__________________________________________________
Mi-am închis ochii, stând cu capul rezemat de marginea căzii, ascultând picaturile de apă ce curgeau din robinet.
Urechile încă îmi țiuiau, tălpile încă îmi ardeau, iar pieptul îmi e greu. Nu știu pentru câte minute am plâns, însă Evan a rămas lângă mine, mi-a șters lacrimile fără să scoată vreun cuvânt, iar asta a fost de ajuns.
El este îmbrăcat acum, stând pe gresia rece a băii alături de Mina. I-am putut auzi pe ceilalți în afara încăperii, însă nu am îndrăznit să întreb ce se întâmplă.
Deja e prea mult, să am curajul să vorbesc când toți se comportă atât de frumos cu mine. Sunt tratat prea bine, iar eu mă simt prea prost.
-Ar trebui să ieși. Vei răci. oftează Mina ridicându-se într-un final, zâmbind slab spre mine imediat ce mi-am deschis ochii.
Într-adevăr, apa era călâie acum, trecând prea mult de când am intrat în cadă.
Am încuviințat simplu, iar ea a părăsit baia fără alte cuvinte, încă zâmbind, lăsându-mă doar cu Evan, ce s-a ridicat încet, împiedicat, țopăind pentru a lua un prosop mare pen mine.
Am scos dopul căzii înainte să mă ridic, mulțumind pe un ton răgușit în timp ce m-am acoperit în materialul pufos, lăsându-l pe Evan să mă ajute să pășesc afară din apă, simțind gresia rece sub tălpi.
Nu am stat prea mult la discuții, îmbrăcând hainele aduse de el înainte să mă așez cuminte pe dulap și să îl las să își facă de cap cu părul meu, cu un prosop mai mic și uscătorul de păr.
Sunt sigur că ceilalți deja au făcut curat în camera de interogare și pe holuri, iar inima din chiuvetă e de mult dispărută. Mă întreb dacă au scăpat de corp sau l-au dus undeva pentru a fi îngropat - poate chiar a fost trimis acasă, cine știe?
Mi-am ridicat privirea spre Evan, acesta zâmbindu-mi imediat ce observă, lipindu-și scurt nasul de al meu înainte să își continue treaba.
-Cum... încep pe un ton jos, inspirând adânc înainte să reformulez întrebarea.
-De unde ați știut?
Evan oprește uscătorul de păr și îl lasă lângă mine pe dulap, punându-și mâinile pe o parte și alta a coapselor mele.
Ochii săi de un negru curat par a îmi pătrunde în suflet, uitând să respir pentru o secundă, înghițind în sec.
-Te-am văzut intrând în subsol și am mers la Mina. Ea a spus să ne pregătim pentru... Asta. replică simplu, zâmbind la final.
-Îmi pare rău. Nu am vrut să vă -
-Mm. Nu îți cere scuze, Jacey. Știam cu toții că ziua asta v-a veni. Suntem o familie. Ne ajutăm unii pe alții, nu? mă întrerupe vorbind rar, zâmbind în tot acest timp.
Imediat ce vede că îmi înghit cuvintele, buzele sale își croiesc drum spre ale mele, sărutându-mă cast, delicat.
-Nu te voi lăsa să o păstrezi. continuă după ce se desprinde din sărut, devenind brusc serios.
M-am încruntat confuz, clipind des spre el în timp ce aștept să îmi lumineze mintea.
-Ai deja... Inima mea. Nu ai nevoie de a lui.
Cuvintele sale îmi răsună în minte, înghițind în sec încă odată, deschizând gura cu dorința de a spune ceva, însă cuvintele mi-au rămas blocate în gât.
Privirea sa serioasă, chipul dur, dar angelic, părul răvășit, uscat în toate direcțiile, cearcăne greu de observat și ochii tulburi - imaginea asta îmi face inima să o ia razna. E gelos? E posesiv? Mi se pare doar?
Am dat ușor din cap și mi-am întins gâtul, cerând un sărut ce veni imediat, presându-mi buzele peste ale sale, înconjurându-mi brațele în jurul gâtului său.
-Sunt fericit... Că nu mai există nimeni între noi, Jacey. mormăie simplu, întrerupând sărutul.
Îmi sărută fruntea, apoi tâmplele, nasul și obrajii, apoi își îndreaptă spatele și îmi zâmbește larg, copilărește.
-Ridică picioarele și întoarce-te. ordonă pe un ton dulce, iar eu îl ascult fără întrebări, ajungând astfel să mă privesc în oglinda ce acoperea întregul perete.
