Jumatatea sufletului meu 🔞 Vol 1

Prolog

MAX:

Se spune ca ochii care nu se vad se uita.
"Ei pe dracu'!"
Ori cel ce a zis asta nu a iubit niciodata,ori era beat mort și nu stia despre ce vorbeste. Sau ar mai putea fi și a treia varianta. Ori eu sunt nebun.
Inchid ochii si imi las capul pe spate. Imi frec fata cu un gest obosit pentru ca mintea mea a luat-o razna și oricât as incerca nu pot sa o opresc. Imaginile zilei de ieri se plimba in spatele pleoapele mele obosite,iar cadrul se oprește mereu pe acei ochi verzi ce mă bantuie de 10 ani încoace.
"Cum e posibil ca imaginea ei sa ma dea atat de rau peste cap?"
Mi-am imaginat de multe ori revederea dintre noi doi ce o data și o data tot avea sa vina,dar nu m-am așteptat sa imi faca mintea praf. Am trecut de la sentimente de agonie la cele de iubire intr-o fractiune de secunda si am crezut ca o sa ii pot face fata.
In anii in care nu a fost langa mine mi-am imaginat de multe ori intalnirea noastra si de fiecare data imi spuneam ca am sa ii fac fata. De multe ori imi ziceam ca atunci cand am sa o revad,o sa-mi fie indiferenta pentru ca am incetat de mult sa o mai iubesc. Mi-am dorit de multe ori sa mi-o scot cu totul din sistem,iar cand nu reușeam imi doream sa o urăsc.
"Dar cum sa urasti ceva ce iubești cu toată fiinta ta?"
Incercam sa ma mint singur ca am uitat-o,ca sa-mi fie mai usor,dar intr-un colt al mintii stiam ca lucrul asta nu e cu putinta si nu o sa fie niciodata.
Nu am cum sa o uit si nici sa o urăsc, pentru ca o iubesc cu toata fiinta mea.
Cu toate ca sunt un bărbat căruia ii place controlul si nu mi-a placut niciodata sa pierd,la ea a trebuit sa renunt. Si nu pentru ca am vrut,ci pentru ca asa mi-a cerut.
Am spus ca sta în firea mea sa controlez totul in jurul meu? Ei bine imi mai place si sa iau tot ce vreau cand vreau. Imi place sa imi calculez fiecare pas si nu imi place sa fiu vulnerabil,dar in cazul ei am dat gres.
Sunt,Max Chronis.
Si sa dau gres nu sta in firea mea. Iar o alta calitate de a mea,pe care unii o considera defapt defect,este faptul ca nu ma deschid in fata lumii. Nu imi place sa ma plâng sau sa stau la taclale. Am un singur prieten pe care îl cunosc de 25 de ani,iar el este:
Dan Dima.
Fratele meu dintr-o alta mama,este singurul ce ma cunoaște cu adevărat. A fost tot timpul langa mine si suntem de nedespartit.
Ne cunoaștem de la grădinița,iar de 12 ani suntem si asociați la o firma de tuning auto pe care o conducem.
Despre familia mea ce sa va zic?Ca este foarte influenta si ca m-a cunoscut doar pana la o anumita vârstă. Dupa ce am intrat în perioada mea neagra,relația cu ei s-a răcit considerabil. Degeaba au încercat sa mai dreagă busuiocul dupa ce am luat-o razna. Degeaba voiau sa mai îndrepte lucrurile,era prea târziu.
Din cauza lor am simțit gustul amar al durerii.
Am fost naiv atunci cand m-am increzut in ei. Nu m-am așteptat ca ei sa comploteze împotriva mea. Cu toate ca știam ce le poate pielea,nu m-am gândit ca sunt in stare sa-mi faca mie rau. Indiferent de cum erau,eram o familie. I-am subestimat insa,iar lucrul asta mi-a adus gustul amar al trădării pe buze.
Am crezut ca doar din partea străinilor ma pot astepta la orice. Nu mi-am imaginat niciodata ca familia avea sa-mi folosească singura slabiciune pe care o avem împotriva mea.
Pentru ca doar ea mi-a fost dintotdeauna punctul vulnerabil.
Doar ea era capabila sa ma distrugă.
Si a facut-o.
In ziua in care a renunțat la noi ca alții sa fie fericiți,eu am murit pe dinauntru.
In urma ei am rămas gol si pustiu.
"Iubirea noastră e interzisa,Max" mi-a spus inainte sa plece.
Si da,iubirea noastra era interzisa,dar era tot ce aveam și ne facea fericiți.
Impreuna eram perfecti.
Puteam fi de nedespartit dacă amandoi luptam mai mult.
Am fi fost invincibili,dar nu a fost sa fie.
Soarta si destinul nu ne-a vrut impreuna si ne-a pus mereu bete in roate pana am cedat si praful s-a ales de noi.
Iar eu o data cu plecarea ei...m-am stins si m-am lăsat cuprins in totalitate de intunericul dens ce mereu a făcut parte din mine.
Intuneric in care doar ingerasul strălucea.
Din cauza dusmaniei ce a existat și exista încă intre familiile noastre,ea ne-a făcut sa renunțăm la noi.
Psychi mou,ne-a înjumătățit întregul si m-a condamnat la o viata lipsita de culoare.
Ziua in care a plecat,a fost ultima in care interiorul mi-a mai vibrat cu putere. A fost ultima in care pamantul mi s-a mai cutremurat sub picioare si ultima in care ochii mei negrii s-au pierdut pentru ultima data în ochii ei verzi.
Ochii Hazel.
Acești ochi mi-au fost si imi sunt,atât binecuvântare cat si blestem.

**************************************