Vanessa P.O.V.
Deschid ușa ușor, astfel încât nimeni în această casă să nu mă audă și să nu se trezească, deși pare cam imposibil la cat de mare este locuința. E destul de devreme. Este ora 6 dimineața, însă nu am mai putut dormi și în plus am o întâlnire de afaceri.
Intru în bucatarie, și aceasta uriașă, ca restul casei, și îmi prepar o cafea cu lapte, preferata mea. Îmi pun într-o cană o parte din ea, și mă așez pe blatul dulapului, legănându-mi picioarele.
Soarele a răsărit ușor pe cerul întunecat. Razele lui pătrund prin geam ușor, luminând încăperea. Mă las încălzită de ele în momentul în care mă ating ușor, acestea purtându-mă într-o lume de vis, neconştientizând ce se întâmplă în jurul meu.
În curând aud pe cineva tuşind din dreptul ușii și îmi scap cana din mână, toată cafeaua mea împrăştiindu-se rapid pe podeaua albă. Mă încrunt către persoana din dreptul ușii, și constat uimită că această persoană este Mark. Se încruntă și el către mine, apoi înaintează către aragaz, unde își pune într-o cană puțin din cafeaua mea.
Mă dau jos posomorâtă și încep să strâng cioburile cănii și să curăț cafeaua de pe podea. Îmi iau o altă cană în care îmi pun restul de cafea nevărsată din ibricul încă cald de pe aragaz.
-Să nu o spargi și pe asta, spune Mark, luând o gură de cafea.
-Îți reamintesc că nevoia ta subită de a speria oamenii m-au facut să sparg acea cană, spun, făcându-l pe brunet să își dea ochii peste cap.
Abia acum observ că are ochi albaștri!
Mă încrunt din nou când observ că Mark îmi bea cafeaua, iar când acesta mă observă se încruntă la rândul său.
-E cafeaua mea preferată!
-Și a mea! spun crispată.
-Mi-ar plăcea să am pe cineva care să îmi facă o cafea ca asta în fiecare dimineață, spune acesta.
-Te cred și eu! M-am chinuit doi ani să găsesc rețeta perfectă, spun, mândră de anii pe care i-am petrecut pentru o banalitate ca asta.
-Doi ani? țipă el.
-Ssss, spun, astupându-i gura cu un deget. O să îi trezești pe ceilalți!
-Tu glumești? râde Mark. Casa asta e atât de mare încât dacă dărâm o parte din ea nu se trezește nimeni!
-Dar tu de ce ești treaz așa devreme? întreb eu.
-Am o intalnire de afaceri la pranz! Care-i scuza ta?
-Ciudat, dar și eu!
-De ce îmi porti tricoul? întreabă el, gesticuland cu degetul spre tricoul negru pe care l-am purtat noaptea trecută.
-Ra mi l-a dat, spun eu, apucând de colțurile tricoului, dându-l jos și rămânând în lenjerie intimă. Uite, îi întind tricoul, dacă tot te deranjează.
Apucă tricoul din mâna mea și se uită la corpul meu lung, apoi ridică capul, privindu-ma în ochi, iar albastrul ochilor săi mă patrunde intens, făcându-mă să îmi întorc capul. E prima oară când mi se întâmplă asta! Ce se intampla cu mine?
Îmi revin repede din reveria mea și dau să mă îndrept spre camera în care am dormit noaptea trecută pentru a pleca. Mă apropii de Mark, între noi rămânând doar câțiva centimetri. Îmi ridic capul pentru a-l privi în ochi, și rezist cu greu să îi mențin privirea.
-Scuză-mă, te rog. Trebuie să plec, spun ocolindu-l, însă spațiul de trecere era mult prea mic pentru a nu mă atinge de el.
Ce se întâmplă cu mine?
