Liniștea e cea mai mare inamică a mea.
Oricând se ivește ocazia de a-mi auzi gândurile fără întrerupere, se întâmplă tot felul de chestii stranii în capul meu și...
Da, acum mă gândeam la ce am spus mai sus și, din fericire, nu am reușit să-mi termin idee.
- Ce ai mai făcut azi? mă întreabă Adam ca din senin.
Încă am impulsul de a aprinde lumina când mai e cineva în cameră cu mine și e greu de controlat.
- Păi, să vedem...
Mă prefac că număr ceva pe degete.
- Am avut un atac de panică acum... mă uit la ceasul imaginar de la mână... vreo 20 de minte. Plus, minus.
Mă cercetează din nou surprins și întreabă:
- Hă?
Mă așteptam la asta. Măcar acum avem un subiect de conversație.
- De la stresul acumulat. Mi-a cedat sistemul nervos și chiar cred că a exagerat. Se putea mai rău de atât. Adică... nu prea mai știu exact cum a fost. Creierul e proiectat în așa fel încât uită momentele care pot compromite sănătatea psihică a noastră, a celor care trăim chestii de genu'. Știu că am simțit o durere în piept, nu puteam să respir, mi-era cald, după mi-era frig, începusem, cred, să tremur, și după "la revedere". S-au dus toate. Oricuuum, acum nu mai am nimic, nu face fața aia.
Părea șocat de reacția mea atât de relaxată. Nu îmi înțelegea deloc calmul
Atacurile de panică nu sunt atât de grave. Sunt făcute doar să te anunțe când s-o lași mai moale cu anumite lucruri. O să vă dați seama din start de ce le aveți dacă pățiți asta vreodată. Credeți-mă. Și acum mă adresez tuturor.
Indică spre mine.
- Nu-mi dau seama de nu-ți faci tu griji...
Îl întrerup:
- Hei, știi ce? Mi-aș fi dat seama dacă aveam ceva mai grav. Sau cel puțin așa cred... În orice caz, nu e mare chestie. Important e că acum sunt bine.
Lasă mâna pe care o avea îndreptată spre mine să-i cadă pe picior și mă gândesc la ce subiecte aș mai putea aborda.
Îmi amintesc din nou ceva.
În ultima vreme, cred că am pierderi de memorie temporare sau așa ceva.
- Adam, uitai să te întreb, ești mai bine după toată încurcătura de azi? Gen, cu totul? întreb gesticulând un întreg.
Se gândește o vreme la ce să spună.
- La general, da. Și, cu hidoșenia aia pe care o am pe spate, sunt sigur că-mi voi aminti de ziua asta toată viața, cel puțin.
Nu știu dacă să fiu amuzată sau nu de data asta.
Abia acum mă gândesc că îi va rămâne o cicatrice cât casa acolo.
Mda, amintiri frumoase, ce să mai...
*
Ne-am înțeles că rămâne la aici vine ticălosul de taică-său după mine.
Pe la mai bine de două dimineața, deja îmi picau ochii în gură de somn.
Mă pusesem pe jos ca să am siguranța că nu adorm. Deși, era mai bine pe jos. Mai răcoare. Îmi place răcoarea.
Tocmai ce jucam adevăr sau provocare, că nu prea aveam ce să facem mai bun când era trecut de miezul nopții și așteptam să văd ce mi s-ar fi putut întâmpla dacă nu venea dragul meu frățior să mă scoată la lumină (deși nu puteam aprinde lumina, ar fi dat de bănuit).
Era rândul meu să aleg.
Adevăr să fie.
A stat să se gândească la ceva aproape două minute întregi.
CITEȘTI
Frânturi De Adevăr
Action................... " - Ai văzut știrile? Tremuram toată și o priveam în ochii ce emanau un adevăr rece care se vedea că mă așteaptă de la o poștă. Am dat timidă din cap și m-am împins mai tare în peretele din spatele meu. - Știi cine su...
