Jumatatea sufletului meu 🔞 Vol 1

Capitolul 13

Max:
In urma cu 20 de ani...

" - Vreau sa mergem acasă,nu ma simt prea bine. Cred ca sosurile alea sunt de vina,ingaima ingerasul cu greu si ii cercetez imediat chipul cu privirea.
Suntem la Mc. Am luat-o pe Lex si pe verișoarele ei si le-am adus aici. E vara și toata lumea e afara,iar cum in fata blocului nu am șanse sa ma apropii de ea,m-am gândit sa o duc undeva cat mai departe de cartier. Dar cum era cu Ramona si Oana afara si se jucau, n-am avut incotro si le-am luat si pe ele cu noi. Cum Mc-ul a fost prima idee ce mi-a venit în cap le-am adus aici ca sa mancam. Acum ma uit la ingerasul meu și vad ca e alba la fata,lucru ce incepe sa ma îngrijoreze foarte grav.
Se vede pe ea ca nu se simte bine.
"Fir-ar sa fie!"
Ma ridic de pe scaun,in timp ce Oana cu Ramona fac același lucru și intind o mana spre ingeras.
Mi-o cuprinde imediat si se ridica in picioare.
- Mergem pe sub pasarela,ne spune. Nu ma simt în stare sa urc atâtea trepte,se vaita in timp ce inaintam spre gara de nord.
Mc-ul e situat exact lângă gara,iar pasarela de deasupra ei face legătura între ea si cartierul ce se învecinează cu al nostru. Daca nu mergem pe deasupra și trecem pe dedesubt, drumul e mai lung si înconjuram mai mult pana sa ajungem acasă,dar daca ea asa vrea,asa o sa facem.
- Mergeți inainte, va ajung imediat din urma,le zic si ii eliberez palma din prinsoarea mea,apoi ma îndrept spre magazinul din fata gării.
Intru în el si aștept sa imi vina randul la coada,iar in timpul ăsta inima incepe sa-mi pulseze cu putere in piept cand ma gândesc la ea si la faptul ca ii este rău.
"Respira,Max!"
Încerc sa o fac,dar faptul ca nu se simte bine,pe mine ma nimicește efectiv.
Cand ajung în fata doamnei ce servește la tejghea,ii cer 2 ape plate si 2 fanta la jumătate. Bag mana in buzunarul de la spate al pantalonilor si scot banii sa ii plătesc,dupa i-au sucurile si apa,apoi ies afara din magazin si ma uit după fete. Le vad in fata mea la vreo 200m in capătul peroanelor de tren și ma incrunt vizibil cand o observ pe Oana ce o tine pe Ramona in brate și se chinuie sa sara peste șinele de tren,iar ingerasul e mai in spate si abia se misca.
"De ce Dumnezeule mare au luat-o pe acolo?"
Grabesc pasul spre ele si imi vad ingerasul cum își pune mainile pe genunchi,apoi se apleacă in fata.
"Ce dracu!! Vomita? Atat de rau i s-a făcut?"
Le vad pe Oana si pe Ramona dincolo de calea ferata cum dau din mâini agitate si incep sa tipe speriate. 
- Lex!!! Da-te la o parte!!! Misca-te de acolo!!!aud cum tipa Oana si intorc capul dintr-o miscare brusca.
Vad un tren cum se apropie sa intre în gara si inima mi se opreste pentru cateva clipe in piept,apoi incepe sa imi bubuie si pulsul mi-o ia razna. Dau drumu la sticlele din mana si incep sa alerg cat ma tin picioarele. Prin fata ochilor imi apar imagini cu ea lovita deja de trenul ce se apropie si groaza isi face simțită prezenta în pieptul meu.
- Nuuu!urlu disperat si fug spre ea mai tare.
"Nu!nu!nu! Asta nu se poate întâmpla! Asta nu-i sfârșitul. Psychi mou..."
Vad trenul cum e tot mai aproape si lumea speriata din jur cum se uita cand la ea cand la tren,dar nimeni nu e în stare sa facă nimic.
"La dracu cu ei!"
Aleg pe peronul garii cu inima batandu-mi in gat,iar dacă asta e ziua in care trebuie sa dispară,măcar sa o facem împreună.
