Jocul iubirii |F.F. G-Dragon|

Capitol 5

M-am trezit tarziu, cred ca in jurul orei 12. Am coborat la parter si am mancat niste cereale. Planuiam sa ma duc inapoi la culcare, dar Kiko mi-a stricat planurile.
"Etsu si Kenta au plecat."
"Unde?" m-am incruntat la ea.
"Mai stii ca nunta se tine la Cabana Rosemary, intr-o localitate la doua ore de aici?"
Oh, fuck. Am uitat.
"Si tu de ce nu te-ai dus cu ei?"
"Meh."
Sa te ia dracului, Kiko.
"Sa nu ma pui sa te duc. Nunta e maine. Poti lua un autocar sau ceva si sa ajungi la timp." am evitat contactul vizual.
"Dar nu opreste acolo si o sa am mult de mers. Uite, doar ma duci pana acolo si nimic mai mult. Nu vii la nunta."
"Nu. N-am de gand sa fac asta. Stiu ca mintea ta bolnava incearca sa ma convinga sa merg. N-o s-o fac." am scuipat.
"Bine, nu veni. Nu conteaza. Oricum Kenta si Etsu n-au nevoie de tine, nu? Nu e ca si cum Kenta te iubeste enorm si tu il distrugi fiind atat de rece cu el." a ridicat tonul, astfel incat a iesit mai mult ca un tipat.
"Tu gandesti ce spui?" am urlat la randul meu. "N-o sa vin. El n-are nevoie de mine. Te are pe tine. O are pe Etsu. Voi sunteti perfecte, eu nu!"
"Ji..." a spus aproape in soapta, incercand sa-mi ia mana in palmele sale micute.
"Mi-as dori sa ii pot oferi mai mult, dar asta sunt eu: niciodata in de-ajuns bun!"
"Ji, stai."
"Nu. Pana aici. Inceteaza sa incerci sa ma schimbi, ok?"
"Nu incerc sa te schimb, incerc sa te ajut."
"Nu-ti iese. Doar inrautatesti lucrurile. Nu vezi?"
Avea ochii plin de lacrimi carora nu le dadea drumul. Statea in fata mea si suspina incet. Ma privea in ochi si parca voia sa vada de ce ma doare asa de mult fiecare cuvant spus, dar nu-i iesea. Nu vedea nimic. Nu reusea sa vada. Nu o lasam sa vada.
Nu am nevoie de ajutor. De nici un fel de ajutor si mai ales nu de al ei.
"Nu ai de gand sa pleci? O sa intarzii." am vrut sa schimb subiectul.
"Nu ma duc." s-a ridicat in picioare si s-a intors cu spatele catre mine.
"De ce?"
"Tu nu te duci. Eu de ce as face-o?"
Rahat, Kiko. De ce trebuie sa faci totul sa para asa greu cand nu e? De ce trebuie sa complici lucrurile?
Nu i-am raspuns. N-am stiu ce sa-i spun pentru ca avea dreptate.
"Ia-ti rochia. Te duc eu." am avertizat-o si am facut-o sa se intoarca brusc.
"Serios?"
"Da."
A chicotit si s-a apropiat de mine. Stateam la capatul patului, cu coatele sprijinite de genunchi. S-a asezat pe genunchi, pe jos si si-a pus mainile pe ale mele, privindu-ma in ochi, de jos:
"Multumesc. Nu esti un tip chiar asa de rau, se pare."
Am zambit si ea a plecat repede din camera.
Nu o puteam lasa sa nu se duca. Stiam cat insemna nunta aia pentru ea. Nu o puteam lasa sa rateze acel eveniment doar pentru ca-s incapatanat. Asta nu-mi va schimba parerea: eu nu merg la nunta.
A intrat din nou in camera peste putine minute, cu un umeras pe care se afla rochia ei maro si in cealalta mana avea o pereche de pantofi albi.
"Haide!" m-a privit, zambind multumita.
M-am ridicat lenes din pat si am pasit incet pe podeaua rece a camerei. M-am incaltat cu niste adidasi negri si mi-am luat geaca de piele. Vantul de februarie poate fi necrutator, mai ales seara. Mi-am luat cheile masinii din cuier si am iesit pe usa, impreuna cu Kiko, ce a ramas in urma pentru ca a incuiat casa.
Si-a pus rochia intr-asa fel incat sa nu se sifoneze, pantofii langa aceasta si a urcat pe scaunul din fata, de langa mine. Am turat motorul masinii si am pornit.
Pe drum nu a scos vreo vorba in legatura cu venirea mea la nunta, ceea ce m-a bucurat. Poate ca ea chiar renuntase la ideea de a ma convinge. M-am simtit usurat la acest gand.
E chiar placut sa calatoresti cu ea: e vorbareata si nu te lasa sa te plictisesti. Singura partea naspa a fost cea in care imi dadea muzica mai incet, spunand ca "daca urlii, nu faci muzica", dar nu e vina mea ca ea n-are gusturi bune.
"Ai auzit de Mozart? Sau Bach? Sau Beethoven? Aia e muzica adevarata, nu asta." imi spunea.
"Nu-i adevarat. Trupele precum «Bring me the Horizon», «Skillet»,«AC/DC», «Gorogoth», «Hollywood Undead» si «HATE» fac muzica adevarata." o contraziceam.
Si m-a pus sa-i enumar trupe... O gramada de trupe. Dupa ma punea sa o pun sa asculte piesa mea preferata de la fiecare si ea imi spunea parerea ei, ce era exact opusul parerii mele. Era enervant, dar imi placea sa o vad strambandu-se si vorbind minute intregi, de parca eu chiar eram atent. Da, eram, dar nu intelegeam fiecare cuvant. Mai mult ascultam pentru a-i auzi tonul vocii. Era placut. Cred ca a fost cea mai frumoasa calatorie cu masina din viata mea. Si acel paradis uimitor s-a terminat in doua ore.