Alege să mă iubești.

16

-Oprește-te.

Îl rugă Ayan. Îi prinse degetele cu ale sale obligându-l să rămână pe loc.

Kim privi  degetele lor împreunate după care ridică privirea.

Părăsise în grabă  curtea liceului  tocmai pentru a-l evita.
Avea întrebări. Dileme, și simțăminte ce nu le găsea explicații.  Vroia timp pentru a pune ordine în gânduri.

-Mă grăbesc...

-Te rog. Lasămă să te duc acasă.

Kim privi în jur după iubita lui. De obicei plecau împreună.
Își retrase degetele făcând un pas în spate încă nehotărât.

-Dacă nu azi, atunci mâine. Sau poimâine. Dar tot trebuie să vorbim.

Dădu din cap în semn de aprobare și merse spre mașină.
Urcă, iar Ayan porni  fără ca vreunul din ei să spună ceva.
Kim, realiză că nu se îndreptau spre casa lui. După un sfert de oră, Ayan  opri mașina în apropierea unui parc.

-Coborâm...sau vrei să vorbim în mașină?.

Era și așa destul de incomod să fie aproape de el dar să mai și  vorbească despre...
Coborî iar celălalt făcu la fel. După ce închise mașina îl urmă.
Fiind în cursul săptămâni parcul era aproape pustiu.

Amândoi mergeau tăcuți nici unul parcă nevrând să deschidă discuția.

-Astăzi m-am despărțit de Andreea.

Parcă nevenindu-i să creadă, se întoarse brusc spre el lovindu-se de pieptul lui.
Ayan îl prinse în brațe.
Interacțiunea neașteptată îi lăsă privind unul în ochii celuilalt.
Simțind amândoi energia emanată de apropiere.

Kim se desprinse primul simțind cum obraji i se înroșesc..

-De ce!...

Întrebarea îmagazina în ia multe altele.

-Am realizat că nu are rost să mai continuăm.

-De ce acum!.

Ayan rămase privindu-i frumoși ochii migdalați.

,,Pentru tine"

Răspunsul îi veni în gânduri clar.  Pentru câteva secunde închise ochii, analizând realitatea.
Când ridică pleoapele realiză că celălalt aștepta un răspuns.

-Așa am simțit.

Murmură șoptit. Stiind, în adâncul sufletului că  era cea mai bună decizie. Vrând să aprofundeze noile trăiri.
Dor  că trebuia să îl convingă și pe celălalt să i se alăture.

Kim se întoarse pornind pe aleea pustie.
Ayan îl urmă gândind cea mai bună strategie de urmat fără a-l speria cu hotărârea lui.
Cu toate că simțise și din partea lui interes.
Hotărârea fusese luată în noaptea lungă de nesomn.

-Cred că cel mai bine e să fim sinceri cu noi.

Kim continua să mergă de parcă nici nu l-ar fi auzit.

Ayan se apropie prinzându-i din nou degetele. Dintr-un instinct de moment îl trase în brațele lui.

Kim rămase blocat de gest. Încercă să se desprindă dar tot odată vroia să rămână prizonieru-l  apropieri.

-Nu sunt singurul care a vrut asta.

Șopti Ayan.

-Nu cred că...

-Nu mă minți. Si...nu te minți nici pe tine.

Avea dreptate. Ar fi fost o minciună să pretindă că nu dorea apropierea. Simțind cum îi trece prin  trup o căldură clocotitoare.

Ayan îl desprinse din îmbrățișare dar nu îi dădu drumu. Privindul în ochii, aplecă capul atingâdu-i buzele cu ale lui.
Aceiași atingere ușoară. Doar că amândoi vroiau mai mult.
Nu conta  că erau într-un parc unde îi putea vedea cineva. Nu conta că erau băieți. În acea clipă nu conta nimeni și nimic. Doar simțămintele nou descoperite și experiența apropieri.

Ayan aprofundă interacțiunea  prin mișcări ușoare. Și pentru că celălalt nu se retrase  îndrăzni mai mult. Mai mult din ce doreau amândoi.

Respirațiile întretăiate îi făcură conștienți de timp și loc.
Se depărtă cu regret privind ușor panicați în jur.
Erau doar ei doi pe o alee pustie în imensitatea parcului și a liniști din jur.

-Trebuie să vorbim despre ce se întâmplă între noi.

Spuse Ayan

-E o nebunie, pentru că suntem amândoi băieți.

-Simțămintele nu țin cont de gen. Și amândoi ne-am dorit asta

-E...complicat. Findcă nu am mai simțit asta până acum.

-Nici eu. Asta nu înseamnă că trebuie să ignoram.

-Totuși cred că așa ar fi cel mai bine. Să ignorăm și să uitam.

Spuse Kim privind în jos la trupurile lor încă apropiate

-De ce să o facem!. Findcă așa spune societatea!. Findcă biserica condamnă?. Findcă...

-Findcă nimeni nu va înțelege. Se desprinse furios făcând un pas în spate. Nici măcar propriile noastre familii.

-Ba da. Ei vor înțelege. Findcă ne iubesc. Dar nu va trebui să le spunem. Deocamdată.  Îl liniști. 
Mai întâi să ne lămurim noi.

Kim se întoarse cu spatele. Rămase privind ca hipnotizat trunchiul unui copac din apropiere. Parcă în scoarța striată de timp ar fi putut găsi răspunsuri.

Ayan veni în dreapta lui privind același copac ce se înălța falnic spre cerul senin. Un copac oarecare care poate văzuse în existența lui milenară atâtea și atâtea alte drame. Alti oameni măcinați de griji și întrebări.  Fiecare crezând că nu avea să afle niciodată răspunsuri
Doar că atâta timp cât aveau să existe întrebări la fel aveau să existe și răspunsuri. Ele poate nu vin atunci când sunt cerute dar timpul totdeauna mai devreme sau mai târziu avea să le aflate

Amândoi întoarse în același timp capul iar privirile li se întâlniră. Conștientizând că nici unu-l nu vrea să îmbrățișeze lașitatea.

-Hai să descoperim împreună acest drum.

Spuse Ayan, întinzând mâna spre Kim.
Acesta rămase preț de o secundă cu privirea pe ia  după care întinse la rândul lui mâna lăsându-și  degetele prinse într-o strângere dorită.