Jocul iubirii |F.F. G-Dragon|

Capitol 22

Cand am ajuns in fata casei noastre, o fata destul de scunda, cu trasaturi asiatice si parul lung, castaniu, ne astepta. Alaturi de ea era un barbat inalt, tot asiatic, ce o tinea de mana. Am observat verghetele lor, semn ca erau casatoriti.
Am coborat din masina impreuna cu Kiko, ea apucandu-mi bratul. Cand am ajuns in dreptul celor doi, femeia mi-a sarit in brate. Mainile ei mi-au inconjurat trupul si a inceput sa planga. Nu intelegeam ce se intampla si incercam sa imi dau seama, cand ea mi-a spus:
"Oh, Ji! Nu ai idee cat de rau imi pare pentru mama noastra si acum... pentru tatal tau."
Era Dami. Era sora mea, sora mea mai mare.
Am strans-o cu putere in brate, sperand ca lacrimile i se vor opri, dar in zadar. Continua sa planga. Probabil tinea toate emotiile acumulate pierderilor din familie in ea si acum ca ma intalnise, toate aceste sentimente pur si simplu explodasera.
Am mai stat asa pret de cateva minute, timp in care m-am abtinut sa nu incep si eu sa plang. Si-a indepartat trupul de al meu, stergandu-si lacrimile si analizandu-ma. A zambit, iar eu am zambit la randul meu. Pot spune ca ea era al naibii de frumoasa in ochii mei si faptul ca era sora mea mai mare ma bucura enorm.
"Haideti, intrati. Prietenii vostri va asteapta." a zis, stergandu-si inca odata ochii inlacrimati si facandu-ne semn sa o urmam.
Am tresarit cand am auzit "prietenii vostri va asteapta". Pentru ca... ei bine, era imposibil ca prietenii mei sa se afle in casa, pentru a participa la inmormantarea tatalui meu.
Kiko mi-am luat mana intr-a ei, si am pasit impreuna dupa Dami si sotul ei, ce ne-au condus in casa.
Cum am pasit inauntrul ei, i-am zarit pe Chaerin, Dae-sung, Seung-hyun, Seungri si Young-bae. Erau toti imbracati in negru, erau toti acolo pentru a suferi impreuna cu mine; impreuna cu mine si Kiko.
Nu am avut timp sa spun ceva, caci silueta zvelta a lui Etsu s-a apropiat incet de noi. I-am inconjurat instinctiv talia lui Kiko cu mana mea, tragand-o mai aproape de mine.
"Ji Yong, Kiko... As vrea sa imi cer scuze pentru toate cele intamplate. Nu va cer sa ma iertati, asa ceva este imposibil, dar regret sincer tot raul pe care vi l-am produs." a zis, ochii ei fiind inlacrimati.
Tocurile ei s-au auzit mult timp dupa ce a parasit casa, lasand atmosfera trista... oh, atat de trista...
Nu vreau sa descriu inmormantarea si va rog sa nu-mi cereti sa reproduc durerea nimicitoare pe care am simtit-o... Nu mai aveam mama, nici tata... Tot ce imi ramasese era o sora, prietenii si... ei bine, cel mai important lucru pe care l-as fi putut avea: Kiko.
***
"Am fost un idiot, Kiko." am ranjit deprimat, stand cu capul sprijinit in palme, dupa ce toti invitatii au plecat, inclusiv Dami si sotul ei.
"Ji, te rog, nu vorbi asa." mi-a luat mana intr-a ei.
"L-am dispretuit toata viata. Am crezut ca ma raneste, ca imi face rau... dar el incerca sa ne protejeze. Pe toti. Tot ce a vrut el a fost sa ne protejeze..."
"Si a reusit. Tatal tau e un erou in adevaratul sens al cuvantului. Iar tu, tu esti eroul meu. Si reusesti sa ma salvezi de fiecare data." m-a sarutat dulce dupa micul discurs prin care mi-a reamintit de ce o iubeam cu toata fiinta mea.
Ne-am ridicat in picioare, am privit-o in ochi si am zambit. Nu puteam sa nu zambesc. Era atat de frumoasa, atat de pura... Toate vorbele si gesturile ei inspirau bunatate si eleganta, iar atunci cand ma privea... Ochii ei transmiteau acea iubire enorma pe care sufletul ei o avea pentru al meu.
Dintr-o data, fata ei a devenit palida. S-a agatat de mine cu o mana, de parca isi pierduse brusc echilibrul.
"Esti bine?" am luat-o in brate, speriat.
"Da... Eu doar... Am ametit." a marturisit, incercand sa zambeasca ca sa nu ma alarmeze prea tare.
Mi-a dat drumul si s-a asezat pe canapea, dar in secunda urmatoare a vomat tot ce mancase in ziua respectiva. Am luat-o pe sus si am dus-o la baie, unde am spalat-o cu apa rece pe fata. Respira greu si tremura, iar mainile ei mici imi strangeau cu putere tricoul. Gemea de durere si se ingalbenise toata.
M-am panicat. Am fugit afara din casa si am urcat-o pe Kiko pe bancheta din spate a masinii mele. Le-am vazut pe Chaerin si inca o fata discutand in apropierea mea, dar nu le-am dat importanta. Am turat motorul masinii si am plecat in viteza spre spital. Nu o puteam lasa pe Kiko asa, nu puteam permite sa i se intample ceva rau...