-Cum... adică... Îl cunosc pe Will de când eram mici. Iar tatăl lui este domnul Connor.
-Da, răposatul meu soț. De fapt, fostul răposat soț. Am divorțat la puțin timp după ce William a început liceul. I-am acordat custodia lui. Știa că nu era copilul lui.
Hope era uimită, iar Sam împietrită, simțea cum pământul îi fuge de sub picioare. Aproape treizeci de ani de minciuni, i-a jurat că ce a fost între el și ea se terminase înainte ca ei să se cunoască. Însă uite, cei doi au un copil și pe lângă asta au avut o relație când Sam era împreună cu Stefan. Cine ar fi crezut? Tatăl și soțul perfect era doar o imagine a altei persoane.
Sam știa că deși au vârsta care o au, ea cel puțin nu mai poate locui sub același acoperiș cu omul ăla. Cu omul care i-a distrus încrederea si familia pe care o clădiseră.
-Când... ați... Când m-a...
-Când te-a înșelat cu mine?Întreabă Natasha fără niciun deranj. Ultima dată? Hmm, nu mai știu sigur, însă gemenii erau născuți.
Iar asta a fost lovitura de grație, nu a fost doar atunci când între ei nu exista o "relație", a fost și de când cei doi sunt căsătoriți. Ce poate să mai urmeze?
-Scumpo, să nu uit, poate mă invitați și pe mine la aniversarea a treizeci și cinci de ani de când vă cunoașteți ,iar râsul ei umple camera, însă pe fața Samantei se putea citi uimirea. De unde naibii atâția ani. Vai! Ce om neserios, nu ți-a spus că a pus ochii pe tine încă de când erai la liceu? Cu Travis.
-Minți ,răspunde Sam printre dinți.
-Nu mint scumpo, îl cunoștea pe Travis. Eu și Stefan am fost prieteni cu beneficii în liceu, a pus ochii pe tine de atunci. Însă fricosul nu a făcut nimic să te bage în seamă. Bine, asta până în ziua când a apelat la mine, tot în aceași zi, ai "alunecat" pe scări.
Sam înaintează l spre ea și îi lipește o palmă de toată frumusețea pe obrazul stâng. Își trage fiica de mână și pleacă din locul ăla, Hope era încă bulversată deoarece în urmă cu o seară, își sărutase fratele vitreg. Urcă în mașină, însă până să pornească Sam începe să plângă În hohote necontrolate. Fiica ei știa că nu poate face nimic ca să îi aline suferința, știa că nu ar fi trebuit să îi spună, însă uite câte au iesit la suprafață. A pornit mașina, doar că nu spre casa bunicii ci spre casa lor.
-Iubito, de ce mă duci acolo?
-Pentru că domnul perfect trebuie să dea o explicație. Una foarte bună, la amândouă.
~~~~
Încuie mașina și o prinde pe mama ei din urmă, Sam se apleacă și scoate cheia de sub piticul de grădină și încearcă usa, dar era deschisă, așa că intrară. Deși avea vârsta pe care o avea, curajul ei dispăruse, pe când cel al fiicei ei creștea.
-Tată !Strigă nervoasă Hope din hol, pe scări apărând Stefan.
-În sfârșit ai realizat că suntem deja bătrâni și trebuie să fim liniștiți?
-Ea nu a realizat nimic. Însă eu da. Tată, îl mai ți minte de pe William? Fiul domnului Connor? Întreabă Hope iar Stefan se schimbă la față. Deci presupun că da. Ei bine, eu tocmai am realizat că tu știai cine e. Știai că e bastardul tău și cu toate astea m-ai lăsat să mă îndrăgostesc de fratele meu vitreg. Șase ani! Șase ani m-ai lăsat să fiu îndrăgostită de el. Ce naiba a fost în capul tau? Mama este distrusă! Și pe bună dreptate, te urăsc tată. Te urăsc!
Hope POV:
Au trecut trei săptămâni de la incident, de atunci mama locuiește în casa bunicii. Jack a fost externat din spital, însă nu știe nimic din cele întâmplate, însă, Will, da. S-a mutat la un hotel, asta până își va găsi un loc unde să stea. Nu puteam da mereu ochii cu el și să-mi amintească de tot ce a făcut femeiea aia familiei mele.
-Hope, domnul Carlos a venit cu o propunere pentru contractul cu Heal Industries. Ce părere ai despre ea,îmi atrage atenția Harold. Nici nu am auzit,măcar un cuvânt din ceea ce s-a vorbit la această ședință.
-Are dreptate. Sună destul de rezonabil, spun în încercarea de a nimeri răspunsul corect. Iar zâmbetul de pe fața lui îmi spune că așa e.
-Dar tu Matt? Ce părere ai?Ah? Era și el pe aici?
-Cred că domnișoara Woods are foarte mare dreptate. Raspunde el zâmbindu-mi superior.
-Grozav, deci suntem de acord,se bucură Harold dând mâna cu Carlos, semn că vor semna contractul.
Îmi strâng foile de pe masă și merg ușor în urma bărbaților care discutau, în continuare de afaceri. Toate foile și dosarele ,aflate în brațele mele, le scap în momentul în care o mână rece este pusă pe umărul meu dezgolit.
-Te-am speriat?Întreabă Matt ajutându-mă să strâng foile.
-Aaa...Nu... Eram doar pe altă planetă.
-De când nu ai mai dormit calumea?Eram sigură că nu voi putea ascunde cearcănele.
-De o săptămână, cam așa . Dorm doar două, maxim trei, ore pe noapte. Mai ales acum, toate aceste modificări în contractul și planul ăla nenorocit.
-Mie unu îmi este foame. Vrei să luăm cina?
-Cina? Deja este atât de târziu? Pff... Sigur.
-Perfect. Mă duc să-mi iau sacoul din birou. Așteaptă-mă în fața mașinii. Vin repede.
Dau ușor din cap și pășesc spre ieșirea din firmă. La dracu, nu știam că sunt atât de obosită decât abia atunci când am simțit că voi adormi în lift. Aerul răcoros de afară m-a ajutat mult în acestă situație, trezindu-mă puțin la realitate. La scurt timp mașina scoate un sunet, semn că Matt a deschis-o. Îmi deschide ușa pentru a intra și îmi zâmbește.
-Vrei ceva anume?
-Nu știu,spun ridicând din umeri. Dacă nu ai fi căsătorit aș vrea o pizza și un pahar de vin. Așa că... Mă mulțumesc cu un restaurant simplu.
Îl văd cum caută ceva cu o mână, apoi își așează casca în ureche, apelând pe cineva.
-Ești acasă? Și când vi? Păcat, da este.Bine, bine, pa.Închide apelul apoi întoarce capul, zâmbind. Ce spuneai de pizza și vin? Întoarce masina și apoi calcă accelerația, semn că nu mai poate aștepta la semafoare și cozi.
-Păi cum?
-Să spunem că Eric îmi este dator cu o favoare. Oricum el este plecat pentru căteva zile.
Mă uitam la el cum conduce, zâmbetul nepărăsindu-i chipul. Însă, cred că azi mi-am pus să îi stric starea de bine.
-Matt?
-Ah?
-Ce părere ai despre copii?Întreb mai mult în șoaptă, însă m-a auzit și dintr-o dată...Frână.
