_______________________________
"Îndrăgostit"
__________________________________________________
☯
Un val de căldură mă lovi de parcă am coborât în Iad, simțindu-mi corpul brusc cuprins de frisoane. Amețit și amorțit, mi-am întins brațul în căutarea unui punct de sprijin, ajungând să mă prind de Killan, făcându-l să tresară speriat și să mă privească cu ochi mari.
Pentru câteva clipe, sunetul vocii sale era inexistent, timpanele țiuindu-mi de parcă am fost martorul unei explozii imense. Ceva nu e bine, stomacul meu strângându-se într-un ghem dureros.
M-am făcut mic pe treptele reci și mi-am lipit palmele de ele, inspirând adânc. Paranoia e prezentă, începând să aud diferite voci ce nu există, ridicându-mi privirea încet spre băiatul speriat din fața mea.
După ce a spus ceva ce nu am putut auzi, Killan a plecat rapid în josul scărilor, lăsându-mă singur cu proprii mei demoni. Simțeam cum mi se respiră în ceafă, inima bătându-mi cu putere în piept, sângele pulsând în vene, simțind într-un final cum buza de sus îmi e gâdilată de sângele ce își găsi o cale de ieșire - sunt sigur că aș da peste cap acele tensiometrului în clipa asta, întregul corp tremurându-mi.
E doar un atac de panică. Dar de ce acum? Nu mă pot controla, nu mă pot opri.
Mi-am ținut ochii închiși, tresărind când am simțit cum sunt strâns în brațe, mângâiat ușor pe creștet în timp ce obrajii mi s-au pătat instant de lacrimi, de parcă îmbrățișarea aia a fost butonul de pornire. Nu știu câte minute am stat singur sau câte minute am stat așa, în brațele celui ce inima îmi șoptește că e Evan. Și el e, căci doar el ar sta lângă mine și m-ar lăsa să plâng în voie, în loc să îmi spună să mă opresc.
Doar Evan nu îmi spune că totul este bine, că nu trebuie să plâng. Doar Evan poate sta tăcut în astfel de momente, ascultându-mi inima cum suspină.
Ceva o să se întâmple, știu asta. Nu a existat o singură dată în care instinctele mele au dat greș - Bones fiind o excepție, desigur.
Am inspirat adânc și mi-am ridicat privirea spre doi ochi negri și mari, zâmbind slab. Mi-am lăsat fruntea pe pieptul său și am expirat lung, simțind cum inima mi se liniștește ușor, ținându-mi o palmă peste piept, cealaltă mână fiindu-mi ținută de Evan.
-Sunt mai bine. mormăi trăgându-mi nasul.
-Mm. Ești bine. oftează Evan strângându-mă brusc în brațe, luându-mi suflul pentru o clipă înainte să se ridice și să mă ajute și pe mine totodată.
Episodul a trecut, stând într-un final pe banca din sala de antrenament, ascultând cum Max trăncăne fără oprire despre cât de enervant și ce gură mare are Anthony. Aparent, Anthony i-a reproșat lui Evan că nu e de nasul meu și că ar fi mai bine să se despartă de mine acum, în loc să îmi ocupe timpul degeaba.
Evan a rămas calm, punând la fund vorbele lui, însă Max a luat foc, probabil știind că dacă Evan chiar s-ar despărți de mine, aș face crimă de om și l-aș ține încuiat undeva până ar deveni dependent de mine - sau m-ar urî, iar eu aș fi un nenorocitul cu ceilalți.
-Maxi, nu pune la suflet tot ce spun copii. oftez lung, lăsându-mi capul pe umărul lui Evan.
-Din câte știu, relația mea cu Evan nu e ceva ce se bazează pe criticile altora.
-Eu știu! Tâmpitul ăsta doar mă enervează și jur că îi dau una de îl las fără dinți în gură!
-Calm. spun ridicând o mână, Max doar oftând, rotindu-se în timp ce își trece degetele prin păr.
-E doar părerea lui. Din exterior, Evan oricum pare prostuț, iar eu par îngâmfat.
