Jocul iubirii |F.F. G-Dragon|

Capitol 21

"Kiko?" am inghitit sec.
O auzisem, auzisem perfect ce spusese, dar nu imi venea sa cred.
"Kenta a murit, Ji. A avut un accident de masina..." a repetat, printre lacrimi.
Dupa ce ma impac cu el, dupa ce ii spun pentru prima data in viata "tata", dupa ce aflu adevarul, el moare. Moare. Nu eram indurerat, eram nervos. Vroiam sa repar cumva relatia dintre noi, sau macar sa o fac mai buna. Vroiam sa aflu mai multe despre sora mea, despre mama si tatal lui Kiko... Tot ce facuse el in trecut... facuse ca tuturor sa ne fie bine... si de-abia acum puneam ideile cap la cap si povestea devenea asa logica...
Am strans-o in brate, ea punandu-si capul pe pieptul meu si continuand sa planga. Era o liniste deplina si ii puteam auzi inima batand cu putere. Tremura. Incercam sa imi fac ordine in ganduri, sa imi dau seama ca tatal meu tocmai murise, dar tot nu simteam o durere asa mare cum ar simti orice alt fiu. Relatia dintre mine si el a fost mult prea rece, prea distanta... Dar acum ca stiam adevarul, nu mi-am putut stapani lacrimile. Simteam durere, dar era mult prea estompata, prea adanc ascunsa in interiorul meu. Imi parea asa rau pentru el... asa rau pentru viata pe care a fost nevoit sa o duca... Deci nu ma durea, pur si simplu regretam faptul ca a trebuit sa sufere pentru fericirea noastra...
***
"Kiko... cine te-a sunat?" am intrebat-o, in timp ce luam cina.
"Sora ta, Dami. Se pare ca tatal tau a trecut mai intai pe la ea." a oftat.
"Dami". Deci acea hartie pe care o gasisem era... era certificatul ei de nastere.
"Inmormantarea va fi facuta peste doua zile. Trebuie sa mergem." si-a fixat privirea asupra mea, incercand sa nu izbucneasca din nou in plans.
"Dar Etsu ne va gasi."
"Etsu nu ne mai poate face nimic, Ji. Casa tatalui tau e acum a ta si a surorii tale, sunt sigura ca nu i-a lasat niciun ban lui Etsu. Si e inmormantarea tatalui tau. Nu te pot lasa sa lipsesti. Nu dupa cate a facut pentru tine; pentru mine; pentru noi." a ridicat vocea la final.
Avea dreptate, ca intotdeauna. Nu puteam lipsi. Nu dupa cat bine ne facuse. Dar faptul ca puteam da ochii cu Etsu imi ingheta sangele in vene. Este o persoana ingrozitoare si ultimul lucru pe care il doream era ca ea sa o trimita pe Kiko inapoi la tatal ei... Doar cand ma gandeam la asta clocoteam de furie. Dar nu putea sa mi-o ia. Kiko era majora, avea tot dreptul sa aleaga singura.
"Si sunt sigura ca le lipsesti prietenilor tai." mi-a zambit.
Oh, prietenii mei... Nu le spusesem de plecarea mea... Nu stiau mai nimic... Intr-un fel ma simteam vinovat ca pur si simplu am plecat si nici macar n-am incercat sa ii mai contactez.
"Bine. Vom merge. Dar dupa ce se termina inmormantarea, plecam."
"De ce? Ne putem muta inapoi acolo. Putem vinde casa asta. Estu e cea care ar trebui sa plece, nu noi. Ai drepturi, Ji. Foloseste-le."
"Esti sigura? Eu o pot infrunta, doar stii asta. Dar tu? Tu esti pregatita sa o infrunti?" am facut contact vizual si i-am analizat teama din ochi.
Si cu toate acestea, a raspuns:
"Da, Ji. Sunt gata."
***
Eram imbracat intr-un costum negru, iar pe sub aveam o camasa alba, iar pantofii negri erau la fel de eleganti ca restul tinutei. Kiko s-a apropiat de mine si mi-a mai aranjat o data papionul inainte sa iesim pe usa casei si sa o incuiam. Semnul cu "de vanzare" fusese deja montat in fata casei, asa ca nu urma sa dureze mult pana sa scapam de ea.
Ne-am urcat in Lamborghini-ul meu negru si am pornit spre Seoul, spre vechea noastra casa, spre trupul neinsufletit al tatalui meu.
Kiko purta o rochita neagra, eleganta, din dantela, simpla si mulata pe corp, si arata mult prea sexy in ea, iar pantofii cu toc se asortau perfect.
Am condus ore intregi, fara sa scoatem vreo vorba. Eram amandoi incordati, emotionati si speriati. Dar eram impreuna. Si asta era singurul motiv pentru care luptam... Pentru care inca eram in picioare si reuseam sa luptam...
"Ji, o sa fim bine." mi-a soptit, luandu-mi mana intr-a ei.
"Stiu." am zambit.
O parte din mine stia ca totul urma sa fie bine, ca noi urmam sa fim bine, dar era ceva... Era ceva ce ma facea sa cred ca avea da urmeze ceva ingrozitor.
Tot ce stiam era ca nimeni si nimic nu putea opri iubirea dintre mine si Kiko. Pentru ca ea era reala. Pentru ca sufletele noastre erau legate unul de altul.