__________________________________________________
༶
Un alt capitol din viața mea pare să înceapă. M-am trezit cu forțe noi și cu o durere seacă în coapsă, simțindu-mă de parcă aș putea muta munții din loc.
Soarele strălucește pentru prima dată după mult timp, zăpadă începând să se topească din nou, păsările cântă, iar mirosul de cafea din casă îmi inundă toate simțurile, intrând într-o stare de euforie pură.
M-am ridicat din pat și am deschis larg ferestrele, lăsând aerul curat să inunde camera, încrucișându-mi brațele pe pervaz pentru câteva secunde de liniște și pace.
Evan mormăie foindu-se în pat, trăgându-și pătură în cap în timp ce probabil blesteamă în limba sa natală.
-Soarele e pe cer, mi amor! Trezește-te și strălucește mai mare decât el! spun voios întorcându-mă la el, trăgând pătura de pe el înainte să îmi presez buzele pe spatele său, unde tricoul s-a ridicat din cauză că s-a învârtit ca un pisoi la țâța mă-sii printre perne.
-E șapte dimineața. mormăie cu un oftat îndurerat, probabil trăgând cu ochiul la ceasul de pe noptieră.
-Sunt sigur că aia e luna. continuă încercând să se învelească din nou, însă mă lupt cu el până câștig, acesta oftând din nou, întorcându-se sub mine, punându-și palmele pe genunchii mei.
-Bună dimineața, moya lyubov'.
Zâmbind vag, mă trage spre el și mă sărută delicat, apoi se întoarce pe o parte cu mine încă în brațe.
-Mai dormim puțin.
Astfel m-a prins în capcană, auzindu-l respirând greoi. Am chicotit slab, făcându-mi loc să ies din brațele sale, renunțând la a mai încerca să îl trezesc.
Am închis fereastra și am tras draperiile, ieșind din dormitor cu gândul de a îmi face rutina liniștit. Ăsta a fost gândul meu, însă Max și Anthony m-au făcut să bat pasul pe loc, privindu-i cruciș.
-V-ați luat la bătaie de la prima oră a dimineții? întreb ușor amuzat, trecându-mi degetele prin păr pentru a îl da pe spate.
Acum nu știu dacă arăt chiar atât de ciudat sau nu, însă Anthony și-a fixat privirea asupra mea, începând să mă analizeze atent în timp ce Max începu să îmi explice că tipul ăsta nu vrea să coboare pentru micul dejun și o să îi spargă mecla dacă îl mai enervează mult așa devreme de dimineața.
-Mm. Înțeleg, înțeleg. mormăi punându-mi mâinile în șolduri, privind spre cei ce încă se holba la mine.
O să întreb mai târziu dacă vrea să îmi facă o poză, să se holbeze la ea, în schimb. Poate chiar îi par ciudat - mai ales fiind cap de familie, atât de mic și pricăjit.
-Estevan, dacă nu vrei să mănânci, nu trebuie să mănânci. Dar e o rutină în casa asta, să fim toți la masă, așa că -
-În regulă.
-[...] te rog să. Ha? mă opresc buimac, mirat că a acceptat atât de ușor.
Suspicios, nu alta.
-Prea bine... mormăi încruntându-mă ușor, micșorând distanța dintre mine și Max.
-Ai răbdare cu ei, Maxi. Dacă nu te ascultă, doar spune-mi. Nu te mai certa cu ei. continui bătându-l ușor pe umăr în trecere, ajungând într-un final în camera mea.
O să trebuiască să încep să îmi fac curat mai des, mai ales că Evan a spus că vom sta împreună aici.
Mi-am dat tricoul jos, ajungând deja dezbrăcat în baie, privind scurt spre bandajul de pe picior. Locul de pe lângă bandaj e roșu din cauza rănii, probabil de aia e atât de inconfortabil. Voi încerca să pun un bandaj mai mare, dar trebuie să îi arăt Minei mai întâi. Aș suna-o, dar habar nu am unde mi-am aruncat telefonul și sunt sigur că e ocupată prin bucătărie.
