Din perspectiva lui Adam
Mama a rămas la Becky câteva zile. Nu am vorbit prea mult. Nu am avut când.
Fix spre ele mă îndrept acum.
Mi-am revenit și jur că nu am vrut să se întâmple nimic așa. Cine ar fi știut că îmi pasă? Uneori chiar e deja prea târziu când conștientizăm unele aspecte.
Deși sper ca povestea spusă de mama Oliviei să fie doar o născocire, adevărul e probabil acela mai dur. Dacă mai e în viață pe undeva în lume, am să apreciez faptul acesta chiar și de la distanță.
Și - cu una, cu două - am lăsat-o în final pe Olivia să cunoască și cea mai ascunsă parte a ființei mele: partea sensibilă și tristă.
Nu mă simt emoțional pregătit să mă las așa pe mână unei singure persoane. Nu am avut niciodată în plan să fac așa ceva. Nu pasez nimănui ceea ce gândesc cu adevărat, nu îmi las corzile sensibile atinse de nimeni, mă mențin sub control, dar asta... asta a fost ceva nou.
Acum știu cu adevărat cum e să te simți sfâșiat, pierdut. E groaznic.
Voi evita subiectul intitulat "tata" când dau ochii cu mama și vară-mea. Fac totul mai rău dacă le spun acum, după ce s-a întâmplat între ei - între noi - , chiar și ținând cont de cât de multe zile negre le-a făcut pe parcursul vieții.
Acum stau în fața ușii lui Becky și încă nu vreau să intru. Nu sunt gata să evit o veste atât de mare. Parcă mă mănâncă limba să nu o păstrez doar pentru mine.
Sunt destule lucruri pentru care nu sunt pregătit, dacă stau să privesc mai adânc.
Mai e ceva ce am păstrat doar pentru mine. Am omis o parte când i-am povestit Oliviei despre ziua în care Ryan a încercat s-o omoare pe mama. Când am vrut să-l scot afară, mi-a tras un pumn în gură cum a apucat. Plănuia să intre cu orice preț, singurul meu noroc a fost că nu gândea limpede și îi cam tremurau mâinile. Trebuie să recunosc că e mai puternic decât mine, putea să mă doboare dacă era într-o stare mai bună. De la verigheta lui aveam semnul pe care l-a remarcat Olivia. M-am mai și panicat, nu voiam să mai dau explicații. Nu îmi place să dau explicații.
Chiar și așa, când se uită fata asta la mine cu ochii ei aproape negri, cu expresia blândă și totuși fioroasă, își folosește și vocea catifelată pentru a forma întrebări care trimit prin mine un fulger de... nu știu. Rămân parcă inconștient. Tot ce vreau să țin ascuns iese la suprafață fără ca măcar să-l văd venind.
Și problema e că mă simt bine când îi spun toate astea ei și numai ei.
Aud broasca ușii cum face poc și o văd pe Becky. Cât am stat să contemplez la viață?
- Ești lângă ușă de cel puțin 10 minute.
Parcă mi-a citit gândurile.
- Intră. Care-i faza? Nu ești în apele tale.
Firește că tocmai tu o spui.
- Neah, sunt bine. Voiam să-i dau mamei raportul. Adică... și ție, în fine.
Îmi face semn să vin după ea. Încă de la intrare miroase a cafea. E dependentă de cafea și o molipsește și pe mama.
Culmea e că mama e în bucătărie cu o cană de cafea în mână, răsfoind o revistă. Exact ce spuneam.
- Nadia, ți-a venit odrasla.
Bineînțeles că asta spune. Mama ridică ochii din revistă și are un mic zâmbet în colțul gurii. Întâi vreau să o rezolv pe Becky.
CITEȘTI
Frânturi De Adevăr
Action................... " - Ai văzut știrile? Tremuram toată și o priveam în ochii ce emanau un adevăr rece care se vedea că mă așteaptă de la o poștă. Am dat timidă din cap și m-am împins mai tare în peretele din spatele meu. - Știi cine su...