Sar peste bordura peronului si o vad cum se îndreaptă de spate,apoi face un pas în fata urmat de inca unu. Trec peste celelalte 2 șine de tren,iar cand ajung în dreptul ei o prind de braț si o trag dupa mine. Trecem dincolo de calea ferata si reusim sa mai facem câțiva pași pana cand pamantul sa înceapă sa trepideze cu putere si trenul sa suiere cand trece pe lângă noi.
O trag în bratele mele si o strâng cat pot de mult la piept. Scoate un geamăt de durere,dar în momentul asta nu imi pasa. Nu slăbesc strânsoarea din jurul ei. In primul rand pentru ca nu pot si in al doilea pentru ca nu vreau.
"Era sa murim la dracu! Cum sa o mai las acum din bratele mele?"
O voce se face auzita peste zgomotul facut de vagoanele trenului ce trec încă pe langa noi,dar nu catadicsesc sa-mi intorc capul.
- Sunteti bine?o aud pe Oana cum striga speriata din spatele nostru.
Mai fac câțiva pași înapoi cu ea încă in bratele mele si astept ca ultimul vagon sa treacă pana sa încep sa vorbesc. Ma uit în jos la ingeras si ii cuprind fata în palme,apoi ii ridic capul și o cercetez repede cu privirea sa vad dacă e bine. Ma privește speriata si încă e alba la fata,dar in rest e in regula.
- Da! Suntem bine,o asigur pe,Oana.
Ingerasul meu face ochii mari la mine cand ma aude,dupa începe sa rada,dar incepe sa hohoteasca atat de tare incat se zguduie pe picioare.
Am auzit ca oamenii pot reacționa in moduri diferite cand trec printr-un soc. Dar daca majoritatea plâng sau nu pot scoate un cuvânt pe buze,ingerasul meu e la cealalta extrema se pare. Ea nu tace,ea rade ca nebuna.
- De ce dracu rad???intreaba printre hohote.
Oana vine langa noi si se uita la mine socata. Imi arunca o privire gen "asta e nebuna?" si o mangaie pe Ramona care încă plange in bratele ei.
- De ce dracu nu pot sa ma opresc din ras???intreaba din nou.
Ma uit la ea si incep sa ii mangai incet obrajii. Ii vad pupilele dilatate si spaima din spatele lor. O trag în bratele mele si o strâng la piept,încercând astfel sa o liniștesc. Inspir adânc în vreme ce o legan intr-o parte și-n alta,iar incet,incet se linisteste si hohotele de ras se transforma în scurt timp în suspine.
- Ingeras,ești bine?o intreb soptit.
Nu stiu ce as putea sa spun sau sa fac în situația asta si nici cum sa reacționez. Nu am mai trecut prin asa ceva,dar o simt cum apuca tricoul de pe mine si il strange cu putere in pumnii ei mici.
- Max! O doamne,Max!!!tipa si isi ridica capul din pieptul meu,dupa se uita la mine panicata.
Dacă pana acum nu mai putea de ras,acum are ochii în lacrimi.
"Dumnezeule!! Trece de la o stare la alta atat de repede incat nu pot sa țin pasul cu ea."
- Max,tu ești nebun??incepe sa urle la mine si face un pas în spate.
Isi trece mainile prin parul ei lung intr-un gest ce ii trădează nervozitatea si pufneste atunci când ma privește din nou.
"Respira Max! Ingerasul e încă in stare de soc. E normal cred sa se comporte asa. Cred,nu sunt sigur."
O prind din nou in brate și o strang cu putere la piept. Nu pot sa ii raspund. Acum ca adrenalina a trecut,mintea incepe sa-mi fabrice imagini dintre cele mai sumbre si nu pot sa o opresc.
O vad pe ea pe calea ferata,vad trenul si pe noi doi la un pas de moarte. Simt frica cum imi curge prin vene si imi vine sa înnebunesc. Teroarea imi face gandurile sa o ia razna si nu pentru ca mi-a fost frica pentru mine,ci pentru ea.
"Daca ar fi pățit ceva?? Daca nu ajungeam la timp?? Daca nu ar fi reușit sa isi revina si sa se miște din loc?"
Intrebarile incep sa mi se învârtă prin cap si din nou mintea incepe sa-mi creeze scenarii cu ea luata din plin de tren în fata ochilor mei sau cu ea călcată de tren.
