__________________________________________________
༶
Mi-am lăsat capul pe spate și mi-am mușcat buza inferioară până ce durerea și-a făcut prezența, oftând apoi lung, privind printre gene spre corpul solid din fața mea.
Poate ar trebui să îi mulțumesc - fără el, nu aș fi putut să devin atât de apropriat de Evan, nu aș fi putut să îl sărut de nenumărate ori de parcă ar fi ceva normal. Dar nu, din cauza lui, Evan e rănit, iar eu as fi preferat să nu îi mai ating niciodată buzele pline ale brunetului, decât să îl privesc zăcând pe un pat minuscul.
A fost nevoie de tot răul acesta pentru a îmi dovedi singur, mie, că Evan nu e oricine pentru mine. Să ajung la un nivel de egoism și dragoste atât de mari, încât să mă copleșească - să devin indiferent față de dorințele lui Evan, doar pentru binele său.
A fost nevoie de un întuneric absolut, ca să pot vedea strălucirea uimitoare a lui Evan în viața mea. Dar din păcate, întunericul acela nu a fost pentru mine, ci pentru el.
Ca să îmi pot da eu seama că îl vreau lângă mine, a fost nevoie de posibila sa moarte. Și mă urăsc pentru asta, dar nu destul cât să îl las să plece de bună voie oricând v-a vrea.
Plescăind zgomotos, mi-am lăsat capul pe față și am bombănit ceva fără înțeles, ridicându-mă apoi în picioare.
I-am făcut semn lui Max să se oprească, iar el a făcut imediat un pas în spate, respirând zgomotos, relaxându-și umerii.
Mi-am trecut vârfurile degetelor peste vânătăile sale, făcându-l să geamă lung și să își ridice privirea din pământ, găsindu-mă zâmbindu-i vag.
-Vreau doar să implori scuze, Bones. Nimic mai mult. șoptesc ridicându-mi mâna spre obrazul său, trasând cu un deget conturul maxilarului său.
-Niciodată. mormăie scurt, apoi scuipă sânge și își dă capul pe spate, inspirând adânc.
-Nu o să îi spun numele niciodată. continuă privindu-mă printre gene, iar eu oftez și pășesc înapoi.
-Continuă. spun sec, iar Max pășește brusc spre el, lovindu-l direct în stomac.
Mă așez înapoi pe scaun și îmi scot pachetul de țigări din buzunar, aprinzând rapid o țigare înainte să verific ora.
I-am promis lui Evan că vom mânca împreună astăzi.
Două zile întregi au trecut de când Bones este aici, de când eu și Evan ne petrecem timpul împreună, mâncam împreună și dormim împreună - deși am ales să aduc o saltea în cameră, căci dorm ca pe ace lângă el, și nu din cauză că ar fi patul inconfortabil, ci pentru că de fiecare dată vreau să îl strâng în brațe și nu pot.
-Nu îi sparge nimic în el, Max. Nu vreau să cheltui bani pe tratamentul lui. mormăi îndesând telefonul înapoi în buzunar, expirând fumul ce îmi otrăvea plămânii.
-Deja ai pretenții... bombăne acesta oprindu-se pentru câteva secunde înainte să țintească spre picioarele sale, continuând să îl lovească.
-Nu cheltui destui bani să îl ții la căldură? continuă ridicându-se vocea din cauza efortului ce îl depune.
-Cine dracu' încălzește subsolul!?
-Nu vreau să moară, Max. replic simplu, trăgând apoi un alt fum adânc, privind plictisit spre scena din fața mea.
-Înțeleg... oftează acesta oprindu-se.
-Înțeleg că ești supărat pe el și toate cele... Dar cu mine ce ai? întreabă întorcându-se spre mine, iar eu îi zâmbesc inocent.
