__________________________________________________
༶
Oprindu-mă din râs după câteva minute bune, privindu-l din nou și începând să râd iar de fiecare dată, mă ridic pe brațe și rămân cu un zâmbet larg pe buze, privindu-l acum lung.
El încă stă serios, privindu-mă cu ochi mari, neînțelegând ce mi se pare atât de amuzant.
Îmi șterg lacrimile strânse în colțurile ochilor și mă trântesc la loc pe saltea, chicotind încă odată înainte să îmi trec limba peste buze.
-Ești adorabil. spun simplu pe un ton drăgăstos, iar umerii lui Evan se ridică slab, inspirând adânc înainte să își preseze buzele într-o linie dreaptă.
-De ce ai râs de mine? întreabă în șoaptă, rar și răgușit, punând accent pe fiecare cuvânt în parte, iar eu chicotesc din nou din cauza drăgălășeniei sale de care nici nu e conștient.
-Tocmai ți-am spus motivul. îl anunț ridicându-mă brusc în capul oaselor, repezindu-mă spre el pentru a îmi lipi buzele de obrazul său, sărutându-l apăsat.
-Ești adorabil. repet imediat ce mă depărtez puțin de el, zâmbindu-i larg.
Pentru câteva secunde, Evan mă privește lung, apoi își mușcă ușor buza și își lasă privirea să cadă spre laptopul închis din mijlocul patului, oftând slab. Mă încrunt ușor, confuz de reacția sa, rotindu-mă pe loc pentru a sta cu fața spre el, punându-mi ambele palme pe obrajii săi pentru a îi ridica chipul.
-Nu am vrut să te supăr. spun slab, strâmbând din nas.
-Scuze dacă am fost răutăcios, Evan. continui aplecându-mă ușor, privindu-l de jos, iar el dă ușor din cap, însemnând că nu este ăsta motivul supărării sale bruște.
Mă apropii de el, trecându-mi un picior peste ale sale, rămânând însă lângă el, profitând de poziția sa pentru a îmi pune celălalt picior prin spatele său, ajungând lipit de el. Stau prost la capitolul consolare, deci nu știu ce altceva să fac, decât să îl îmbrățișez.
Mi-am lăsat bărbia pe umărul său, păstrând contactul vizual, ținându-și capul ușor îndreptat spre mine pentru a continua să mă vadă.
Rar văd un Evan trist - și nu e ceva ce vreau cu adevărat să văd, dar trebuie să accept asta. Nu îl vreau pe Evan doar pentru părțile sale bune și liniștite, vreau totul.
-Nu vrei să îmi spui ce este? întreb mușcându-mi buzele pe interior, iar el oftează scurt înainte să își mute privirea.
-Dacă nu vrei, nu e -
-Râdeai așa... Și cu el? veni întrebarea sa, fiind totodată și răspunsul supărării sale.
Oftez lung, îndreptându-mi spatele, fapt ce îl face să mă privească din nou.
Rămân cu ochii asupra sa, clipind des, încercând să îmi aduc aminte dacă am râs vreodată așa cu Bones.
-Nu. răspund după câteva clipe, încruntându-mă, dându-mi și eu seama că eu și Bones eram... Altfel.
-Eu...
Am râs vreodată așa? Îmi este greu să îmi aduc aminte acum, dar știu sigur că niciodată nu am fost atât de amuzat de ceva în felul ăsta. Da, poate am râs la glume sau comentarii proaste, dar...
-Nu. repet fixându-mi privirea asupra sa din nou, clipind încă odată des înainte să îmi dau seama că l-am lăsat cu răspunsul în aer.
Nu părea convins, iar eu nu știam dacă trebuie să adaug ceva, așa că am ridicat din umeri și am strâmbat din nas.
-Nu știu dacă înțelegi lucrul ăsta, dar eu și Bones nu am fost așa. Tot ce fac cu tine... Nu repet nimic, Evan. continui înclinându-mi capul pe o parte, iar brunetul își mărește ușor ochii, părând uimit de spusele mele.
Dar nu mint.
