A doua zi ma trezesc cu o durere de cap. Sunt derutata. Simt cum sangele imi pulseaza in vene, ducandu-se de la inima incet-incet spre extremitati, apoi se intoarce si totul o ia de la capat. Ma simt vulnerabila, fragila, chiar daca nu imi doresc. Ieri nu constientizam, dar acum, dupa o noapte in care creierul meu a avut timp sa proceseze, imi dau seama ca am fost folosita. Am fost jucaria lui. Si inca sunt. Sunt extrem de confuza, nu stiu ce simt pentru el in definitiv. Nici nu vreau sa stiu. Am sa-l astept, sa vorbim. Nimic mai mult.
***
Picioarele imi atarna deasupra podelei. Ca intotdeauna, stau la masa cu Lizzie, Mike si Harry. Si tot ca intotdeauna, dezbat ceva. Eu nu sunt atenta. Pur si simplu vreau sa stau pierduta printre gandurile mele. Nu vreau sa am nicio treaba cu ei, cel putin azi.
-Pot sa stau aici?
Vocea asta. Mi se pare cunoscuta. Groasa, dar nu intimidanta, ca a lui Zac. Nu mai compara pe toata lumea cu el, Vic. E a baiatului de ieri, cu parul lung si blond. Robert, daca nu ma insel.
-Desigur, spune Lizzie, fara sa intrebe pe nimeni altcineva.
Ca un facut, se pune exact langa mine. Bine, asta poate pentru ca sunt singura pe care o cunoaste. Dar asta nu e o scuza, nu, nu.
-Victoria, mi-i prezinti si mie pe prietenii tai?
Oftez si imi dau ochii peste cap cat mai subtil posibil.
-Pot sa faca asta si singuri, spun eu incet.
Lizzie imi arunca o cautatura urata. Stiu de ce, dar nu o bag in seama. Nu trebuie sa fiu politicoasa doar pentru ca ea vrea asta.
-Pf, ei sunt Lizzie, Harry si Mike.
Imi indrept atentia spre mancarea din farfuria mea si nu-i mai bag in seama pe cei de la masa mea. Robert incepe sa povesteasca ceva, dar vorbele lui imi intra pe o ureche si imi ies pe cealalta. Totusi, cand ridic privirea spre Lizzie, e atat de fascinata, incat nici nu ma baga in seama.
Asta e prima data dupa mult timp cand nu-l mai caut in sala de mese. Stiu unde este, il pot auzi de aici cum glumeste cu prietenii lui, cum rade. Imi pot da seama si cand ma priveste, ii simt privirea arzandu-mi ceafa. Nu vreau catusi de putin sa-i ofer satisfactia de a-l privi. Nu vreau sa fiu asa, dar nu pot face altceva. Nu pana nu vorbesc cu el despre toata tarasenia asta.
Ma ridic pe neasteptate de la masa, fara sa spun nimanui de ce. Ii aud pe cei de la masa mea strigand dupa mine, intrebandu-ma ce am patit sau unde ma duc. Nici nu ma obosesc sa le raspud, pur si simplu imi continui drumul. Nu stiu de ce am iesirile astea de la un timp. Pur si simplu mi-au intrat in reflex, iar acum nu mai pot scapa de ele.
-Ce ai patit, printeso? Te-ai certat cu iubitelul?
Imi inclestez maxilarul.
-Adam, nu ai treaba in alta parte? il intreb, inca fiind incordata ca un arc.
Se apropie de mine incet, pana il pot simti in spatele meu.
-Am vrut sa vad cum suferi, draga mea. Stiam ca esti acolo. L-am facut pe Zac sa zica toate alea.
Simt cum imi ingheata sangele in vene. Il stiam un nenorocit, dar nici in halul asta. Se pare ca oricine se mai inseala, iar eu cam fac abuz de asta.
-Esti... esti un nemernic, spun eu.
Ma intorc cu fata spre el. E periculos de aproape de mine, la mai putin de doi pasi intregi. Ca sa il privesc in ochi trebuie sa-mi ridic privirea, dar asta nu ma descurajeaza. Ba mai mult, imi da tupeu.
-Ai grija cum folosesti cuvintele, Victoria. Inca am mai multa putere ca tine aici.
