My boss ~ Luke Hemmings

Capitolul 29

Luke: Daca nu aveam nevoie de un acoperosi si un loc de munca plecam de mult. Stii de ce? Pentru ca te urasc! Spune totul cu ura si pleaca din incapere trantind usa dupa el.

Tristete, dezamagire, surprindere... Tot ce simteam se baza pe sentimentele asta, aparent neinsemnate, dar laolalta simt ca ma macina pe interior. Dupa cuvintele lui nu am mai putut sa fac nimic, sa spun nimic. Am ramas inca cu privirea indreptata spre usa, sperand inca ca se va intoarce, ca ceea ce a spus a fost din cauza nervilor si ca nu e nimic adevarat. Nu stiu de ce eram asa de calma, poate pentru ca sper ca nimic din ce s-a intamplat nu e real, ca e doar un vis sau o farsa nereusita. Inca sper ca sentimentele mele pentru el nu sunt adevarate, dar corpul meu imi dovedeste contrariul.

Usa se deschide destul de brutal si pe ea intra Cal, venind rapid spre mine. Insa in tot acest timp eu inca ma uitam cu o privire fixa spre usa, parca fiind hipnotizata de ceva ce era pe ea. Se opreste brusc in fata mesei incercand sa isi regreze respiratia.

Cal: Ce tocmai s-a intamplat? Puteam sa jur ca incepe un razboi care in cativa ani va aparea ca un eveniment important in istorie. Incepe sa rada ca un spihopat scapat de la spitalul 9, iar cateodata ma intreb daca nu e cu adevarat unul. Se opreste cand vede ca nu schitez nici un gest si nici privirea. Ok, ce s-a intamplat? Spune mai calm in timp ce se aseaza pe un scaun de langa mine.

Eu: A spus ca ma uraste. Spun cat se poate de simplu, aceste cuvinte parand fiind scoase din gura unui robot fara sentimente.

Cal: Doar nu il crezi!? Spune cu un amuzament inexplicabil in voce.

Eu: A spus ca ma uraste. Folosesc acelasi ton ca prima data, simtind cum il panichez pe brunet.

Cal: Vanessa, e Luke. Nu a vorbit serios. A spus totul la nervi. Imi ia mana intr-a lui si incearca sa ma calmeze.

Eu: A spus ca ma uraste. Simt cum o lacrima mi se scurge pe obraz fara voia mea.

Cal: Vanessa, uite, nu trebuie sa...

Eu: A spus ca ma uraste, insfarsit imi iau privirea de pe usa si ma uit la el. Dar nu imi pasa. Nici nu stiu ce mi-a pasat asa de mult. Nu cred ca il plac. M-am inselat. Izbucnesc cu duritatea mea specifica si imi sterg lacrimile.

Calum se uita la mine ca un extraterestru ce a vazut pentru prima data un Iphone, dar din fericire am mai vazut la el moaca asta de unicorn insarcinat si stiu cum sa actionez. Ma ridic si vreau sa par calma si ferma in timp ce ma indrept spre usa chiar daca nu eram deloc calma. Picioarele de abia imi ascultau ordinele si mergeau spre camera mea in loc sa alerge spre Luke si sa il intrebe daca e adevarat.

Dupa un dus lung in care mare parte din timp am lasat pur si simplu sa curga apa pe mine sperand ca o sa stearga si starea pe care o aveam, m-am bracat in obisnuitele mele "pijamale"... Nu, nu, nu, nu cele pufoase cu iepurasi, colantii si tricoul ca sa nu rada Luke de mine. Inca nu stiu de ce cred ca o sa rada daca tot ma uraste, nu ii pasa. Off nu vreau ziua de maine, nu vreau sa dau ochii cu blondul care m-a facut sa am sentimente pentru el, dar nu am incotro.

***

Mai verific pentru a suta oara ceasul si vad ca e 8 fara 10... Ar fi cazul sa ma ridic sus. Nu am dormit prea bine in noaptea asta. Nu e de ajuns ca am dormit doar o ora si nici pe aia bine.

Un batut in usa se aude, semn ca a sosit baiatul visurilor mele... La propiu. De obicei dupa ce bate la usa intra direct fara sa mai astepte confirmarea mea, dar acum nu se mai intampla acelasi lucru. Trag o gura mare de aer pregatindu-ma sufleteste sa il intampin. Dupa "da"-ul meu Luke intra in camera.

E mai sever decat deobicei. Nu l-am mai vazut niciodata asa serios. Fara sa vreau inghit in sec. Dupa ce imi aseaza micul dejun, care apropo arata genial, se retrage langa pat si se uita la mine cu o privire rece.