"Nu!nu!nu!"
Sângele îngheață in mine si frica imi paralizează toate funcțiile. Nu pot sa ma misc si nici sa respir. Incep sa simt o durere groaznica în piept și sufletul mi se sfâșie in timp ce inima incepe sa bata intr-un ritm haotic.
"Trebuie sa scap de gândurile astea negre si sa imi potolesc bătăile inimii. Respira Max! Doar respira!"
Dacă nu am murit călcat de tren,sigur am sa sufăr de un preinfarct daca o mai țin mult in stilul asta.
"Dar cum dracu sa o fac cand ma gândesc ca ea ar fi putut sa nu mai fie acum langa mine întreaga si nevatamata? Dacă ea nu ar m-ai fi ...ce as fi eu fără ea? Pentru ca nu exista Max fara Lex sau invers. Noi doi nu existam unul fara altul. Ea e Psychi mou!"
- De ce ai făcut asta,Max?
Clipesc cand o aud si imi dau seama ca nu i-am răspuns la prima întrebare. Imi revin la realitate si ies din gândurile negre in care mă purtase mintea mea,apoi imi amintesc ca trebuie sa respir si incep sa o fac la comanda.
- Esti bine?ma întreabă îngrijorată.
Ma uit la,psychi mou cum ma privește cu frica si groaza,iar instinctul imi cere sa urlu la ea. Sa-i spun ca nu sunt bine. Ca nu sunt deloc bine.
Frica de a o pierde se transforma intr-o clipa în furie si sunt conștient ca nu e vina ei pentru ca i s-a făcut rău,iar ghinionul a facut sa se întâmple fix în cel mai nepotrivit moment,dar sunt nervos rau in momentul de fata. Sunt nervos pe mine mai mult pentru ca am lasat-o singura si nervos pe ea ca trebuia sa ma aștepte daca a văzut ca nu se simte bine.
"Respira Max!"
Incep sa inspir si sa expir,apoi imi misc degetele de la mâini și bătăile inimi incep usor,usor sa-mi revină la normal.
- Max esti bine? Spune ceva!încearcă ea din nou sa ma facă sa vorbesc.
O privesc si ma pierd pentru o clipa în ochii ei angelici.
- Sunt bine,raspund intr-un final. Doar sufăr de un ingeras atâta tot.
Se uita la mine si incepe sa zâmbească exact ca un înger.
- Mmmm...suna destul de grav ce zici tu acolo.
Mijesc ochii la ea si o fulger cu privirea.
"Acum are chef de glume??? Ma omoara!Faptura asta mica pe care o iubesc de nu mai pot...ma omoară!!!"
- Ce? Ce e destul de grav? Suferinta mea sau ingerasul?intreb încercând sa intru in jocul ei si schitez un zâmbet,dar nu cred ca îmi iese.
"Dar daca tot are chef de glume,sa incerc totuși sa-i țin isonul,nu?"
- Amandoua,răspunde schițand un zâmbet vinovat.
Oftez.
"Ce-mi faci tu mie,ingeras?"
Ma uita la ea si clatin din cap. Poarta o conversație cu mine normala ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu e ca și cum in urma cu câteva minute era sa fim călcați naibi de tren.
- Mda...si cand te gândești ca am sa sufăr toata viata,ii raspund si imi dau teatral ochii peste cap.
Intorc capul spre Oana si ii fac semn sa se apropie. Încă o tine pe Ramo in brate,dar vad ca micuta s-a liniștit si nu mai plânge.
- Imi pare rău pentru tine!o aud si revin cu privirea asupra ei.
"La ce fata are numai rau nu-i pare." Incearcă sa para serioasa,dar zambetul ce începe sa-i joace pe buze o da de gol.
- Nu mai spune? Chiar iti pare rău?intreb cu o sprânceană ridicata. Iti pare rău ca ai sa-mi mananci zilele pana la sfârșitul vieții,iar eu am sa fiu fericit pentru lucrul asta si am sa te las sa o faci în voie?o intreb serios și vad cum o umfla rasul.
Daca asta o face sa se simta bine si sa uite de tot ce s-a întâmplat,pot sa ii fac jocul.
"De fapt...pot sa fac orice pentru ea."
- Aaa...sincer...nu! Nu imi pare rău!
