Cele mai ascunse ganduri.

Tu ce faceai cand te iubeam ?

Nu poți să iubești și să urăști în egală măsură un om. Nu poți să te îndrăgostești, să trăiești cu toată ființa un sentiment, să vrei cât mai aproape fericirea ta și apoi să-ți fie silă de prezența lui. Dragostea și ura sunt două stări cu care nu trebuie să te joci și pe care nu le simți în același timp pentru cineva. Trebuie să treacă ani de zile și sute de încercări de a repara lucrurile ca să poți să urăști un om, indiferent dacă te-a făcut să suferi din prima sau mai târziu. În schimb, poți să te dezamăgești mai repede decât ai spune te iubesc și ai trăi un moment de sinceritate. Omul drag pe care odată îl admirai poate deveni un necunoscut cu două fețe, capabil să trădeze, să înșele, să uite.

De la dragoste până la ură e cale lungă. De la încredere la pierderea ei e o aruncătură de băț. Cel care iubește cu adevărat va fi dezamăgit de omul de alături, dar va încerca să refacă totul așa cum era odată. Va ierta de zeci de ori, se va minți pe el că va fi bine, că celălalt se va schimba, va aduce argumente de ce merită să meargă ambii mai departe și nu va ceda. Pentru că încă va iubi. Din dezamăgire nu iubești mai puțin, doar înțelegi că nu iubești pe omul potrivit. Din lipsa încrederii nu iubești mai puțin, doar înțelegi că se putea mai bine, mai frumos, că ceva a fost în plus și altceva în zadar. Așa că ura nu e aproape de dragoste. Oamenii care spun că urăsc pe cel care l-au iubit fie mint, fie nu au iubit niciodată. În rest, dragostea rămâne, ea trece dincolo de indiferență, chiar și dincolo de călcat în picioare.

Poți să te dezamăgești în cineva. Atât de mult, cât să nu mai vrei să îl vezi niciodată. Dar asta nu înseamnă că nu îl vei mai iubi. A doua zi îți vei da seama că tot pe el vrei să îl strângi în brațe și tot la pieptul lui vrei să fii. Doar că uneori deja vezi cu alți ochi omul de alături. Nu mai e tandrul de altădată, nu mai e bărbatul grijuliu, nu mai e cel care te făcea fericită. Te dezamăgești și uneori sentimentul ăsta trece dincolo de absurd, cât să ajungi să te învinuiești pe tine. Ajungi să te urăști pe tine pentru ceea ce ești și pentru cât de slabă, dominată și neputincioasă ai devenit. Dar nu urăști pe el. Asta e imposibil, pentru că ai de demonstrat că se merită, pentru că ai de alergat din urmă, ai de luptat pentru ceea ce nu mai recapeți. Atunci de la dragoste la ură e mult. E luptă. E dorință. E speranță. Este el.

Cică de la dragoste la ură e doar un pas. Greșit, un pas este de la admirație la dezamăgire. Iar de la dragoste la ură sunt sute de încercări să schimbi totul.

Sursa: De vorba cu tine