naiba cu el! Sigur nu îl are la el, deci aici trebuie să fie. Mă uit pentru a mă asigura că nu vine, însă el deja se apropria de mașină, scotocește prin buzunar apoi flutură telefonul. Nu aveai să îl găsești în mașină,zice urcând, întinzându-mi cele cerute. Gândește Hope, gândește!
-Nu căutam telefonul. Căutam șervețele,mă îmbufnez și îmi pun mâinile în sân precum un copil mic.
-Aha, presupun că să-ți sufli nasul,face el mișto de mine.
-Niciodată să nu te pui cu o femeie însărcinată. Fac pe mine și dacă strănut. Merg destul de des și ei bine, deja au trecut trei ore iar eu simt că săr în aer.
-De ce nu ai spus asa înainte de a pleca singur în magazin?
-Fiindcă sunt o fire indecisă.
-Fie, hai să mergem,spune deschizând ușa, însă îl trag de mânecă în semn să se oprească.
-Nu-mi mai vine,răspund pe un ton de copil mic.
-Perfect!Exclamă mulțumit. Următoarele zece minute nu vreau să îți mai aud gura.
Pur și simplu îl iubesc când este nervos. Stai! Tocmai am zis că îl iubesc? Argh, firar!
*****
Sunt într-o pădure cu fostul, mie una începe să-mi sune a film de groază. Mai trebuiesc sunetele unor animale și jur că voi naște instantaneu aici. Oprește mașina în fața unei cărări, drumul ducând spre o cabană, mai bine zis o casă amplasată în padure, o superbă casă cu un peisaj mirific. Dacă din afară se vede așa frumos, dar înăuntru?
Am pășit pe cărarea destul de măricică, cu Matt în spatele meu, avea pe umăr o geantă de sport destul de măricică, nu am întrebat ce se află înăuntru. Am vrut să deschid ușa de la intrare, însă o mică plăcuță argintie amplasată pe unul din pereții casei mi-a atras atenția. Mi-am trecut mâna peste scrisul micuț și am citit.
- "If you don't hope, you will not find what is beyond your hopes." Citesc, însă vocea lui Matt răsuna odată cu a mea. Este același mesaj care a fost inscripționat pe brățara de la aniversarea mea. Descuie ușa și mă poftește înăuntru, exact cum am bănuit, dacă exteriorul era superb, nu vreți să știți cum era interiorul. Culori pline de viață dar totuși decente, mobila care îți crează sentimentul de liniște, de relaxare.
-Este superbă, este a ta?Întreb inspectând fiecare colț al sufrageriei.
-De fapt este a noastră. Ăsta era cadoul meu pentru aniversarea noastra, știam ccă vrei un loc de relaxare, unde să poți face ce vrei. Un loc al nostru.
-Matt, trebuie să vorbesc cu Will, sigur sunt foarte îngrijorați...
-Nu!Răspunde acesta nervos la auzul numelui logodnicului meu.
-Matt,spun gingaș, așezându-mi mâna pe obrazul său cu o mică barbă, trebuie să îi liniștesc. Vor anunța poliția, ști bine. Vreau doar să le zic că sunt bine, nu o să le zic unde suntem, nu că aș avea vreun habar. Mama moare de griji, oftează învins și îmi înmânează telefonul. Formez numărul mamei, iar după două bipuri, îi aud vocea.
"-Alo?
-Mamă, sunt eu...
-Hope, Doamne, ești în regulă? Ți-a făcut ceva? Fetița este bine? Ești răpită? Sechestrată...
-Mamă, sunt bine. Sunt cu...Matt. Mai pe scurt, m-a cam răpit, dar dacă poți chema poliția iubirii ar fi perfect. Mă iubește și vrea să discutăm, până la urmă este și cea mică.
-Hope...
-Mamă, voi fi bine. Spune-i lui Will că voi fi bine și să înțeleagă. Ne vom auzi mai târziu. Pa-pa."
-Mai bine?Întreabă el luându-mi telefonul din mână, apoi închizând-ul.
-Mult mai bine. Însă ști că suntem aici pentru a discuta, așa că să îi dam drumul. Ce vrei să ști?
-Când mi-ai tras țeapa,știai că ești însărcinată?
-Da, știam.
-Atunci de ce ai plecat? De ce ai vrut să-mi răpește bucuria asta? De ce ai vrut să îi oferi fetiței mele un alt tată?
-Pentru că merita un tată mai bun, nu un curvar ipocrit...Aveam de gând să mai continui cu vorbele dulci, însă în momentul în care degetele sale s-au oprit în părul meu, trăgându-mă într-un sărut flămând, vorbele se opriseră. Îmi săruta buzele cu așa o ardoare, mușcându-mă de buza de jos pentru a îi permite să îmi exploreze gura cu limba sa. Să fiu a naibii dacă puteam să îl resping, îmi doream la fel de mult sărutul ăsta. Când simțim că rămânem fără aer ne oprim, rupând sărutul, însă frunțile noastre fiind lipite.
-Mi-a fost dor de buzele astea,zice trecându-și degetul mare peste buzele mele. Vrei să te schimbi cu ceva mai lejer?
-Ai?Întreb uimită.
-Tu ce crezi că este în geanta aia? Ai acolo o pereche de pantaloni și o bluză, te poți schimba în dormitorul de la etaj.
Dau din cap, urcând scările pentru a ma schimba. Ajunsă în dormitor realizez un lucru. Nu îmi pot deschide fermoarul de la rochie, strig la Matt pentru a mă ajuta, iar acesta apare în cel mai scurt timp. Îmi apucă fermoarul și trage ușor de el în jos, până la șolduri. Îmi dă mânecile jos de pe umeri, sărutându-mi umerii acum goi. Îmi coboară fusta până la betelia lenjeriei, apoi așezându-se în genunchi în fața mea. Își pune mâna pe mijlocul meu, apoi își așează fața pe burtica mea, sărutând-o ocazional, cea mică lovind cu picioarele. Îmi trec mâna prin părul său răvășit și îl pot auzi cum vorbește în șoaptă cu cea mica, că o iubește, că îi pare rău. Mă dau puțin în spate, îi iau chipul in palmele mele și îi ridic privirea.
-Și noi te iubim.
