Alege să mă iubești.

12

-Ce faci?.

-Un eseu la Română,  și mi-e...

-Lasă că te ajut eu. Dar mai întâi aș vrea să vorbim.

-Vroiam să spun că mi-e lene să fac eseul. Așa că întreruperea e mai mult de cât bine venită. Dar nu refuz nici ajutorul.

Lasă pixul pe birou, și  ridică  picioarele pe scaun îmbrățișându-le. Dădu un imbold scaunului și se roti ajungând cu fața spre Luca care se așezase pe marginea patului.

Discuția avea loc la o săptămâna de la ieșirea la film ziua fiind tot duminică.

-Aș vrea să iei în considerare ca săptămâna viitoare într-o zi când ai ore mai ușoare să te duci cu mama, pentru a te înscrie la clinică. Rămâne să stabilim care va fi prima.

Kim rămase tăcut analizând vorbele fratelui său.

După tăcerea și cuta ce i se formase între sprâncene realiză că discuția avea să fie foarte lungă. Iar el trebuia să fie foarte atent în abordarea problemei. Gândi Luca privindu-l.

-Ai vorbit  cu mama?.

Slavă domnului că nu o făcuse. Altfel ar fi fost și mai greu.

-Nu. Am vrut să clarificăm noi, mai întâi.

-De ce vrei să merg săptămâna viitoare?.

-Findcă asta a fost sugestia medicului. Cu cât mai repede cu atât mai bine

-Nu e singurul argument. Iar eu am o intuiție bună. Așa că nu mă minți.

Luca respiră de câteva ori, mutând privirea pe un soldat de plumb de pe un raft al biroului.

-Săptămâna asta am primit salariul.

Kim avea 17 ani, așa că nu prea putea fi păcălit ușor. Stia ce se întâmplă în propria familie.

-Poți recunoaște că din cauza mea ai întrerupt facultatea?. Să te angajezi pentru a putea face rost de bani pentru mine

Nu avea rost să mai nege. Dar...

-Nu are rost să te superi din această cauză. Oricum e doar pentru un an. Tăcu privindu-și din nou fratele. Dacă tot vrei să fiu sincer, să știi că și jobul  a contribuit la decizia mea. Findcă e super OK.

Camera rămase învăluită în liniște. Fiecare analizând argumentele pro și contra.

-Dacă...nu aș vrea să mă înscriu pe lista de așteptare?.

Luca îl privi de parcă în acea clipă se transformase într-o arătare cu șapte capete.
Mai mult sari de pe marginea patului și din doi pași ajunse lângă el. Îi cuprinse chipul între palme forțându-l să își ridice privirea asupra lui.

-Ai 17 ani. Iar eu și mama suntem responsabili pentru tine. Implicit și de sănătatea ta. Așa că vrei nu vrei ai să faci operația

Kim își privi fratele în ochii. Vedea aceeași iriși în mii de nuanțe de galben și maro. Atât de deosebiți.
Doar că,  acum aceștea erau încărcați de furie schimbându-și culoarea într-un maro închis.

-A fost doar...o glumă.

Spuse cu voce șoptită.

-Kim, cu sănătatea nu se glumește. Niciodată.

Articulă cuvintele mai mult mârâindu-le.
Îl mai privi câteva secunde după care își lăsă mâinile în jos și  făcu un pas în spate întorcându-se cu spatele.
Era atât de furios, nedându-și  seama că strângea degetele în pumnii până nu își simți unghiile intrându-i în carne.

După câteva secunde își simți mijlocul cuprins în brațe.

-Îmi pare rău.

Auzi cuvintele rostite șoptit simțindu-i obrazul lipit de spatele sau peste tricou.

Imaginile ce îi năvăliră în gânduri erau groaznic de dureroase. Neputința simțită atunci, chiar dacă avea vârstă fratelui său de acum, îl măcina asemeni unui lemn năpădit de cari. Simțea aevea cum durerea parcă îi mușca din suflet, macinându-l din interior spre exterior.
Acum avea să facă tot posibilul ca neputința de atunci să nu își aibă loc acum. Timpul fiind în favoarea lui. Dar mai ales șansa ce o avea  fratele său la o viață normală.

Îi desprinse brațele din jurul lui și întorcându-se cu fața, îl lipi de pieptul lui strângându-l într-o  îmbrățișare aprigă.
Chiar dacă era cu câțiva centimetri mai mic ca el, nu era o problema. Încă având șansa recuperări fiind  în creștere.
El semănând cu tatăl lor carea avea 1,85 iar Kim cu mama care avea 1,62.
Chiar dacă avea să rămână la 1,74 cât avea acum,tot nu ar fi fost rău.

-Șansa nu a fost de partea tatei. Iar tu dacă o ai nu o irosi. Spuse cu bărbia pe creștetul  capul său. Te rog. Mai adăugă.

Kim își miscă capul în semn de aprobare.

-Mergem să vorbim și cu mama?. Să stabilim ce zi este convenabilă pentru amândoi?.

Întrebă Luca.

Kim se desprinse din brațele lui, dar îi trecu mâna stângă pe după mijloc iar fratele sau îi cuprinse umeri.
Nici când ieșiră pe ușă nu se desprinseră din îmbrățișare.