-Deci, această rochie are probleme serioase la cusături, spune Lydia, uitându-se la rochia argintie pe care o port.
-Ai dreptate! Nu pot purta asta! spun uitându-mă în oglindă. E hidoasă!
Mă întorc înapoi la garderoba din atelier, plină de haine, și mai ales de rochii de bal. Mă uit printre rochii, însă nu găsesc nimic care să îmi placă sau care să îmi atragă atenția.
-Asta e! strigă Lydia, iar eu tresar speriată. Asta e rochia ta, scumpo!
Lydia ridică un umeraș pe care se află o roche de un roz pal, scurtă, cu trenă lungă până la gleznă. Cusăturile fine și aplicațiile de mătase fac rochia să arate mult mai elegantă.
-Doamne, Lydia, e superbă! exclam eu. Parcă ai avea un talent în a ghici gusturile mele.
-Chiar am! O să-l impresionezi cu rochia asta!
-Pe cine? Pe tata? Nu cred că vede fără ochelari, râd eu.
-Nu la el mă refeream! Mă refeream la acel tip.
-Care tip? întreb confuză.
-Oh, haide! Nu mai face pe proasta! Știi foarte bine la ce mă refer! spune Lydia, gesticulând din maini.
-Hei, e o petrecere importantă pentru prietena mea. Și în plus, nici macar nu știu daca va fi acolo, spun cu subînțeles.
-Aha, deci e un tip! spune femeia, luand o husă din sertar.
-Probabil că e și un tip, râd eu.
O văd pe Lydia cum pune rochia în husa și mi-o înmânează după ce mă schimb.
-Nu mai insist! Dacă vrei să îmi spui, bine, spune ea.
-Mersi, spun, apoi ies din garderobă, lăsând-o pe Lydia în urma mea.
***
Mark P.O.V.
-Cum e ăsta? îl întreb pe Tom.
Suntem în dressingul din casa mea din New York, probez costume pentru diseară, în timp ce Tom stă și inspectează locul.
-E frumos, spune el. Eu de ce nu știam de această casă?
-Pentru că mi-am luat-o cu puțin timp înainte să plec din țară. E doar frumos? întreb eu, uitându-mă în oglindă la costumul albastru pe care il port. Trebuie să îl schimb!
-Cum o cheamă? întreabă Tom repede, întorcându-se cu fața spre mine.
-Nu știu despre ce vorbești! spun, uitându-mă după alt costum. Ăsta cum e? întreb, scoțând un alt costum, de aceasta dată gri, dintr-un dulap.
-Ba ştii foarte bine despre cine vorbesc! E o fată!
-S-ar putea să vină Vanessa, spun eu, punând costumul gri pe mine, peste o cămașă neagră.
-Prietena surorii tale? Ce treaba ai cu ea? întreabă prietenul meu.
-Suntem asociați, atâta tot, spun eu. Nu, ăsta e și mai oribil. Îl lasam pe cel albastru, spun dezgustat, dându-mi jos costumul gri.
-Poți să încetezi puțin cu costumele tale? strigă Tom, enervat. Povesteste-mi mai multe despre Vanessa, spune, așezându-se pe un scaun și așteptând ca un copil mic la o poveste.
-E drăguță, spun ridicând din umeri.
-Și sora ta e drăguță, spune Tom.
-E sora mea, iar tu nu ai nicio șansă cu ea cât timp sunt eu aici, îl amenint eu.
