Eram deja la școală la 7 și un sfert.
M-am dus în spatele școlii, cum mi-a scris în bilet, și m-am așezat pe jos ca să mai citesc până nu ajunge și el și trebuie să înfrunt, în final, realitatea.
M-am pierdut din nou în lumea cărții, cum fac întotdeauna. Am ajuns în universul unei simple cărți de parcă s-a pus un blestem asupra mea. Blestemul eternei imaginații fără limite.
Cred că am terminat un capitol întreg până am auzit o voce masculină pe care am recunoscut-o imediat.
Am tresărit așa rău încât am rupt pagină pe mijloc. Parcă m-a durut pe mine când mi-am amintit cât am dat pe ea când am cumpărat-o.
- Deci ai venit până la urmă!, exclamă el cu un rânjet când vede cum m-a speriat.
Am aruncat cartea în ghiozdan și m-am ridicat de jos atât de repede că se învârtea pământul cu mine.
- D-da, m-am bâlbâit eu.
Și-a pus ghiozdanul pe jos și mi s-a adresat din nou.
- Ce căutai în casa mea?
- Practic, e a tatălui tău, dar cui îi pasă?, am zis ca să mai destind atmosfera.
S-a uitat la mine așa profunda că îmi venea să-mi iau cuvintele înapoi, însă asta e imposibil în lumea asta crudă.
- Treci la subiect, bruneto.
Nici nu-mi știe numele. Măcar atât. Dacă e să denunțe pe cineva, nici nu știe pe cine.
- Presupun că știi deja.
- O presupunere corectă, dar vreau s-o aud de la tine.
Am inspirat adânc și am numărat în gând până la trei ca să mă mențin sub control.
Nu-mi place să dau oamenilor satisfacția că au control asupra mea.
- Cautam un document anume. Știi ceva despre asta?
A rămas indiferent și a scos dintre manualele din ghiozdan două foi A4. Una cu vechiul nume al mamei, și cealaltă cu ceea ce voia să-i aduc, probabil.
- Nu te-ai gândit la asta, nu?
Cu o mișcare rapidă, am fost atât de aproape și totuși atât de departe să le iau. Le-a tras înapoi și a mai scos odată la iveală zâmbetul ăla de milioane.
- Nici să nu încerci, a spus pe un ton calm. Încă le am, așa că aș putea oricând să merg la poliție și să le spun că știu unde este. Aș putea spune chiar că ai intrat la mine în casă prin efracție și că ai interacționat cu persoana căutată prin toată țara. Aș putea să merg să te denunț cum am făcut și cu celălalt pe care l-am prins.
M-am dat un pas în spate și am constatat că începusem să tremur de frică.
Am acceptat să fac asta pentru a reuși mama să scape de poliție, nu să o bag din nou la închisoare.
Și - cel mai important - nu ca să intru eu în probleme.
Am fost incapabilă să mai spun ceva. Nu știam ce să zic, însă nici nu voiam să spun ceva. Știam deja că mi-ar fi tremurat vocea precum tot corpul, pe care speram să nu-l observe așa.
- Nu o voi face. Stai liniștită.
Fir-ar! Clar văzuse cum tremuram.
Mi-am ferit privirea de că să reușesc să-mi controlez puțin mai bine reacțiile.
CITEȘTI
Frânturi De Adevăr
Azione................... " - Ai văzut știrile? Tremuram toată și o priveam în ochii ce emanau un adevăr rece care se vedea că mă așteaptă de la o poștă. Am dat timidă din cap și m-am împins mai tare în peretele din spatele meu. - Știi cine su...
