Jocul iubirii |F.F. G-Dragon|

Capitol 20

Simteam cum furia imi cuprindea corpul, cum incepea sa imi manipuleze fiecare muschi si sa imi perturbe gandirea.
"Mi-ai ascuns asta atata timp? M-ai lasat sa indur atata suferinta? Mi-ai fost un tata oribil pentru ce?" am urlat, postandu-ma amenintator in fata sa.
"Pentru a te proteja. Pentru a va proteja!" a tipat la randul sau. "M-ma scuzati... Trebuie sa...sa plec." s-a balbait, aranjandu-si sacoul de pe el.
S-a ridicat in picioare, trecand de mine si indreptandu-se spre usa, speriat si deprimat.
"Stai." i-am spus, facandu-l sa se opreasca si sa isi axeze atentia asupra mea. "Multumesc. Pentru tot." m-am uitat in jos, sperand doar sa plece dracu mai repede din casa.
Era o atmosfera incomoda pentru toti trei si faptul ca mi-am exprimat deschis sentimentele doar a inrautatit lucrurile.
Mi-am ridicat privirea si mi-am fixat-o asupra lui, observandu-i zambetul si lacrimile emotionate si pline de fericire. Era pentru prima oara de ani buni cand ii spusesem ceva dragut, din suflet. Fusese un simplu "multumesc", dar doar eu puteam sti cate sentimente doream sa exprim prin acel cuvant.
"Ji Yong, nu trebuie sa o faci. Doar mi-am facut datoria de tata." a spus, vocea sa tremurand de la plans.
"Nu, nu... Ai fost un tata iubitor. Nu unul grozav, crede-ma, dar ne-ai iubit enorm. Pe toti trei. Si ceea ce ai facut tu nu ar fi facut oricine. Si ai iubit-o si ingrijit-o si pe mama. Deci iti multumesc. Iti multumesc pentru ca ne-ai iubit si pentru ca ai incercat sa ne protejezi pe toti."
M-am indreptat spre el si cu fiecare pas facut tensiunea devenea din ce in ce mai mare. Stiam faptul ca privirea lui Kiko ma analiza cu atentie, pe cand cea a lui Kenta era atintita spre podea. Ii era teama de ce urma sa fac si si mie imi era.
Cand am ajuns in dreptul lui, i-am intins mana dreapta. S-a uitat la mine si a zambit, dar in loc sa dea mana cu mine, bratele sale m-au cuprins. I-am simtit bataile rapide ale inimii. I-am auzit suspinarile. L-am imbratisat strans la randul meu. Plangeam. Nu era o rusine sa plang. Nu era o rusine sa imi las sentimentele sa fie exprimate. Cel putine nu mai era. Multe lucruri se schimbasera in ultimul timp si mai ales eu. Daca eram acelasi "Ji" de acum cateva luni, ultimul lucru pe care l-as fi facut ar fi fost sa plang in bratele tatalui meu. Dar acum e altfel si ma bucura asta.
"Te iubesc, tata." i-am zis, ingropandu-mi capul in umarul lui si udandu-i sacoul cu lacrimile mele.
"Si eu te iubesc, fiule. Sa ai grija de tine. Si de Kiko."
S-a dat inapoi, retragandu-si bratele si stergandu-si rapid lacrimile. A imbratisat-o si pe Kiko inainte de a inchide usa in urma sa.
***
"Nu raspunde la telefon. E a mia oara cand il apelez." m-a privit Kiko ingrijorata.
"Poate e prins in trafic si are telefonul inchis." i-am spus, analizand valiza din piele pe care o uitase tata cand plecase. Doream sa o deschid si sa vad ce se afla in ea, dar Kiko imi spusese sa ii respect intimitatea tatei.
"Ar trebui sa o sunam pe Etsu?" mi-a intrerupt Kiko gandurile.
"Pe Etsu? In niciun caz. Ne poate da de urma asa. Asculta, tata e bine, nu trebuie sa fii asa ingrijorata pentru el."
"Ji, daca a patit ceva?"
"Dar daca nu a patit ceva?"
"Ok, ai dreptate. Sunt paranoica." a oftat, trantindu-se langa mine, pe canapea.
Mi-am infasurat bratul in jurul taliei ei, tragand-o mai aproape de mine si sarutand-o dragastos pe frunte. M-am uitat lung in ochii ei inainte de a o saruta.
Telefonul a inceput sa sune si a fost nevoita sa se ridice, dand accidental peste servieta tatei, ce a cazut si s-a deschis, din aceasta iesind o gramada de acte.
"Ah, strange-le tu pana raspund eu la telefon." mi-a zis, parasind incaperea.
Mi-am dat ochii peste cap si m-am aplecat lenes spre hartiile de pe podea, cand una dintre ele mi-a atras atentia. Era un certificat de nastere pe care scria "Kwon Dami". "Kwon Dami". Oare ea era... sora mai mare de care vorbea tata?...
"Ji, Ji!" am auzit strigatul lui Kiko venind din camera ei.
Am alergat cat de repede am putut, aruncand hartiile acolo. Am gasit-o cu telefonul in mana, plangand. M-am panicat al dracului de tare, uram cand o vedeam asa. Era pe jos, cu spatele rezemat de perete. M-am asezat langa ea si am strans-o puternic in brate. Tot ce a reusit sa murmure a fost: "Kenta a murit."

Ceao lume. Imi cer mii de scuze ca nu am mai postat de o gramadaaa de timp, dar pentru un moment chiar am crezut ca voi renunta la carte. Insa nu, se pare ca nu. Am avut doar o perioada fara inspiratie. Si am revenit in forta. Sper sa va placa noul capitol ♥♔♡♥♥