Alege să mă iubești.

4

De când intrase pe poarta liceului și pâna ajunse la etajul doi, avea impresia că toți colegii îl priveau suspect. Sau era doar frica ce i se instalase în suflet.
Chiar venise cu un sfert de oră mai devreme tocmai pentru a evita să se întâlnească cu cât mai multă lume.
La toată paranoia lui se mai adauga și neliniștea de a-l întâlni, ținând cont că la spital fusese singura dată când vorbiseră.

Stătea cu spatele rezemat de pervazul uneia din ferestre, la câțiva pași de ușa clasa . Butona telefonul ignorând privirile colegilor.
Toate clasele de a douăsprezecea și a unsprezecea erau la etajul doi. Numai ca el avea clasa în celălalt colț de clădire.

Îl zări cu coada ochiului și strânse din dinți supărat, findcă nu era singur. Aproape în fiecare dimineață venea însoțit de Andreea, iubita lui.
Spre ghinionul lui nici azi nu făcea excepție.

Ridică privirea din telefon si făcu un pas spre el.
Norocul lui că celălalt îl vazuse și el. După ce se aplecă spre fată, șoptindu-i ceva se depărtă de ea și veni spre el.

-Bună. Esti bine?.

Întrebă privindu-l îngrijorat.

-Buna. Sunt bine.

Ayan îl privi de sus până jos ca și când l-ar fi scanat cu un laser.

-Mă așteptai?.

Confirmă printr-o înclinare din cap.

-Vroiam să vorbesc cu tine.

-Dacă e despre întâlnirea de acum doua zile, nu trebuie să îți faci griji. Nu am spus nimănui.

Îl privi în ochii parcă încercând să deslușească în ei că spune adevărul. Oricum nu ar fi avut nimic de câștigat. Dar...

Ayan îi susținu privirea și findcă erau doar la un pas distanță unul față de celălalt îi putea privi iriși migdalați și fața fină pe care nu se vedea nici o imperfecțiune.
Era doar cu un an mai mic ca el și cu vrio cinci centimetri mai scund.Dar arata ca un boboc.
Ținând cont ca el avea 1,80.

Vocea șoptită a celuilalt îl scoase din contemplare.

-Multumesc.

-Nu ai pentru ce. Doar ai grijă de tine.

Primi aceeași aprobare printr-o înclinare a capului. Dădu să plece, dar Ayan îl opri întinzând mâna spre el. De data asta nu îl atinse.
Se opri și ridică privirea mirată.

-Să știi că și eu am un secret. Pe care aș vrea să nu-l afle nimeni niciodată.

După ce rosti cuvintele rămase tăcut și surprins de el însuși. Pentru că nu recunoscuse asta în fața nimănui.

Kim rămase locului asimiland vorbele.

-Măcar secretul tău nu-l știe nimeni. Pe când...

-Poate într-o zi îl vei afla și tu pe al meu . Sau...am să ți-l spun eu.

Acele secunde de interactiune din priviri îi făcură conștienți de timp și de vorbele rostite.

Kim îl mai privi câteva secunde după care se îndreptă spre clasa lui.

Ayan rămase privind în urma lui. Nu se simțea puternic stiindu-i secretul. Realiză că prin asta se simțea doar...mai aproape de el.
Se întoarse îndreptându-se spre clasa lui.

Kim merse spre clasă bulversat încă de privirea celuilalt. Acum îi putuse privi ochii deaproape. Si era sigur că niciodată până acum nu văzuse niște iriși atât de întunecați.
Când îl privise simțise  pentru câteva secunde că  uitase să clipească sau să respire.
Acum după ce întră în clasă se așeză în banca lui. Era ultima de pe rândul de la fereastra. Agăță ruxacul de spătarul scaunului și punând mâinile pe bancă îsi lăsă capul pe ele ascunzându-și privirea.
Măcar câteva secunde până venea profesoara să se liniștească.

-Ce faci, frate. Unde ai fost două zile?.

Întrebă Rareș colegul lui de bancă.
Și uite așa liniștea se duse pe coclauri.
Ridică capul după care se concentră la scos caietul și cartea pentru ora respectiva. Adică Româna.

-Ce ai făcut de nu ai răspuns la telefon?.

-Am fost plecat din localitate și nu am avut semnal.

Nici unul nu mai spuse nimic findcă întră profesoara.