"Îți iubesc defectele, căci toată lumea îți laudă calitățile"
__________________________________________________
༶
"Duș" pe naiba. Mă întorc pe cealaltă parte și îmi rod buzele în neștire, având în minte mult prea multe scenarii în care Evan ori e în duș și își satisface poftele, ori apare în pragul ușii în cea mai erotică versiune posibilă a sa.
Au trecut mai mult de 20 de minute și deja mă prinde îngrijorarea - pe lângă excitarea la gândul că el chiar își poate satisface nevoile în clipa asta.
-Evan? strig ridicându-mă în capul oaselor, privind ușa băii în așteptarea unui răspuns.
Nimic. Mă încrunt și mă dau jos din pat, pășind alene spre baie, ciocănind de două ori în ușă.
-Evan, dacă nu răspunzi, am să intru peste tine. continui lipindu-mi urechea de ușă, însă nu puteam auzi nimic înafară de dușul pornit.
-Prea bine! Intru! pufăi prinzând mânerul ușii, însă rămân nemișcat odată ce aud și simt totodată ușa lovită de pe cealaltă parte.
-Nu intra. e tot ce aud din partea sa, înghițind în sec. Vocea asta nu e a lui, nu este a lui Evan pe care îl cunosc eu.
-Deschide ușa. spun simplu, făcând un pas în spate. Din nou, nimic.
Încerc să o deschid singur, însă e clar că a blocat-o cumva - ori a pus ceva lângă ușă, ori chiar el stă sprijinit de ea, deci nu pot încerca să o sparg.
Cum pot face un copil instabil să facă ce vreau? Simplu.
-Dacă nu ieși în zece secunde, îmi tund părul și mă spânzur cu el. mormăi făcând alt pas în spate, încrucișându-mi brațele la piept.
Evan are o slăbiciune - mereu a avut-o. Eu. Poate nu o arată, poate nu o acceptă, dar știu că mereu a ascultat de mine. Iar acum...
-Nouă...
Acum, Evan trebuie să se mulțumească cu grija pe care i-o port, chiar dacă înainte îl tachinam și îl refuzam politicos - până la urmă chiar sunt îndrăgostit de el, nu?
-Opt...
Oare o să iasă? Ce i s-a întâmplat?
-Șapte!
-Am înțeles... îl aud mormăind, oftând înainte să deschidă ușor ușa, însă nu a ieșit din baie, ci doar mi-a lăsat cale liberă.
Zâmbind mulțumit, m-am oprit din numărat și am pășit spre baie, deschizând larg ușa doar să găsesc un Evan sprijinit de chiuvetă, având un prosop în jurul taliei, privind pierdut în gol.
Nu am nevoie de cuvinte sau explicații ca să înțeleg că a avut timp să își analizeze corpul: piciorul său arată groaznic, dar nu urât, ci doar diferit. Cicatricile sale sunt dovada puterii sale, însă mintea sa, gândirea sa îl face să se creadă un monstru neatrăgător.
Ce facem acum?
Ce facem când gâtul îmi este uscat la vederea unui trup atât de frumos, când pantalonii încep să mă incomodeze, iar genunchii îmi tremură la gândul că tot ce îl acoperă acum este un prosop minuscul? Ce fac?
Trecându-mi vârful limbii peste buza de sus, mi-am dres vocea și mi-am înălțat privirea spre chipul său, zâmbind.
-Vrei să mă cucerești, Evie? chicotesc pășind spre el, iar în clipa în care își ridică privirea, mă opresc oftând.
-Să nu aflu cumva că judeci felul în care arăți. spun rece, uitând pentru o clipă cu cine vorbesc, făcându-l să înghită în sec.
"Să nu judeci trupul bărbatului ce mi-a cucerit inima", aș fi vrut să spun.
Văzând cum am înrăutățit situația, am oftat lung și mi-am continuat drumul spre el, lăsându-mi fruntea să cadă pe pieptul său.
-Arăți sexi, revino-ți. mormăi inspirând adânc mirosul proaspăt de gel de duș ce îi acoperea pielea.
-Cred că arătam mai bine cu piciorul amputat. mormăie, iar eu uit de orice rană ar putea avea și îl lovesc în stomac, făcându-l să icnească.