In timp ce spune asta imi ia barbria intre degetele sale si ma priveste in ochi.
-Cum iti permiti sa faci asta? Ha? Doar pentru ca tu esti un monstru fara inima nu trebuie sa ii faci si pe altii sa fie ca tine, ii spun.
Ochii mi se umezesc si incep sa tremur, semn care imi spune ca o sa incep sa plang.
-Victoria, in dragoste si-n razboi totul e permis, iar tu si cu mine suntem intr-un crunt razboi.
Mijesc ochii.
-Ce naiba ti-am facut? Zi-mi, pentru numele lui Dumnezeu!
Ii pun mainile pe piept si il imping din fata mea.
-Nu te juca cu focul, fetito. O sa te arzi rau.
Ma trage de mana si incearca sa ma impinga si el, dar nu reuseste.
-Adam, termina in momentul asta!
Intoarcem amandoi capul spre persoana care tocmai a vorbit. Era de asteptat ca e Robert. Poare el a stat tot timpul aici si l-a privit. Poate n-a vrut sa intervina. Poate s-au intamplat multe.
Adam imi da drumul.
-Cine esti tu sa ma ameninti? intreaba el.
Se apropie incet de Robert. Acum sunt fata in fata si imi dau seama ca sunt aproape la fel de inalti. Bine-nteles, Robert este mai bine-facut decat Adam, dar asat este cu totul alta poveste. Adam il imbranceste cu putere pe Robert, acesta dezechilibrandu-se. Nu vreau sa vad asta.
Pentru asta, cu siguranta ii voi ramane datoare lui Robert. Ii multumesc din tot sufletul, deoarece cine stie ce ar fi putut Adam sa-mi faca, mai ales ca aproape am inceput sa-i plang in fata. Poate il voi gasi mai tarziu si voi avea prilejul sa-i multumesc. Sau poate pur si simplu ii voi zambi si voi da din cap cand il voi vedea, iar el, ca printr-o minune, va intelege mesajul. Inca sunt indecisa.
In spatele meu, cei doi baieti inca se jignesc si isi ard cate o palma sau un pumn. Nu suport sa vad lumea batandu-se, mai ales din vina mea. Si, ca un facut, nimeni nu intervine. Poate ca Adam ii sperie pe cei de aici mai mult decat ma sperie pe mine.
-Opriti-va in clipa asta, strig eu cat de tare pot.
Adam se ridica de la pamant, cu mana insangerata si cu picaturi de sange curgandu-i din buza. Robert este la fel de sifonat ca si Adam, dar nu la fel de ranit ca si el. Amandoi ma privesc, unul cu dispret, celalalt cu maximum de curiozitate. E de la sine inteles care-i care.
-Daca te mai apropii o singura data de mine, jur pe Dumnezeu ca nu mai scapi din mainile mele. Nu sunt asa cum ma crezi tu: slaba, fara aparare, ii soptesc lui Adam la ureche, apoi ii intorc spatele.
Imi fac drum spre cabana mea, cu mintea incarcata de ganduri. Ce mama naibii a fost in capul meu sa-l amenint in halul asta pe Adam? Sunt complet terminata. Exact, terminata. Iar, de data asta nimeni nu ma mai scoate din oala asta. Nici macar Zac, de care ma indoiesc ca ar face asta.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Muahahahahaha! Salutareeeeeeee! SUNT O LENESA CARE N-ARE CHEF DE NIMIC, DA STIU.
Stiu ca pare mult, dar sunt super fericita deoarece *tobele, va rog* suntem pe locul 330 in fictiune adolescenti, ceea ce e un lucru mare. Totusi, sunt mii si mii de carti acolo, iar eu sunt pe locul 330 *aplauze*. Vreau sa va multumesc din tot sufletul si ahhh va iubesc.
CITEȘTI
Tabăra
Teen Fiction"Fiecare sentiment, de la durere la fericire, de la agonie la extaz, îmi aduce aminte de el. Numai Dumnezeu știe cât de mult îl iubesc și cât de mult vreau să îl simt." Victoria (Shailene Woodley) ajunge într-o tabără de vară obligată de mama ei, cu...
