Jocul iubirii |F.F. G-Dragon|

Capitol 13

*Perspectiva lui Kiko*
M-am oprit brusc, tragandu-l mai aproape de mine.
"Unde ma duci?" l-am intrebat, tinandu-l strans de mana.
"O sa vezi. Doar ai incredere." a ras si a continuat sa mearga, indrumandu-ma si pe mine dupa el.
"Gata. Da-ti jos esarfa." l-am auzit peste ceva timp.
Cum imi daduse drumul, m-am gandit ca fugise de langa mine, dar nu se auzeau sunete de pasi, doar marea.
Mi-am dus mainile la spatele capului si mi-am desfacut nodul ce imi tinea esarfa legata.
Am clipit de cateva ori din ochi si pur si simplu nu-mi venea sa cred ce vedeam: cerul negru, umplut de stele; marea neagra si linistita: nisipul fin si linistea noptii. Le adoram. Era cea mai frumoasa priveliste pe care o vazusem si nu-mi venea sa cred ca Ji m-ar duce intr-un loc asa linistit si perfect.
"Iti place?" a intrebat emotionat, vazand ca nu spun nimic.
"E minunat, Ji."
A scos un tipat de bucurie si a aplaudat, ceea ce m-a facut sa rad.
S-a descaltat de tenesi, eu facand la fel, tinandu-i intr-o mana pe amandoi. Cum am simtit nisipul rece si moale sub picioarele mele am zambit satisfacuta. Ador marea, plaja, noaptele si stele. Era cel mai perfect moment alaturi de Ji.
Am inceput sa inaintam umar la umar, valurile inghetate ale marii ajung pana la picioarele noastre desculte si udandu-le.
"Uhm... Voiam sa iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine: pentru ca ai incercat sa ma ajuti si sa ma cunosti. Esti singura persoana ce nu m-a judecat si a crezut in mine, indiferent de cat de futut sunt." mi-a spus, ceea ce aproape m-a facut sa plang.
Auzindu-l pe el vorbind astfel era cel mai frumos lucru. Am privit spre mana lui si mi-am strecurat degetele printre ale lui, tinandu-l plapand si grijuliu de mana. Mi-am sprijinit capul de umarul lui, neputand sa spun nimic. Imi era prea frica de faptul ca voi izbucni in lacrimi si voi strica totul.
"Ma vei lasa sa te cunosc?" am intrebat intr-un final.
"Da." a chicotit. "Ce anume vrei sa stii despre mine?"
"Totul." am oftat.
"Mpai, m-am nascut pe 18 august, deci da, sunt leu. Cand eram mic eram foarte energic si mama mereu imi spunea ca am un suflet bun."
Mama lui. Nu mi-a mai vorbit niciodata de ea. Cred ca era cel mai sensibil subiect pe care l-ar fi putut aborda si tocmai asta facea. Am tacut, lasandu-l sa continue.
"Tata era mereu plecat cu afacerile sale. Mereu. Mai venea o data la cateva saptamani si mereu era nervos si stresat. Nu l-am iubit niciodata ca pe un tata."
Vocea lui devenise tensionata, dar a inspirat adanc, incercand sa e calmeze. Ii  puteam simti teama de a nu gresi. Continuam sa ne plimbam de-a lungul plajei.
"Aveam o gramada de prieteni si viata mea era perfecta alaturi de mama. Tata probabil era sigurul lucru naspa pe atunci. Si totul a continuat sa fie perfect, pana la moartea mamei."
Vocea i-a scazut drastic, dar aveam de gand sa profit de ocazie si sa aflu tot ce voiam sa stiu:
"Cum a murit?"
"Cancer. Mi-a ascuns asta pana in ultima clipa. Aveam doisprezece ani pe atunci. Mergea des la doctor si lua pastile, dar a zis ca e normal sa se intample asa. Dupa a inceput sa-si piarda parul, dar pentru asta nu mi-a dat vreo explicatie. Se privea in oglinda si ma intreba daca inca e frumoasa, si eu o imbratisam si ii spuneam ca ea este cea mai frumoasa fiinta si mereu va ramane asa." a spus, suspinad.
Inima mea se rupea cu fiecare cuvant rostit de el.
"Daca nu poti sa continui, e ok." l-am anuntat, dar adevarul e ca eu eram cea care ceda chiar mai repede ca el.
"Nu. Nu am mai spus aceste lucruri nimanui, a venit timpul sa ma descarc." m-a privit in ochi.
Faptul ca avea incredere in mine m-a facut sa afirm din cap si sa ascult in continuare.
"Intr-o zi oarecare a plecat. Tata a venise si mi-a spus ca mama e la spital. Am inceput sa plang si l-am intrebat ce se intamplase, dar nu mi-a raspuns. I-am cerut sa ma duca sa o vad, dar mi-a spus ca ea nu vrea sa ma vada pe mine. Eram absolut distrus. Aveam deja paisprezece ani. Am inceput sa urlu la tata si sa lovesc lucruri de prin casa, spargand vaze si oglinzi, dar tatei nu-i pasa de cum ma simteam. Intr-o zi m-a dus sa o vad si a fost chiar tragic: era atat de slaba incat i se vedeau oasele, era palida si se vedea ca obosise sa mai lupte. Aparatele o mai tineau in viata. M-am apropiat de ea si..." a facut o pauza, stergandu-si lacrimile. Si eu plangeam, dar ma uitam in jos si speram sa nu realizeze asta decat cand va termina povestea. Si a continuat:
"...si mi-a spus ca regreta ca mi-a ascuns totul atata timp, dar nu dorea sa ma vada suferind. In acea zi a murit si, odata cu moartea ei, am inceput sa fiu violent, sa-mi bat fostii prieteni si sa ma izolez complet. Beam, fumam, luam droguri si injuram si bateam pe toata lumea. Nu aveam prieteni. Tata a hotarat ca ar fi mai bine sa plecam din acea casa, acele locuri...ceea ce am si facut. Si... Cam asta e. Am venit aici si m-am integrat intr-un grup, dar tot nu am scapat de vechile obiceiuri. Au trecut anii si tatal meu a cunoscut-o pe mama ta si da... Sper ca acum intelegi de ce nu v-am vrut in viata mea." a oftat, incercand sa-si stapaneasca lacrimile.
*Sfarsitul perspectivei lui Kiko*