Dacă până acum eram în stare de orice pentru a îl face să plătească, acum nu. Nu pot să las un copil fără părinți, unul este de ajuns. L-am lăsat singur pe Harold, cerându-mi scuze, apoi plecând să mănânc ceva pentru că simțeam că o să leșin cât de curând. Nu aveam de gând să mă mai întorc azi la firmă, nu mă simțeam în stare de nimic. Totul era prea mult pentru mine.
-Bună ziua, cu ce vă putem servi?Vocea calmă a chelnerului mă trezește la realitate.
-Buna, vreau și eu o supă cremă de mazăre, un piept de pui și o felie cheesecake. Chelnerul dă ușor din cap, scriind comanda pe o foaie.
-Și o salată cu sos alb și o cafea,spune Chloe așezându-se lângă mine. Hope, ce naiba este cu tine?
-Nu este nimic în neordine. Vroiam doar...Nu știu ce vroiam,recunosc oftând, punându-mi mâna pe frunte, închizând ochii.
-Este ceva ce nu știu?
-Matt este în proces de divorț, pentru mine, ochii ei se măriseră, uimirea fiind singurul sentiment emanat. Și soția lui este însărcinată, acest mic amănunt a făcut-o să se înece cu gura de apă pe care o luase din pahar.
-Doamne. Ce vei face?
-Voi vorbi cu el. O să-l fac să înțeleagă că nu este bine.
-Dar cu planul tău?
-Chloe, este vorba de un copil aici. Nu mai este vorba doar de o distracție, sau obligație, cum zicea el. Argh, daca l-aș avea în fața, l-aș omorâ, mâinile mele mimând cum îl sugrumă.
-Doi,spune ea reglându-și vocea. Când mama naibii ai de gând să îi zici?
-Stai să mă gândesc. Aa gata, știu. Niciodată!Zic ultima parte mai mult în gura mare, atrăgând câteva priviri din restaurant.
-Comanda dumneavoastră,așează farfuriile pe masa acoperită de un material alb.
-Hope...
-Nu Chloe, nu vreau să mai aud nimic. Vreau doar să am parte de un prânz liniștit. Se poate?Întreb ușor nervoasă, așezându-mi geanta pe masă. Oftează, bolborosind ceva neînțeles însă se conformează, lăsându-mă să am un prânz liniștit, sau cel puțin până când telefonul meu sună. Văzând apelantul nici nu m-am obosit să răspund, ci doar am dat telefonul pe silentios.
Prânzul a decurs relativ liniștit, eu și Chloe am încercat să ignorăm telefonul care vibra, discutând despre cu totul altceva. Când in sfârșit mi-am terminat prânzul, decid să verific apelurile și mesajele.
Exact cum bănuiam, douăzeci de apeluri pierdute de la Matt plus șapte mesaje, unu de la fratele meu și unu de la un număr pe care nu-l cunoșteam. Mi-am luat geanta pe umăr, apelând numărul care mă sunase înainte. O voce feminină răsunând în telefon.
"-Umm! Ai sunat mai devreme pe numărul acesta. Pe cine cauți?
-Pe Hope Woods,răspunde sigură pe ea.
-Da, eu sunt. Cu cine vorbesc?
-Sunt Susan Moore. Rahat.
-Cu ce te pot ajuta Susan?Întreb încercând să fiu politicoasă.
-Lasa aceste scene pentru socrul meu, eu nu îți înghit talentul actoricesc. Vreau să ne întâlnim să vorbim.