-Asa ma gândeam și eu,raspund încercând sa par morocanos.
- Acum ca v-ati revenit,pot sa știu și eu ce mama dracului s-a întâmplat acolo?pufnește,Oana langa noi nervoasa.
Ingerasul se întoarce spre ea si isi trece greutatea de pe un picior pe altul.
-Sunt bine acum!ii zice cu jumatate de zambet. Las-o asa,chiar nu vreau sa ma gândesc la ce s-a întâmplat acolo,continua si le trage pe amandoua intr-o îmbrățișare.
Incepe sa le mangaie si sa le pupe in încercarea de a le linisti,iar cand se desprinde de ele,se întoarce spre mine. Isi trece bratele pe dupa gatul meu si o cuprind cu mâinile de mijloc,apoi o lipesc de pieptul meu si imi cobor privirea in timp ce ea isi ridica bărbia. Ma privește cu ochii ei superbi in care din nou nu pot sa rezist sa nu ma pierd pentru câteva clipe,apoi o sarut pe frunte.
- Multumesc Max!sopteste. Nu stiu daca as fi reușit sa trec singura sau nu,dar îți mulțumesc.
- Psychi mou,nu trebuie sa imi mulțumești,ii vorbesc incet pentru ca nu vreau sa o trimit iar cu gândul la ce s-a întâmplat acolo. Vreau insa sa-mi promiți un lucru,continui si incep sa o mangai pe spate.
- Ce lucru?
- Promite-mi ca in cazurile in care n-am sa fiu lângă tine ai sa faci tot ce poți ca sa fii bine,psychi mou,ii cer cu putina disperare in glas. Fiindca...daca tu nu ești,eu nu imi mai am rostul pe pamant,ingeras. Promite-mi ca o sa ai grija de tine când eu nu am s-o pot face.
- Promit,Max!"

*****

Max:

- La naiba,șoptesc in timp ce ma ridic din pat.
Pun mana pe brățară si incep sa o rotesc pe încheietura.
Amintirea asta nu am mai visat-o de foarte mulți ani,iar acum ca a revenit în forta,m-a dat complet peste cap.
-Iar fac noapte alba,spun in timp ce pasesc spre fereasta si inspir adânc.
Incerc sa nu ma focusez pe durerea ce simt cum imi rupe pieptul si dau perdeaua la o parte,apoi privesc spre dormitorul ei.
E întuneric si nu vad nimic,dar o simt ca e acolo.
- Of ingeras, ce-mi faci tu mie?soptesc si clatin incet din cap.
Intorc privirea si privesc spre ceasul electronic ce il am pe birou. 4:20. Nu are rost sa încerc sa mai dorm,asa ca,ma întorc pe calcaie si ies din dormitor.
Intru în bucătărie si pun de o cafea,apoi merg sa fac un dus fiindca m-am trezit tot transpirat.
Dau drumu la apa cand ajung in baie si incep sa ma dezbrac. Intru în dus si las stopii calzi sa curgă pe mine. Imi lipesc fruntea de zid si inchid ochii. Ma gândesc la coșmarul din care tocmai m-am trezit și retrăiesc amintirea acelei zile ca si cum s-ar fi întâmplat ieri,iar panica ce o însoțește se simte la fel de rece ca atunci.
Clatin din cap si oftez adanc.
"Era sa o pierd atunci când eram copii din cauza trenului. Anii au trecut și pana la urma am pierdut-o din cauza lumii. A treia oara am sa ma asigur ca am sa o pastrez indiferent de costuri."
Daca s-a întors,înseamnă ca universul ne vrea din nou impreuna,iar acum ca nu mai depindem de alții,am sa fac orice imi sta in putinta sa o tin langa mine.
Acum nu mai suntem copii,iar de data asta am sa ma asigur ca nu am s-o mai pierd.
Astăzi nu mai sunt un adolescent. Nu mai fac ce zic ai mei si nici nu mai dau 2 banii pe gura lor sau a lumii. Bine,nici atunci nu dădeam,dar acum mi se rupe total de restul.
"Hmmm...trebuie sa ma gândesc la următoarea mișcare pe care am sa o fac. Trebuie sa ma asigur ca de data asta nu mai are scăpare. Ca orice ar zice si orice ar face,singura ei soluție e sa sfârșească langa mine."