Jocul iubirii |F.F. G-Dragon|

Capitol 18

"Mi-e foame!" m-am plans, intrand in bucatarie somnoros si gasind-o pe Kiko pe un scaun.
A oftat si m-a privit sarcastic, dupa care a adaugat urmatoarele cuvinte, punandu-si mana pe frunte:
"Daca am avea ce manca ar fi perfect, dar stai, n-avem!" a accentuat ultimele cuvinte.
"D-dar..."
Era in jur de 7 dimineata si nu stiam de ce eram treaz la ora aia, dar imi era al naibii de foame. Nu am putut inchide un ochi toata noaptea si ochii ma usturau ingrozitor. M-am temut ca va durea mai tare decat ma durea deja. Nici macar prezenta lui Kiko nu oprea durerea, doar o estompa, dar ea era acolo, undeva adanc, si asta ma facea sa sufar si mai rau. Faptul ca ma aflam in acea casa fara mama ma distrugea, ma rupea in bucati pe care nimeni nu le putea lipi la loc. Aveam o stare de nervozitate ridicata, dar incercam sa ma controlez pentru Kiko. Trebuia sa o fac. Nu o puteam lasa sa ajunga la tatal sau. Nu mi-as fi iertat-o niciodata.
"Esti bine?" mi-a imbratisat corpul intr-un mod inocent si ingrijorat.
Nici nu observasem ca se ridicase de pe scaun, dar ea era tot ce aveam nevoie in acele momente.
"Da, e ok. Acum haide, mergem la cumparaturi!" i-am aratat cel mai deznadajduit zambet.
Am ajuns in cel mai apropiat magazin si am pus in cos cam tot ce se putea pune: de la jeleuri si inghetata pana la ulei si pulpe de pui. Am cumparat, de asemenea, si tigai si boluri si tacamuri ca sa avem si cu ce manca. Am trecut pe langa un raft cu absorbante si Kiko a luat unul.
"Esti pe ciclu?" am intrebat relaxat, regretandu-mi imediat vulgaritatea ce o facuse pe Kiko sa roseasca.
"N-nu inca, dar o sa fiu saptamana asta si nu mi-am luat tampoanele de acasa." a incercat sa-mi explice, fortandu-se sa pronunte cuvintele.
Voia sa fie la fel de deschisa fata de mine cum eram eu fata de ea si acest lucru ma amuza oarecum.
Ne-am intors acasa si am aranjat fiecare obiect in ordinea pe care a dorit-o ea. Voia ca totul sa iasa atat de perfect, mereu a vrut-o, dar asta o facea si pe ea perfecta. Mai perfecta decat era deja.
*Perspectiva lui Kiko*
"Kiko? Pot dormi cu tine?" m-a trezit o voce somnoroasa.
Mi-am frecat ochii cu palma si m-am uitat spre usa, unde l-am vazut pe Ji tinandu-si mainile la spate si asteptandu-mi raspunsul. Cred ca era trecut de miezul noptii, dar n-am stat sa verific ceasul.
"Ce s-a intamplat?" am intrebat ragusit.
"Am avut un cosmar. Mi-e frica." a spus el pe un ton jos.
Ma simteam ciudat. Ji se comporta ca un copil si eu eram nevoita sa ma comport precum mama lui dupa care a suferit atat de mult. Vazandu-l in momentul sau de slabiciune mi se parea mai inofensiv si neajutorat ca niciodata. Ma durea sa il vad asa si, oricat de mult as fi incercat sa-mi intorc privirea, nu as fi putut.
"Hai aici!" mi-am intins bratele spre el, oferindu-i o imbratisare calda si facandu-i loc langa mine.
M-a luat in brate, tragand plapuma peste noi. Si-a pus capul pe pieptul meu si eu am inceput sa na joc cu parul lui moale si brunet. Ii placea foarte mult sa se vopseasca in toate culorile si sa aiba toate frezele posibile.
"Ce s-a intamplat, pui? Ce anume ai visat?" l-am sarutat incet pe frunte si el m-a cuprins si mai tare cu bratele sale.
"Am visat... Am visat ca urla...urla dupa ajutor...striga ca ma iubeste, ca are nevoie de mine, ca trebuie sa o salvez... Am alergat in toate directile, eram intr-o padure, era frig si intuneric, n-am putut s-o gasesc..." si-a ingropat capul in piepetul meu, suspinand adanc.
"Pe cine ai visat, Ji?" l-am mangaiat pe cap, incercand sa il calmez.
"Pe cea mai importanta fiinta din viata mea, pe care o iubesc mai mult decat orice."
M-am ridicat in fund, luandu-i capul in mainile mele, fortandu-l sa ma priveasca in ochi. Acestia erau rosi si umflati, semn ca plansese si inainte sa vina la mine.
"Ji?"
"Te-am dezamagit, Kiko. N-am putut sa te gasesc. Am alergat, am alergat disperat dupa tine. Te iubesc, doar gandul ca te puteam pierde imi ingheta sangele in vene." m-a imbratisat, plangand pe bluza mea, udand-o.
"Si eu te iubesc, Ji. Voi fi mereu aici, orice ar fi. Vei vedea." l-am sarutat de nenumarate ori, auzindu-l suspinand.
Ma durea sa il vad asa, plangand pentru mine. Eu eram slabiciunea lui, mi-a aratat asta de atat de multe ori, dar niciodata n-am fost mai sigura decat atunci. N-am putut dormi toata noaptea, am stat acolo, impreuna cu el, consolandu-l. Nu il mai vazusem in acea stare deplorabila. Ii era pur si simplu frica si nu accepta sa imi dea drumul din bratele sale, de parca totul era un vis si ii era teama ca voi disparea deodata cu el.
*Sfarsitul perspectivei lui Kiko*