Niciunul nu a scos un cuvânt pe gură tot drumul.
Îmi simțeam capul greu ca o piatră, și asta e ori din cauza lipsei de calciu, ori din cauza gândurilor, deși nu-mi dau seama cum îmi pot gândurile îngreuna capul cu totul.
Priveliștea este singurul lucru la care m-am uitat tot drumul.
Îmi era frică să mă mai uit la el, pentru că eram sigură că mă voi topi din nou dacă îi zăresc ochii verzi și forma perfect uniformă a feței și părul creț care pare atât de moale...
Trebuie să mă opresc.
Trebuie să-mi amintesc că e fratele meu, chiar dacă această simplă notiță pe care o păstrez în cap mă omoară încetul cu încetul, din cauza frumuseții lui, a stării pe care mi-o provoacă când se află la mai puțin de doi metri distanță, a empatiei emanate de simpla lui prezență într-un spațiu și chiar și a fricii pe care o poate provoca oricui are de gând.
Am privit drept în față pe tot parcursul drumului până acasă.
Simțeam că el era foarte trist și rușinat în acele momente.
Îmi pot explica.
Dar nu-mi pot explica.
Până să pornească mașina îmi venea să-l trag spre mine și să-l strâng în brațe cât să i se piardă toate stările negative acumulate pe parcursul zilei.
Și nu am avut destul tupeu nici pentru asta.
Zic de mai bine de o săptămână că-mi arunc sentimentele pe fereastră și uit de el.
Trebuie să-mi recunosc prima dată că nu funcționează sub nicio formă. Apoi probabil voi putea să uit. Să îngrop orice fel de afecțiune pe care o aveam înainte și să o înlocuiesc astfel încât să putem fi niște frați normali.
Ajunși la mine, mi-a scăpat privirea în direcția lui până să ies.
El pare că poate îngropa orice fel de sentiment. E aproape un maestru în asta.
Sau sunt eu o prezicătoare prea bună
Toată lumea îmi spune, când aduc asta în discuție sau fac demonstrații, că am o putere incredibilă în citirea oamenilor.
Mulți îmi spun că ar trebui să lucrez drept ceva la judecătorii, dar pe mine nu m-a impresionat niciodată dreptul și nu aș vrea să mă implic în asta.
Aș avea destule variante, dacă ajung la o facultate bună.
Am intrat și i-am spus să se așeze unde vrea până am căutat eu spirtul și ceva cu care să-l folosesc, plus o cârpă sau ceva îmbibat în apă ca să curăț întâi rana.
Sper că nu greșesc ceva.
Am găsit tot ce-mi trebuia și, când i-am zis, părea puțin speriat.
Adevărul e că nu prea fac pe Doctorița Plușica atât de des. Știu doar cât să mă descurc dacă e nevoie.
Nu știam cum să umplu tăcerea sau cum să par cât mai calmă când îi explic ce am de gând. Nu vreau să-l iau prin surprindere.
- O să... încerc eu să îi explic...Întâi o să curăț...tăietura și după o să o dezinfectez. Partea cu bandajatul nu știu cum va merge, da' rezolvăm cumva și asta.
Se uita numai el știe la ce și își mușca buza încontinuu. Asta face mereu când ceva nu merge bine. Am observat de mult.
- Ești speriat, spun blând. De ce ești speriat?
CITEȘTI
Frânturi De Adevăr
Acción................... " - Ai văzut știrile? Tremuram toată și o priveam în ochii ce emanau un adevăr rece care se vedea că mă așteaptă de la o poștă. Am dat timidă din cap și m-am împins mai tare în peretele din spatele meu. - Știi cine su...
