__________________________________________________
༶
Un duș rece e cel mai bun prieten câteodată, lăsându-mi capul pe spate pentru a lăsa apa să îmi lovească chipul în timp ce gustul dulce al gurii lui Evan pare să îmi rămână imprimat pe limbă.
Mi-am lăsat mâna să îmi alunece de pe piept spre bazin, trecând de baza taliei pentru a mă cuprinde strâns în palmă, oftând lung înainte să încep să îmi mișc mâna înainte și înapoi pe membrul încă doritor de atenție.
Apa rece deja era o nimica toată, rezemându-mă de peretele de sticlă al dușului pentru a îmi putea relaxa corpul în dorința eliberării ce întârzia să vină.
Lipsa atingerii lui Evan e un minus enorm pentru mine, la fel ca lipsa mirosului său specific - însă cu gândul la el, îmi mușc buza scurt înainte să expir zgomotos și să măresc viteza mișcărilor mâinii, strângându-mi ploapele în încercarea de a mi-l imagina lângă mine.
Cu un geamăt gutural reușesc să expir ușurat, jenat de propria-mi persoană, de ceea ce am ajuns să fac cu Evan în gând.
Rușine să îți fie.
Ai apărut târziu, am terminat deja.
Am oprit apa și am rămas în cabina de dus încă câteva minute, reflectând asupra comportamentului meu eronat - l-am refuzat pe Evan când lucrurile urmau să continue pe alt drum, am sperat că nu l-am supărat făcând asta, însă i se citea în ochi dezamăgirea, ca mai apoi să mă masturbez cu el în gând.
Și el ce a făcut? Probabil se gândește la cai verzi pe pereți și așteaptă să se calmeze după sărutul nostru monstruos.
Rușine să îmi fie.
Sau te poți întoarce la el și să îl ajuți.
Exclus.
Sărmanul... L-ai folosit pe post de material. Eu nu te-aș putea ierta...
Te urăsc, Rose.
Cum Evan te v-a urî pe tine? Mă flatezi.
Oftez lung și ies într-un final din cabină, înfășurându-mă într-un prosop înainte să ies din baie, alegând din dulap câteva haine.
O pereche de pantaloni cargo și un maiou - port doliu pentru deșteptăciunea mea, că așa e la modă, încălțând o pereche de papuci de casă cu urechi de iepuraș, tot negri, că de la un timp, dulapul meu nu are prea multe culori în el, iar camera mea strigă "ăsta trece printr-o fază emo". Pe naiba, totuși, că doar îmi place negrul, mai ales că niciodată nu se vede sângele pe haine dacă e ceva.
Am ieșit din cameră continuând să îmi șterg părul, urcând spre camera lui Evan doar pentru a nu îl găsi aici - nici în baie nu e, deci a coborât spre parter.
Tranversând camera de zi spre bucătărie, intru fără ezitare și mă opresc în loc, privind lung spre copilul ce stătea pe scaun la masă, alături de ceilalți - plus Evan, ce îmi zâmbi de cum mi-am făcut apariția, dar am și uitat să îi răspund la zâmbet, stând în contact vizual cu copilul ăsta.
"Copilul" ăsta fiind mai scund decât mine, slab și plin de vânătăi, frumos de pică, nu glumă, cu părul șaten închis, până după umeri, ochi mari, de un căprui închis și gene lungi - deși își ține ochii aproape închiși, de parcă e abia trezit din somn. Cine ar abandona un așa copil? Pielea îi e palidă, ușor creolă, o culoare destul de ciudată și ușor de ieșit în evidență.
-Ăsta-i piciu'? întreb arătând cu degetul fără pic de rușine, privindu-l pe Jack.
-Numele lui e Killan. spune acesta simplu, iar eu repet numele băiatului înainte să pășesc spre el.
-Killan. Sper să nu îmi faci probleme, puștiule. spun întinzând mâna spre el, el doar privindu-mă lung, în timp ce Jack începe să râdă.
-Nu îi place să - începe acesta, însă se oprește și rămâne cu gura căscată când băiatul îmi prinde mâna într-a sa, dând noroc prietenește înainte să îmi retrag mâna și să trec pe lângă el spre aparatul de cafea.
