...................
" - Ai văzut știrile?
Tremuram toată și o priveam în ochii ce emanau un adevăr rece care se vedea că mă așteaptă de la o poștă.
Am dat timidă din cap și m-am împins mai tare în peretele din spatele meu.
- Știi cine su...
Cuvintele așternute pe adunătura de hârtii pe care o aveam sub bancă începeau să-și piardă înțelesul de fiecare dată când în minte îmi apărea imaginea mamei.
Am închis cartea pe care o ținusem ascunsă toată ora și am încercat să înțeleg ce spunea profesorul.
Ca să fiu sinceră, nici nu știam la ce oră participam în momentul ăla. Am dedus din numele încâlcite de ape și de munți că eram la geografie. Profu' de geografie vine foarte rar la oră la clasa mea, pentru că avem geografie la ora a șaptea într-o zi de marți. E o perioadă oribilă pentru orice curs în general. Cine mai are chef de școală de la ora 2 la 3?
Devin citea și el cu mine din cartea pe care o țineam sub bancă până să o închid. Nu puteam înțelege ce se întâmplă în carte dacă nu înțeleg mai întâi ce se întâmplă în viața mea.
- Hei, mai aveam 3 rânduri! îmi șoptește Devin.
- Nu mai citesc acum, mai trebuie să luăm și notițe.
A strâns din buze și s-a uitat puțin la cartea închisă.
- Atunci, pot să citesc eu până la pauză?
*
Până să plec la autobuz am fost la dulapul meu ca să-mi las cartea de geografie acolo.
Holul era puțin prea gol pentru un sfârșit de zi de marți, dar nu am băgat de seamă până nu l-am zărit pe tipul pe care l-am văzut trecând aseară pe drumul meu.
Mintea îmi tot șușotea: "Nu face contact vizual! Nu face contact vizual!". Sunt puțin cam introvertită.
Mi-am răscolit dulapul până a ajuns în partea cealaltă a holului. Abia după ce a ieșit din raza mea vizuală am plecat și eu spre autobuz.
Era 4 după-amiaza și nu mai aveam răbdare sub nicio formă.
Trebuia să aflu ce misiune avea pentru mine femeia aia ca să-mi mențin sănătatea mintală. Înnebuneam dacă nu aflam în următoarele 2 ore maxim.
M-am uitat prin lista cu apeluri recente și am găsit numărul de pe care m-a sunat ieri ca să mă avertizeze să merg la casa părăsită neapărat. Voiam să sun. Chiar voiam.
Am zăbovit cu degetul deasupra butonului verde de apelare de pe ecran, dar nu am sunat. Am apăsat pe cel de lângă și am scris un mesaj în schimb.
Am așteptat și tot așteptat și parcă minutele se scurgeau cu încetinitorul acum că voiam și eu un lucru.
Telefonul a bâzâit de două ori. L-am apucat de jos cu o grabă infinită și am văzut răspunsul afișat pe ecranul de pornire.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Un singur cuvânt. Un singur cuvânt care mi-a putut lumina ziua.
M-am încălțat, mi-am luat o geacă pe mine în fugă și am ieșit mai repede ca vântul. Dacă nu puteam merge acum, mi-ar fi pocnit creierul.
