Nu stiu daca e corect sau nu, insa nu ma pot gandi la altceva decat la ce a fost...
Nimeni nu ii poate comanda inimi sa nu mai bata, sau sa nu mai simta. Iar asta doare, doare ingrozitor de tare...
E imposibil ca inca dupa atata timp sa-i mai simt prezenta in inima mea, e imposibil sa-l mai doresc cu atata ardoare, sa ma gandesc non-stop la atingerile lui, la cuvintele spuse cu o dragoste pura.
E imposibil si in acelasi timp atat de ireal, si totusi cred ca detin explicatiea pentru tot ce se intampla acum: Faptul ca ERA ATAT DE SIMPLU PENTRU MINE SA-L IUBESC ... sa-l ador!
Ii adoram rasul, ii adoram privirea, ii adoram glumele, ii adoram mersul, mangaierile, ii adoram fiecare "ai grija de tine" si fiecare "ce am sa ma fac eu daca tu pleci?".
Adoram faptul ca era mereu foarte ingrijorat de sanatatea mea instabila, si cand se supara ma pedepsea prin simplul fapt ca imi nega saruturile lui lungi si atat de pasionale.
Il iubeam pentru ceea ce nu era, si credeam cu nemurire ca el e cel "potrivit", ca el e diferit de ceilalti, ca nu ma va parasi niciodata. Il iubeam pentru faptul ca ma asculta, si-mi canta la chitara la ore tarzi doar pentru a ma linisti. Imi aducea pacea aia sufleteasca despre care toti vorbesc.
Il iubeam si ....oricat as nega, si oricat m-as minti....il iubesc!! Si ma vad nevoita sa accept acest lucru ca pe ceva firesc.!
CITEȘTI
Cele mai ascunse ganduri.
Historia CortaE prima data cand vreau sa arat lumii ceea ce scriu, si as vrea sa incep o poveste dar mai intai vreau sa-mi destainui gandurile, ideile si sentimetele. Deci urati-mi bafta si lectura placuta.
