Capitolul 16 (clanul Namikaze și recunoașterea sentimentelor)
Kushina**
După câteva ore petrecute în casa alaturi de părinți mei, îmi aduc aminte de săracul minato care este singur, singur fara nimeni.
M/k:kushina vrei prăjiturele..
K:nu mulțumesc ka-sa voi veni sa mănânc deseară când mă voi întoarce..
M/k:dar unde mergi draga mea?
K:la un coleg..
M/k:ok ai grija sa te întorci devreme..
K:hay!
Ies pe iasă și mă intrept către casa lui, ajung in cele din urmă și întru prin crăpătură din gard, după bat ușor la ușă. Ce se întâmplă cu tine? Se pare că nu este acasă, mă întorc și vreau să plec însă un oftat puternic mă face să mă întorc din drum privind ușa iar o îngrijorare puternica se așterne pe mine.
K:ce sa întâmplat? Ești ok?
El doar mă privește și nu spune nimic.
K:te rog spune ce se întâmplă?
Din nou nu spun nimic doar mă privește cu o fata tristă, de ce este în halul asta.. până acum a fost mereu un copil puternic ce la adus în stare asta tristă, el vrea să închidă ușa însă eu mă împing in ea și după intru și îl prind în brațe, acesta nu mă refuza ci își lăsă mâinile pe spatele meu, îmi las mana pe capul sau iar acesta bufnește in plâns, mă retrag speriata și îl privesc cu își lăsă capul jos, după se refugiază în casa din nou. După urma acestui incident, plec de acolo extrem de supărată fata de cum am venit, merg sper casa cu capul jos până când aud un ton vesel ce se apropie de mine.
Mi:kushina ce fa... yay ce sa întâmplat?
Nu îi răspund și vreau să merg mai departe insa mă oprește și se așează în fata mea.
Mi:nu mă ignora, ști bine că nu suport spune ce se întâmplă?
K:minato...
Mi:ce e cu el?
K:nu știu am fost la el sa vad daca ești ok dar când am ajuns acesta era într-o stare extrem de prosta, parca ceva la făcut să fie așa m-am îngrijorat acesta are o fata extrem de tristă și...
Mi:liniștește haide sa mergem sa vedem daca este ok...
Împreună cu ea mergem înapoi către casa sa, acesta vrea între pe porta însă eu intru înainte ei și deschid ușa.
Mi:cum ai făcut asta?
K:lăsa asta cum, haide intra..
Acesta mă ascultă și după intrăm în casa ușor să vedem ce vrea sa facă sau cum este, mitoko se ascunde în spatele meu iar eu stau după ușă care era crăpată, și privesc camera sa care sper surprinderea mea arata extrem de bine și îngrijită.
M:De ce nu este nimic, de ce nu găsesc nimic..
Acesta sunt cuvintele lui înainte sa cada că un lemn și împrăștie toate foile, in momentul acela mitoko iasa din spatele meu și se repezeste la el iar eu ies ușor și încerc să astrang toate foile de pe jos.
Mi:hey ești bine?
Mitoko**
Îl ridic cu greu iar acesta nu schițează nimic decât tristețe, sincer este așa trist când vezi că un copil că el poate sa treacă prin așa ceva singur. Îl ajut sa se așează pe pat iar acesta imediat își revine.
M:ce faceți voi doua aici?
K:am venit să vedem dacă ești bine?
M:sunt ok.. acum puteți să mă lăsați singur..
Mi:nu..
K:da suntem prietenele tale..
Mi:trebuie sa știm ceva de colegul nostru nu..
K:da acum daca poți să spui tot ce sa întâmplat și ce se întâmplă..
El nu spune nimic pe moment și se uită urat la podeau, își strânge pumni după lovește puternic podeaua.
M:trebuie sa aflu unde sa dus..
Mi:sa dus..
K:cine?
M:tatăl meu...
Mi:nu înțeleg pentru ce ?
