__________________________________________________
Jacey e plecat de o zi, atmosfera din casă fiind sufocantă. Max și Gabe se pregătesc ca de armată, Mina, Iris și Ryan stau cu nasurile în telefoane și laptopuri, căutând să îl ajute pe domnul Rose cu cât mai multe lucruri, ca Jacey să iasă din datoria făcută din cauza mea; Kyle, Marco și tipul ăla, Grey, se antrenează cu Jack si Killan, iar eu nu pot decât să stau și să număr cai verzi pe pereți, cu un picior la fel de bun ca un ghimpe în fund și o voce spartă, fiind numai bun de așezat pe un raft și ținut pe post de bibelou.
Nu mă așteptam să mă sune, dar ar fi fost plăcut. Situația cu Angelo, Jace și Rose e încă complicată, mai ales pentru mine. Știu de mult timp, de când l-am cunoscut cu adevărat, că are personalități multiple. Știu de situația în care una din personalitățile sale a încercat să îl omoare, și cum totul s-a terminat brusc într-o zi, dar nimic mai mult.
Faptul că propria sa minte încearcă să îl omoare mă face să mă urăsc sincer, mai ales după spusele lui Max. Dacă nu l-aș fi supărat, poate acum ar fi fost bine, lipsit de orice grijă.
-Evan, te superi dacă îl chemi puțin pe Gabe? întreabă Ryan intrând în sufragerie, iar eu mă ridic imediat de pe canapea, mormăind un "imediat".
Nu v-a fi imediat, ținând cont că v-a trebui să cobor în subsol, iar piciorul meu o să îmi dea bătăi de cap, dar măcar fac și eu ceva.
Nu am vorbit cu el - sau cu Rose, după discuția de ieri după-amiază, iar asta mă omoară încet. Deja mi-e dor de el, vreau să îl văd, să îi aud vocea, să îl am lângă mine. Vreau să îmi cer scuze și să îi spun că dacă lui îi place corpul ăsta distrus, voi face tot posibilul să se bucure de el toată viața. Șchiop, mutilat, chiar de nu voi mai merge niciodată normal, voi face orice ca Jacey să fie fericit lângă mine.
Cu chiu, cu vai, ajung în subsol și mă rezem de peretele rece din piatră. Încă doi pași și ajung la ușa în spatele căreia se află sala de antrenament, unde se află și Gabe. Ridicându-mi privirea, văd singura ușă ce iese în evidență, având un carton lipit pe ea cu mesajul "Nu omorâți". Acolo trebuie să fie Bones.
Vreau răspunsuri. Vreau să știu de ce a făcut asta, ce a câștigat în schimb. Vreau să știu dacă e fericit pentru ce a făcut, pentru unde s-a ajuns. Vreau să știu când o să înceteze să îl mai intereseze de Jacey, când v-a dispărea definitiv din viețile noastre.
Bones a fost întotdeauna o piază rea, o oaie neagră.
Văzând cum el și Jacey se comportau unul cu celălalt, cum se țineau în brațe, cum se alintau, toate astea mi-au făcut inima să îmi putrezească încet în piept, dar am știut că nu v-a dura veșnic.
Oftând, am decis să îmi văd de treabă și să îi spun lui Gabe că este căutat, rămânând în scurt timp doar cu Max, ce mă ignoră complet. Înțeleg că are tot dreptul să fie supărat pe mine, dar nu aveam de unde să știu că spusele mele vor face o rană atât de mare în sufletul lui Jacey.
-E ceva ce pot face pentru Jacey? întreb sprijinindu-mă de tocul ușii, făcându-l pe șaten să se oprească din a lovi sacul de box, privindu-mă cu capul ușor lăsat pe spate, respirând greu.
-Sună-l. Spune-i că il iubești sau ce scula mea vrei tu să îi spui, apoi lasă-l să știe că îl aștepți întreg acasă. mormăie simplu, pregătindu-se să lovească din nou sacul de box.
-Ceilalți nu îmi vor da numărul lui, nu știu cum să îl sun.
-Telefonul meu. În camera mea.
-Mulțumesc. replic rapid, apoi îmi mușc ușor buza de jos și inspir adânc.
