-Hey, Hope, îmi aud numele strigat de o voce cunoscută. Îmi deschid ușor ochii, Jack stătea așezat turcește pe partea liberă din patul meu.
-Jack! O Doamne! Ești bine frățioare. Slavă Domnului. Dacă pățeai ceva, cred că aș fi murit odată cu tine, zic cu lacrimi în ochi, strângând-l în brațe.
-Hope, dacă vreodată pățesc ceva,tu trebuie să ți capul sus. Pentru că de acolo de unde voi fi, am să fiu mândru de tine. De micuța mea surioară, care este nesuferită.
-Frățioare, mi-a fost dor de tine. Îmi este frică.
-Închide ochii și să îți amintești , totul va fi bine. Te iubesc.
-Jack,țip ridicându-mă. Eram transpirată, mă aflam într-un pat de spital. Am visat. Pur și simplu un vis. Mă uit în spre mâna mea, unde mai nou, se afla o branulă și o perfuzie. Îmi rotesc capul prin cameră, Eva și bunica se aflau pe canapea, amândouă dormeau. Îmi smulg branula din mână și mă ridic instantaneu, lăsându-le pe cele două dormind. Se pare că nu eram departe de salonul fratelui meu, așa că intru înăuntru. Însă patul era gol, nici urmă de Jack sau de familia mea. Am fugit înapoi în salonul de unde am venit, alunecând pe podeaua proaspăt spălată.
-Unde este Jack,țip trezindu-le pe amândouă. Unde dracului este fratele meu? Mai bine zis, unde sunt toți?
-Hope... Jack... Mătușa și unchiul sunt în sala de operații. Jack...
Nu, nu, să nu cumva să îndrăznești să mă lași singură nemernicule,îmi spuneam în gandul meu. Fugeam spre intrarea în sala de operații, deja îmi zăream membrii familiei, așteptând ca Jack să iasă din operație.
-Mamă, sunt deja acolo de mai bine de o oră,se aude vocea îngrijorată a mătușii Danielle.
-Danielle, totul va fi bine. Fratele și cumnata ta sunt niște medici excepționali...
Ușile sălii se deschid, iar de acolo iese Jack pe pat, împins de două asistente. În urma lui, părinții mei încercau să zâmbească, iar asta doar pentru a ne liniștii.
-Mamă, tată, cum se simte Jack?
-Hope, tot ce putem face acum este să așteptăm și să ne rugăm. Am făcut tot ce ne a stat în puteri,răspunde tatăl meu, pe fața lui cunoscându-se oboseala și neliniștea.
O oră, două, nouă, efectiv au trecut două săptămâni de când fratele meu se afla în comă. Tot ce puteam face era să fiu acolo, cu Matt nu am mai vorbit din seara cu accidentul. Cât despre Will, locuiește cu mine și cu Eva. Normal trebuia să locuiască cu Jack...
-Sasha, du-te și mănâncă. Stau eu cu el,îi spun Sashei văzând că nu s-a mișcat de atâtea ore de lângă el.
-Dar...
-Sasha! Nu mă contrazice, du-te și mănâncă.
-Off, fie. Dacă se întâmplă ceva, orice, îmi dai un mesaj. Voi fi la restaurantul de pe colț.
-Așa am să fac, acum pleacă,spun deschizându-i ușa, și să nu vi până nu ai zece kile în plus.
-Mulțumesc,mă îmbrățișează apoi pleacă pentru a mânca.
Îmi trag scaunul aproape de patul lui, oftez puternic apoi îmi las capul pe mâinile sprijinite de marginea patului. Scot lănțișorul fratelui meu, de când cu accidentul, l-am purtat peste tot cu mine, apoi îl așez la gâtul lui. Cruciulița era semnul credinței lui, crede în Dumnezeu, dar El de ce nu îl ajută? De ce îl lasă așa?
